Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, cu bune și rele…

Publicat de nicolaetomescu, 10 martie 2021, 09:10

Dimitrie A. Sturdza (pe numele complet, Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu /10 martie 1833, Miclăușeni, județul Iași – 8 octombrie 1914),

educat la „Academia Mihăileană” și-a continuat studiile în Germania (unde lua parte la mișcările politice ale vremii);

a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza; mai târziu, s-a îndreptat împotriva „domnitorului Unirii” (după ce a publicat un articol defăimător într-o gazetă a vremii, Sturdza a fost aruncat după gratii, judecat şi condamnat la surghiun într-o mănăstire din Moldova; a făcut parte din „Monstruoasa coaliţie”, a contribuit la înlăturarea lui Cuza/11 februarie 1866, s-a numărat printre susţinătorii instaurării monarhiei constituţionale ereditare în România).

În 1899, a fost ales conducător al partidului /calitatea de succesor al lui Ion Brătianu; a fost ales de patru ori prim-ministru; Dimitrie A. Sturza a fost unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut România în secolul al XIX-lea/pe lângă faptul că a condus Consiliul de Miniştri de patru ori, a fost de opt ori ministru (pe rând, ministru al  Agriculturii, Comerţului, Lucrărilor Publice; a deţinut şi portofoliul Ministerului Finanţelor şi a activat ca  agent diplomatic al României la Constantinopol);

având o mare capacitate de muncă, era, totuși, reprezentantul celui mai „înghesuit” naționalism și disprețuia tot ce era „străin” (se pare că a întârziat dezvoltarea politică și industrială a României).

A fost numit secretar permanent al Academiei Române, devenind o autoritate recunoscută în numismatică; a încurajat publicarea colecțiilor de documente istorice culese de Constantin Hurmuzachi (30 de volume, București, 1876-1897), precum și alte acte /documente (în afara pamfletelor politice minore).

În 1907, în timpul ultimei guvernări a lui Dimitrie A. Sturdza, Ion I.C. Brătianu/ministru de interne, și generalul Alexandru Averescu/ministru de război au condus acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați.

A murit într-un spital de boli mintale (s-a îmbolnăvit „de nervi” pe vremea când deţinea funcţia de prim-ministru/cel mai mare adversar al său era Eugeniu Carada, care credea că Ionel Brătianu-fiul trebuie să conducă liberalii), unele mărturii ale epocii afirmând că, în plină şedinţă, „începea să plângă şi lătra mergând în patru labe” printre miniştri)… În octombrie 1908, după confirmarea bolii, în România s-a făcut anunţul oficial: „președintele Consiliului de Miniştri este grav bolnav şi nu îşi mai poate exercita funcţia”; Dimitrie A. Sturdza  fost dus la tratament (un sanatoriu de boli nervoase din străinătate); funcţia de premier a fost ocupată de Ion I. C. Brătianu, care a prelat şi conducerea Partidului Național Liberal…