Din repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor

Publicat de nicolaetomescu, 27 decembrie 2019, 10:12 / actualizat: 27 decembrie 2019, 12:03

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă a culturii tradiţionale româneşti.

Cele mai răspândite, mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de Marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou.

Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor cuprinde, pe lângă colindele propriu-zise (evidențiate, recent, în Radio Iași, 20 decembrie 2019: spectacol de colinde și datini românești dedicat eroilor „Revoluției Române”), cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii), datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine…

20 dec 2019 „Străjerii” din Dolheștii Mici (județul Suceava)

Obiceiuri din judeţul Galaţi.mp3

Alaiul „Cerbul” / Cucuteni-Iaşi.mp3

Alai de obiceiuri din Borca (Neamţ) – Căpriţa.mp3

„Boul” de la Sineşti (Iaşi).mp3

„Căiuţii” de la Deleni (Iaşi).mp3

„Capra” – Popeşti.mp3

„Căpriţa” şi „Cerbul” – Deleni.mp3

„Plug” Miroslăveşti – audiţie nostalgică.mp3

„Urătura” şi „Sârba cu năframă” – Deleni.mp3

„Ursăreasca la podea” – Deleni (Iaşi).mp3

Dintre cele care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei spirituale, redau câteva /specifice diferitelor zone ale ţării:

– Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie sătul; cine nu are porc gras de Crăciun, nu poate spune că a fost fericit în respectivul an…

– În unele părţi, porcul se taie de Ignat (20 decembrie); se zice că porcul care nu a fost tăiat în ziua respectivă nu se mai îngraşă, deoarece şi-a văzut cuţitul; „sângele scurs din porc, după ce a fost înjunghiat, se pune la uscat, apoi se macină şi, peste an, se afumă cu el copiii pentru a le trece guturaiul, de spaimă, de alte boli”…

– Acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră, cu ceapă şi slănină („pomana porcului”), din care sunt ospătaţi primii străini care le calcă pragul casei…

– În Bucovina, în Ajunul Crăciunului, se pun pe masă un colac şi un pahar cu apă; se crede că sufletele răposaţilor vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac, îşi udă gura cu apa…

– În Ajunul Crăciunului, cei care cresc albine nu dau nimic din casă, întrucât insectelor zburătoare trebuie să le meargă bine, să nu părăsească stupul pe vremea roitului…

– În Ajunul Crăciunului nu este bine să te baţi, nici măcar în glumă; faci buboaie peste an… După Crăciun, copiii nu mai trebuie lăsaţi să colinde, că fac bube…

– În unele sate maramureşene, se zice că-i blestemată femeia care nu pune de Crăciun faţa de masă cu ciucălăi, pe pereţi şterguri tărcate (brodate) şi pe pat perne cu feţe tărcate…

– Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc…

– Aluatul frământat în noaptea de Crăciun este bun de deochi pentru vite…

– Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc…

– La cele trei sărbători mari – Crăciun, Paşte, Rusalii – să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei fi… bănos

– Nu este bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are întâietate în seara respectivă, ci bucatele…

– Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului, este semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate…

– În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat…

– În Ajunul Crăciunului se ung pâinile pe deasupra cu muruială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas, se ung pomii din grădină, ca ei să fie în vară încărcați de roade…

– În Ziua de Crăciun nu se mătură în casă, ci a doua zi; după ce ai măturat, du gunoiul strâns la pomi, întrucât îi ajută să fie roditori…

– În sate din zona Codru (Maramureș) Pomul Crăciunului îmbracă aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumpărate din oraș. Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din ață de fuior pe care sunt înșirate boabe de fasole albă…

– În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt și înșirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă „simboliza curățirea sufletului”. Unii locuitori preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată…

– În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, ca să fie grași peste an…

– În Bucovina, colacii Crăciunului se făceau în forma de 8 și se păstrau până primăvara, când se afumau și se tămâiau boii și plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncați de plugari în țarină…

– În anumite sate din Transilvania se pune, în Ajunul Crăciunului, pe un scaun, în tinda casei, fân, pe el un colac iar în jurul colacului un număr de coci corespunzător numărului de animale din gospodărie; cocii se dădeau la animale, împreună cu fânul, ca să se înmulțească și să fie „an bun”…

– În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopții (în unele locuri până la ziua), cete de copii merg cu colinda din casă în casă: Mos-Ajunul, Bună dimineața, Colindişul sau Bună-dimineața la Moș-Ajun. În unele părți din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Conform credinței populare, ei sunt purtători de noroc și fericire…

– Prin unele părți, băieții, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti, umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului – o icoană pe care este zugravită nașterea  lui Cristos în mijlocul staulului…

– Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se cinstesc…

– În unele părți, când zorii sunt aproape să se reverse, colindători cu lăutari sau fără lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriți și le cântă la fereastră un cântec sau mai multe, aceste cântece numindu-se „zori”, spunându-se că atunci cântă „zorile”. Prin Transilvania, se înțelege sub numele de „zorit” datina de a se cânta colinde de către feciori și oameni însurați la „zoritul” în ziua de Crăciun…

– Începând cu întâia zi de Crăciun și în următoarele zile ale sărbătorii, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc nașterea lui Isus Cristos…

– De Crăciun, „Vicliemul” sau „Irozii” este datina prin care tinerii dezvăluie şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor / de a afla Pruncul și, adesea, înfruntarea ne-credinței, personificate printr-un copil sau printr-un cioban…

– Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun și de Anul Nou. Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, menționa că „Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei și scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de la Ignat, sfârșind cu zilele Crăciunului, prin unele părți în ziua de Sfântul Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascați…

– Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lsus, după unii din Arabia Fericită, iar după alții din Persia. Tradiția ne arată că ei se numesc: Melchior, Gaspard, Balthazar…

– Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârșie germană, așa cum este și cântecul „O, brad frumos!”. În Germania, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Cristbaum…

– Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franța, la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și în Țările de Jos, Spania, Italia, Elveția. Tot pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, datina se întâlnește în casele nemților din orașele românești, apoi se răspândește pe cuprinsul țării, odată cu cântecul bradului „O, Tannenbaum!” (O, brad faimos!)

– Despre Moș Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lsus Cristos…

– Colinda a dobândit o destinație precisă, ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia câmpurilor, sporul animalelor, domestice, creșterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor, pacea și tihna bătrânilor, influențarea, în sens pozitiv, a vieții oamenilor și a naturii…

– Vinul era, în unele regiuni ale țării, și simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri; în momentul solemn al căsătoriei, li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea vieții, trăinicia și fericirea noii familii.

– „Paharul de aur” este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez, la cununie; reprezenta un bun al familiei, transmițându-se din generație în generație. La origine, are un înțeles magic, proprietăți curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripții cu caracter misterios…

– A doua zi de Crăciun se reia jocul duminical întrerupt vreme de șase săptămâni; tot atunci, fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata feciorească…

– Crucea sau troița ridicate la hotarul satului au menirea să consacre caracterul sacru al locului, să delimiteze și să apere spațiul propriu satului de ființe demonice, totodată și comunitățile pe care le adăpostesc…

– Fiecare om are un copac frate. Aduce noroc sădirea unui copac în grădină, în parc sau în orice alt loc. Confesându-te copacului, dobândești o forță fizică sporită și tărie sufletească. Copacii, ca și florile, au anumite semnificații: afinul semnifică nevoia de libertate; alunul – bunătate, sinceritate; bradul – teama de suferință; castanul – teama nevinovată; frasinul – amabilitate; gorunul – noroc surprinzător; liliacul – iubire; mărul – invidie, nedreptate; măslinul – pace și împăcare; mesteacănul – fericire în familie; nucul – însănătoșire; paltinul – atenție la libertatea pe care o ai; piersicul – dificultăți; plopul – prietenie, devotament; prunul – făgăduieli uitate; salcia – respect; salcâmul – pudoare; socul – pierderea unui prieten; stejarul – iubire sinceră; teiul – iubire conjugală; ulmul – prietenie trainică; vișinul – lipsa de inițiativă; vița de vie – petrecere; zmeurul – discordie…

– Semnificațiile populare ale unor flori: albăstrelele – delicatețe; brândușa – regret; bujorul – rușine; busuiocul – sărăcie; crinul – iubire ideală; garoafa – iubire pătimașă; ghiocelul – speranță; iasomia – bucurie; laleaua – reușita deosebită; lăcrămioara – noroc și prosperitate; liliacul – iubire care se naște; macul – liniște, sănătate; margareta – candoare; narcisa – egoism, amor propriu; nufărul – răceala în iubire; nu-ma-uita – bucurie efemeră; odoleanul – gelozie, ceartă; sulfina – noutate; vioreaua – aventură primejdioasă; trandafirul – iubire și frumusețe…

– Aduc noroc și se oferă ca dar: paharul de cristal, şalul, vioara, mănuşile, lampa (veioza), tabloul înrămat, blana frumoasă, medalia gravată, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci…

– Nu aduc noroc şi nu se oferă cadou: cuţitele, călimara, valiza, creionul, cuiele, pila de unghii, centura, fularul, umbrela, oglinda, batista, acele de cravată, acele de păr, parfumurile cu mirosuri violente, perlele negre, farfurii, papucii…

– În noaptea Anului Nou, în Țara Chioarului, fetele ies în ogradă și numără nouă stele; dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că și ursitul ei va fi frumos, voinic, apoi roagă steaua să-i aducă ursitul…

– La miezul nopții, de Anul Nou, fetele iau colacul ornamentat care se ține pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se așează pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare – din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul…

– În Țara Oașului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că „oile stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului…

– În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă toți colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări și la animale, să fie cu spor precum „colindătorii”…

– În Ajunul Crăciunului, în unele părți, dascălii tineri bisericești umblă cu icoana pe care este zugrăvită nașterea lui Isus Cristos. Intrând în casă, icoana este ținută la piept de dascăli cântând troparul Nașterii Mântuitorului…

– În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească și să se împace…

– Nu se scoate gunoiul afară decât a doua zi de Crăciun, deoarece dacă-l arunci „îți arunci norocul!”

– În seara de Crăciun, în satele maramureșene se ung cu usturoi vitele pe la coarne și șolduri, deopotrivă cu ușile de la grajduri, pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Pentru a îndepărta demonii nopții, se ung cu usturoi ușile și ferestrele casei, deopotrivă oamenii – pe frunte, pe spate, la coate, la genunchi…

– În dimineața de Crăciun ar fi bine sa ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână, în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curați ca argintul și feriți de boli…

– În noaptea de Crăciun nu-i îngăduit nimănui să doarmă în grajduri, deoarece în acea noapte boii vorbesc unii cu alții, în limba lor, despre Isus Cristos, cel născut în iesle și încălzit de vite cu suflarea lor…

– În zonele Făgăraș și Mureș întâlnim obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau perechi de fete și feciori intră, pe rând, în casă și întorc fiecare dintre ei câte o farfurie, ce se află sub farfurie, le arată că așa le va fi ursitul(a) sau ca așa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de țuică = băutor; pâinea = bogăție; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuție. Se face haz de aceste preziceri…

– Se crede că în timp ce omul strănută, îi intră sau îi iese prin nări un duh rău sau o părticică din suflet. De aceea, pentru a nu se întâmpla ceva rău celui ce strănută, se recurge la rostirea unei urări: „Doamne ajută!”, „Să-ți fie de bine!”, „Sănătate!”. Când strănuți de mai multe ori la rând este semn că vei face chef…

Vâsc.mp3

Sfinții calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor – cu renașterea acesteia.

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă.

În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția „mascații”…

*

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă colindatul și cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani…

În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi…

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită „Brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii) și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea…

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul puiului de urs). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. S-a avansat ipoteza că la originea acestui obicei e un cult traco-getic…

Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei „biciuiesc” prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Dialogul este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula „Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor…

În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se afirmă că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine…

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este, prin excelență, o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare.

Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug…

Semănatul desemnează un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci, bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an…

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, ar simboliza bucuria copiilor; aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă, întrucâtva, rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei…

Mesaj  din Cernăuţi şi urarea „La Mulţi Ani”.mp3