Din Ţara Măgarilor…
Publicat de nicolaetomescu, 11 aprilie 2016, 14:59
O carte poate stârni discuţii şi polemici. Totodată, poate fi renunţarea la forma de eseu în favoarea celei de naraţiune; atunci, se înscrie pe drumul ilustrat de atâtea opere ale literaturii româneşti şi universale – a descrierii unei călătorii (reale sau imaginare). Este cazul parabolei–alegorii Din Ţara Măgarilor. Însemnări, scrisă de filozoful, economistul, sociologul, profesorul (Universitatea din Iaşi) Ştefan Zeletin (pseudonim al lui Ștefan Motăș, 1882-1934), care descrie – subţire şi transparent, cu gravitate şi sinceritate – o lume alterată.
Cândva, printre zei se afla un gânditor pământean care a încercat să pătrundă cu mintea tainele firii; cu cât se adâncea în căutarea răspunsurilor, cu atât rosturile minţii se încâlceau mai tare. S-a hotărât să meargă la Zeiţa Înţelepciunii ca să-l primească o vreme în lumea nemuritorilor – spre a-şi potoli setea de ştiinţă. Zeiţei i s-a făcut milă, îndeplinindu-i dorinţa cu o condiţie: să se întoarcă la locul naşterii sale şi să cerceteze ce lighioane neîmblânzite locuiesc pe acele meleaguri, de-au ajuns să se sugrume unii pe alţii – fraţi, părinţi, rude, fără discernământ. Bietul gânditor s-a supus şi s-a întors în acele locuri, afundându-se în studiu. Trecură astfel, unul după altul, opt ani la sfârşitul cărora gânditorul ajunsese o umbră, împovărat de suferinţa sădită în suflet de experienţa acelor ani. S-a întors în Olimp printre zei, spre a le citi însemnările sale de călătorie.
În Ţara Măgarilor, loc impresionant, mai ales pentru cutremurul social căruia îi fusese martor, a descoperit nişte fiinţe asemănătoare – unele la corp, altele la suflet –, animalului numit măgar. Asemănarea nu trebuie privită cu bucurie, deoarece măgăria făpturilor se dovedeşte diferită şi este influenţată de pătura socială. Se împart în două mari categorii: străinofili (umanişti, iau din Apus toate formele strălucitoare, nicidecum conţinutul lor) şi măgarofili (ţin la tradiţii, se opun schimbării); măgarii de la sate sunt diferiţi de cei de la oraş. Deşi Ţara Măgarilor este ţara în care pe hârtie se află puzderie de legi, orice măgar dă cu copita în ele şi se poartă mai departe după legile nescrise înrădăcinate în fiinţa măgărească. Morala primordială a unui măgar este „să vorbeşti ca un om şi să te porţi ca un măgar”. Principiul practic dominant este „bacşiş pentru hatâr”, iar furtul din hambarul obştesc este un drept care li se cuvine. Măgarii îşi etalează patriotismul înjurând în primul rând gros şi apăsat tot ce ţine de Ţara Măgărească pentru ca apoi să înceapă a se jelui ce neam oropsit e neamul măgăresc. În Ţara Măgarilor se vorbeşte o limbă frumos curgătoare, numai că, măgarii au ajuns, încet-încet, să se dezică de ea; de fapta măgărească nu se pune problema să se dezică.
Fără să fi făcut vreun efort, mi-am dat seama că ţara măgarilor este… România. Nu susţin adevărul celor conţinute în cartea incitantă. Dacă aş avea curaj, ar trebui s-o fac. N-aş dori nici să fiu acuzat de rele intenţii: orice coincidenţă între cele scrise de Zeletin şi realităţile româneşti contemporane este întâmplătoare, involuntară şi, mai ales, reală.
Am aflat, de la un om mai citit şi mai trecut prin viaţă, faptul că articolul publicat de Ion Luca Caragiale (în „Ghimpele”) prezenta, la rându-i, o călătorie imaginară prin cetatea Timpistopol, condusă de guvernatorul Sictir; către sfârşit, Caragiale avertizează cititorii: „Sunteţi acasă la dumneavoastră, printre ai dumneavoastră, în Bucureşti, în Ţara Românească…” Zeletin nu trebuie să ne spună că suntem aici; este evidentă descrierea locului în care ne aflăm. După anii de studiu petrecuţi prin Apusul Europei, în urma cărora obţinuse titlul de doctor magna cum laudae în filozofie, suferise şocul revenirii în ţară. Ca primă consecinţă, publică, în 1916, potrivit autorului însuşi, „cartea prăbuşirii din morală, nu a unei societăţi fără morală”.
Întrebarea care se pune este: am fost măgari sau am devenit măgari? Altfel spus, măgăria care ne-a sufocat şi ne sufocă a ţinut şi ţine de etnic sau de social? Răspunsul este oferit de Zeletin. Măgăria noastră are o origine socială. Societatea nu poate trăi în afara moravurilor, ci este una care se confundă cu drama unei prăbuşiri masive a moralei. Nenorocirea pare a fi alta; de starea de lucruri nu este vinovată o singură persoană, vinovaţii sunt pretutindeni. Iar prin „măgar” nu trebuie înţeleasă numai o posibilitate de comparaţie jignitoare, ci un întreg complex de caracteristici generate de termen: ingratitudine, impertinenţă, prostie, grosolănie; mai presus de orice, neruşinare; măgarii sunt laşi, nepăsători, străini de aşa-numitul cavalerism, nu trăiesc într-o lume ideală, nu cunosc şi nu înţeleg spiritualitatea…
Bibliografie: Ştefan Zeletin, Din Ţara Măgarilor. Însemnări, Editura Nemira, 2006.
