Dumitru Oprea: „Românii își doresc calea europeană”
Publicat de nicolaetomescu, 17 octombrie 2018, 12:57
Săptămâna trecută am asistat la o adevărată premieră pentru Uniunea Europeană. Comisarul pentru Dezvoltare, Corina Crețu, a lansat acuzații fără precedent la adresa Guvernului României privind lipsa de interes pentru atragerea fondurilor de dezvoltare a infrastructurii și inacceptabilele insulte la adresa Europei.
Acest comportament se manifestă de când coaliția PSD-ALDE a preluat guvernarea, care urmărește decuplarea proiectelor mari de investiții de la mecanismele europene de finanțare. Fondul Suveran pentru Dezvoltare și Investiții este planul gândit din umbra guvernului pentru ca interesele personale și de partid să fie satisfăcute fără frica vreunui raport cerut de inspectorii OLAF. La fel de evident este și faptul că tot ce îi interesează pe mai marii pesediști sunt banii sub formă de comisioane oneroase. Însă, două lucruri le mai stau în cale: Uniunea Europeană și procurorii anticorupție. Iată care este adevăratul sens al tuturor mișcărilor, din ultimii aproape doi ani, realizate de guvernarea PSD-ALDE.
Jaful la scară largă și, dacă se poate, legalizat, prin amuțirea Justiției independente, este marele plan al acestei guvernări. Spolierea românilor și hoția legală la drumul mare îi animă tot mai mult pe cei din PSD, în ciuda faptului că acțiunile lor condamnă la sărăcie multe generații de români.
Din fericire, cetățenii noștri și-au dat seama ce se află cu adevărat în spatele programului de guvernare propus de actuala putere. A întoarce România din drumul democrației nu mai este posibil. Faptul că majoritatea populației se manifestă pro-Europa și pro-NATO se dovedește a fi de-a dreptul salvator. În peisajul iliberal central și est european, România se poate dovedi un contraexemplu, un stat care să îmbrățișeze și mai puternic valorile democrației, în ciuda unui context internațional complicat. Acum, în Anul Centenar, națiunea dovedește că își poate păstra țara în marea familie europeană.