Ecaterina Teodoroiu „a rescris patria cu propriul sânge(…)”

Publicat de nicolaetomescu, 13 ianuarie 2021, 19:41

În martie 1928, Constantin Bucimeanu (în grad de maior) înainta[1] „Serviciului Istoric” al Marelui Stat Major o biografie a voluntarei sublocotenent onorific Ecaterina Teodoroiu[2]…

Născută[3] pe 14 ianuarie 1894, Ecaterina ar fi avut[4] 23 de ani în clipa sacrificiului suprem pe câmpul de luptă…

După izbucnirea Primului Război Mondial, se transferase[5] la Târgu Jiu; intrarea României în război a găsit-o ca asistentă medicală pe front, urmând[6] Regimentul 18. În 10 octombrie 1916, prima bătălie de la Jiu, în care trupele Armateii I Române (comandate de generalul Ion Dragalina) au respins ofensiva inamică, presupunea implicarea soldatului Ecaterina Teodoroiu în liniile cele mai expuse; luată prizonieră, dusă la Cărbunești, a evadat[7]; revenită la unitatea sa, a continuat luptele în zona orașului Filiași, a fost din nou rănită[8]; pe timpul șederii sale în spital, armata română s-a retras în Moldova[9], Ecaterina fiind mutată în spitalele din Craiova, București, Iași;  revenită pe front, în vara lui 1917, la 20 august anul menționat Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupase poziții în tranșeele de pe „Dealul Secului” (zona localității Muncelu); în seara lui 22 august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu era împușcată în cap (conform unei versiuni) sau în piept (conform altei versiuni), în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent…

[1] Pornindu-se de la următorul fapt: în incinta Muzeului Militar Naţional era expus „un tablou-pictură reprezentând pe această fecioară eroină de la Jiu, în fruntea plutonului ce a comandat. Sub acest tablou nu există niciun fel de dată explicativă. Din această pricină, cine priveşte tabloul n-are putinţa să cunoască, în acelaşi timp, despre Ecaterina Teodoroiu decât ceea ce fiecare întâmplător a aflat şi ştie din auzite. Pentru completarea acestei lipse, subsemnatul am fost însărcinat a provoca corespondenţă cu toate autorităţile de la care am socotit că pot culege ceva date necesare întocmirii acestei biografii”… Bucimeanu iniţiase o documentare solidă, plină de informaţii, mărturii, amănunte demne de luat în considerare…

[2] Potrivit certificatului de naştere (redat de Ion Mocioi, cel mai apreciat monograf al Ecaterinei), numele de familie al eroinei a fost Toderoiu/Cătălina Vasile Toderoiu. În scrisori, rapoarte, ordine, memorii apar mai multe variante: Toderoiu, Teodoroiu, Toderiu, Teodoriu. Contemporanii au receptat diferit numele său de familie; Cătălina a însăşi  a ortografiat, pe cârţi poştale şi albume – gen oracol de liceu, când Lili Toderoiu, când Lili Teodoroiu. Se pare că schimbarea numelui şi a prenumelui a intervenit pe timpul efectuării cursurilor şcolare, tânăra din Vădeni fiind prezentă în documentele militare cu numele vechi, cu numele consacrat, cu alte forme intermediare…

[3] Potrivit aceluiaşi certificat de naştere… în comuna Vădeni (Gorj), familia agricultorilor Elena şi Vasile Toderoiu; a avut cinci fraţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi două surori: Elisabeta şi Sabina; a început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu, unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu; a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la „Şcoala româno-germană” din Târgu Jiu (situată pe strada „Popa Şapcă”); sfârșitul studiilor sale s-a suprapus perioadei de 7 (şapte) ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916; în 1909, Ecaterina se afla în București, unde a urmat cursurile unui „gimnaziu-pension” de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare (acolo a înțeles ce înseamnă să fii cercetaș/din 1913, în cohorta „Păstorul Bucur”); şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere…

[4] Cu toate acestea, în destule documente ale timpului era prezentată drept o „copilă”; generalul Ernest Broşteanu notase că Ecaterina „nu are decât etatea de 17 ani”; luând ca sistem de referinţă datele oferite de Ion Mocioi, doar fratele cel mai mare, Nicolae, a murit în luptă (1916), trimiterile Ecaterinei la activitatea de front a tatălui şi a celorlalţi fraţi au cunoscut mistificarea, legenda creată în jurul Ecaterinei dând naştere unor neconcordanţe..

[5] Cohorta „Domnul Tudor”…

[6] În care a luptat fratele ei, Nicolae, chiar în locurile atât de îndrăgite din Gorj… După moartea lui Nicolae, căzut la datorie, se pare că licoarea cea mai de preț ar fi devenit răzbunarea familiei distruse; Ecaterina a hotărât să lupte și a cerut permisiunea comandantului Diviziei 2 să fie transferată într-o unitate de combatanți…

[7] Folosind un revolver (ascuns) pentru a-l împușca pe soldatul care îi păzea – pe ea și pe comandantul plutonului; a fost rănită la picior în timp ce fugea…

[8] Mai grav decât în situația precedentă, suferind fracturi ale tibiei și femurului…

[9] Pentru faptele sale de arme a fost decorată, în martie 1917, cu „Virtutea cercetășească de aur” și, prin decret regal, cu „Virtutea militară” clasa a II-a. Vizitată de Regina Maria (care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent), întâlnirile sale cu familia regală au fost intens reflectate în presa vremii…

*

Filmul documentar „Mărășești: trecutul etern” amintește de faptele de arme şi de jertfele militarilor…

secvențele despre Ecaterina Teodoroiu: de la 6’30’’ până la 6’39’’; de la 20’:00’’ până la 20’45’’