Edgar Poe: „Curaj nu înseamnă să fii curajos atunci când îţi convine”
Publicat de nicolaetomescu, 6 octombrie 2018, 22:08
Câți dintre internauți nu au auzit de Edgar Allan Poe, scriitor american, poet, romancier, nuvelist, critic literar, creator al genului de povestiri scurte și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico–fantastică?
Geniul a dus o viață boemă și a sfârșit tragic (7 octombrie 1849), în mizerie, opium, alcoolism; tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei 40 de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.
Născut la Boston (19 ianuarie 1809), dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond (S.U.A.), se înscrie (1825) la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale și înglodat în datorii, în urma unei vieți extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe a încercat să facă o carieră militară, dar este exclus din Academia Militară din West Point – pentru acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică, fără prea mult succes, primele sale poezii.
În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea Manuscris găsit într-o sticlă (A MS. Found in a Bottle), câștigând concursul organizat de revista „Saturday Visitor din Baltimore”. Se stabilește în Baltimore; câți știu că, în 16 mai 1836, Edgar Allan Poe s-a însurat cu Virginia, verișoara sa de numai 13 ani?[1] Devine redactor principal al revistei „Southern Literary Messenger”, dar pierde postul, la scurt timp, din cauza exceselor sale bahice. Apariția nuvelei Povestea lui Arthur Gordon Pym (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenția publicului și a criticilor, Poe devine editor asistent la revista „Burton’s Gentlemen’s Magazine”, trece, după un an, la revista „Graham’s Magazine”, unde publică numeroase articole, povestiri și eseuri, toate acestea aducându-i reputația unui critic competent și sever[2]. În 1839, apare, în două volume, un ciclu de nuvele – Povestiri ale Grotescului și Arabescului (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public, dar fără succes material. În ianuarie 1845, publică în revista „Evening Mirror”, celebrul său poem Corbul (The Raven), care a provocat o adevărată senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale, în 1847, îl împing, abisal, către abuzul alcoolic; Poe are o viață dezordonată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opium și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit pe un trotuar în orașul Baltimore, în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu, într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849; cauza morții, precum într-o poveste de suspans marca E. A. Poe, a fost rabia (turbare).
Cu unele excepții, creația lirică a lui Elgar Allan Poe pare umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuși, poeme ca Annabel Lee, Corbul sau Ulalume îl consacră drept una dintre marile voci lirice ale lumii, fiind cunoscut publicului european (în special) prin traducerile în franceză ale poeților simboliști Baudelaire și Mallarmé[3]. În poemele lui Poe, metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinația de pasiune și rațiune, frumusețea sonoră realizată prin rime neașteptate și disonanțe, toate sunt dincolo de obișnuit. Iată de ce, nu numai simbolismul, dar și mișcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor.
Mărturia complexă a poziției prioritare în declanșarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Povestirile sale Aventurile lui Gordon Pym (The Narrative of Athur Gordon Pym), Prăbușirea casei Usher (The Fall of the House of Usher), Cărăbușul de aur (The Gold Bug), Pisica neagră (The Black Cat), Butelia de Amontillado (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe; ele au forțat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieții și ale morții într-o sinteză provocatoare, o viziune ce dă valoare simbolică câtorva proiecții maladive ale lumii reale. Mișcarea literară „Junimea”, condusă de Titu Maiorescu, îi descoperă proza[4], îl traduce din limba franceză (în care devenise accesibil prin Charles Baudelaire însuși); această descoperire va avea un impact incredibil asupra apariției literaturii noastre fantastice. Între altele, Poe este creatorul primului detectiv din istoria literaturii universale, Andre Dupin, eroul unui ciclu de povestiri – printre care Crimele din strada morgii și Scrisoarea pierdută[5]. Volumul Prăbușirea casei Usher, dar, mai ales, Masca Morții Roșii sau Puțul și pendula, combină atmosfera gotică cu elementele horror și au avut o puternică influență atât în proza romantică cât și în cea simbolistă…
[1] Aflăm, nu neapărat în fiecare zi, cum în România secolului XXI, fetițe de 7-8 ani /aparținând etniei rrome/, sunt logodite cu băieți pe care, de cele mai multe ori, nici nu apucă să îi cunoască; sunt promise de părinții care se tocmesc cu viitorii cuscri, stabilesc zestrea și condițiile în care își dau fetele…
În istoria omenirii, instituția căsătoriei a fost privită fie ca instrument strategic pentru stabilirea unor legături diplomatice și comerciale, fie în jurul unei perspective în care ceremonia sacră presupunea o experiență spirituală marcată de prezența lui Dumnezeu, în care erau definite scopul căsătoriei și forma, fie într-un context în care a apărut liberalizarea divorțului, începutul implicării statului în chestiunea căsătoriei, oficializarea căsătoriilor civile non-religioase, îndepărtarea de viziunea tradițională a căsătoriei (ca un eveniment aranjat de familie, în vederea obținerii unor avantaj), decuplarea celor două noțiuni – căsătorie și procreare, punerea la punct a discriminării față de cuplurile de același sex (acordând aceleași drepturi și responsabilități precum celor aparținând cuplurilor căsătorite)…
Astăzi, căsătoria pare asociată cu un cuplu de îndrăgostiți care-și jură dragoste veșnică, dispuși să înfrunte orice opoziție (imaginea are origini relativ recente). Dar, în antichitate, căsătoria reprezenta – în principal – o alianță strategică, aranjată, între două familii, în legătură cu care tinerii nu aveau, de regulă, prea multe de spus. Deseori, alianțele se realizau chiar în interiorul aceleiași familii. Potrivit Bibliei, Isaac și Iacob s-au căsătorit cu verișoare de-ale lor, iar Avraam s-a căsătorit cu sora lui vitregă. Căsătoria între veri rămâne un element obișnuit în întreaga lume, în special în Orientul Apropiat.
De fapt, potrivit lui Robin Fox, profesor de antropologie la Universitatea Rutgers, probabil că 80% dintre toate căsătoriile din istorie ar fi fost între veri de gradul doi sau rude chiar mai apropiate…
[2] Publicațiile de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o profundă cunoaștere a literaturii, prin sarcasm, simț ascuțit în receptarea adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice, în special concepția asupra stilului de nuvele scurte, s-au bucurat, încă din timpul vieții, de o mare atenție și prețuire, au exercitat o influență covârșitoare asupra generațiilor ulterioare de prozatori. Prin Filosofia creației poetice (The Philosophy of Composition, 1846) sau Principiul poetic (The Poetic Principle, 1850) suntem în măsură să vorbim despre începutul teoriilor literaturii moderne.
[3] Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeții Dan Botta și Emil Gulian.
[4] Au făcut-o, la rândul lor, Veronica Micle, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale…
[5] Se pare că titlul piesei lui Caragiale a fost imprumutat de la Poe…
