Emil Racoviță, o viață dedicată științei

Publicat de nicolaetomescu, 13 noiembrie 2017, 12:06 / actualizat: 13 noiembrie 2017, 15:05

Film documentar realizat de dr. Nicolae Tomescu (Redactor Șef Radio Iași)

La 9 ani după Unirea Principatelor Române, se năștea (14 noiembrie 1868), în Iaşi, un prinț… Descendent al unei familii care a dat Moldovei câțiva domnitori, Emil Racoviţă a devenit unul dintre cei mai respectaţi savanţi din lume: biolog – considerat fondatorul biospeologiei[1], explorator, speolog, academician şi preşedinte al Academiei Române, a fost senator al României şi rector al Universităţii din Cluj.

Și-a petrecut copilăria la moşia străbunilor săi, din Şurăneşti (astăzi, satul Emil Racoviță, comuna Dănești) judeţul Vaslui)[2].

Școala a urmat-o în Iaşi (Păcurari); l-a avut drept învăţător pe Ion Creangă, iar ca profesor pe Grigore Cobălcescu[3]. Prinţul a fost trimis, în tradiţia familiei, pentru a studia Dreptul la Paris, la Universitatea Sorbona; în paralel, s-a concentrat asupra cursurilor Şcolii de Antropologie. După ce şi-a luat licenţa în Drept, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Sorbona; după finalizarea studiilor, prinţul român a început să lucreze în domeniul oceanografiei[4]; pentru a studia mai bine viaţa subacvatică, Emil Racoviţă s-a specializat şi a devenit scafandru.

La vârsta de numai 25 de ani, a fost ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899)[5], la bordul navei Belgica[6], Emil Racoviţă a decis însă să părăsească viaţa confortabilă din laboratorul francez. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe, asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica, expediţionarii descoperă o strâmtoare[7] şi câteva insule[8]. În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898-februarie 1899) naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au întreprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice[9]. Emil Racoviţă a strâns un mare număr de obiecte care i-au servit drept material în cercetările ştiinţifice. Cantitatea de informaţie obţinută de savantul român era mai mare decât cea adunată în toate expediţiile precedente la un loc. Întoarcerea lui Emil Racoviţă în Franţa a fost una cu adevărat triumfală. În anul 1900, a devenit director-adjunct al Laboratorului Oceanografic Arago. Cu toate acestea, treptat, Emil Racoviţă avea să renunţe la studiul oceanografiei şi să se dedice noii ştiinţe, biospeologia, pe care a fondat-o oficial în anul 1907, după ce studiase mai multe peşteri inundate[10].

 „Dar cine poate povesti în vorbe minunile de forme ce mii de ani

le-au tors cu nesfârşita lor răbdare din caierul de piatră? ”

În Franţa, savantul român ajunsese să fie unul dintre cei mai apreciaţi oameni de ştiinţă. Dar a decis să se întoarcă în patrie[11], împreună cu familia sa, după Marea Unire a Transilvaniei cu România (1918). Printre cei care l-au chemat pe Emil Racoviţă să lucreze la Universitatea din Cluj se numără Onisifor Ghibu şi Sextil Puşcariu. Nu a venit singur, ci a adus o echipă de savanţi; din aceasta făceau parte francezii Jules Guiart şi Rene Janel, deopotrivă cu elveţianul Alfred Chapuis[12]. /

Cu ajutorul savanţilor străini, Emil Racoviţă a fondat, în anul 1920, primul institut de speologie din lume și s-a ocupat, pe lângă pregătirea tinerilor studenţi de la Universitatea din Cluj, de programul intens de explorare şi de cercetare a peşterilor din Munţii Apuseni[13].

„A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de a fi cu mulţumire

şi a aştepta clipa de a nu fi cu seninătate.”

Emil Racoviță a plecat la Timişoara în anul 1940, după ce Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă; a revenit la Cluj, unde a murit (17 noiembrie 1947), la 79 de ani, în sărăcie şi frig.

 „Căci a nu şti înseamnă:

superstiţii, egoism orb, concurenţă sălbatecă, neînţelegere, duşmănire, război, foamete, prăpăd”…

[1] Studiul faunei din subteran – peşteri şi pânze freatice de apă…

[2] Aceeaşi moşie pe care Emil Racoviță o va împărţi, mai târziu, ţăranilor, înaintea reformei agrare de expropriere a marilor latifundiari din România…

[3] Micul prinţ și-a îndrăgit profesorul, astfel încât, la două decenii după terminarea şcolii din Iaşi, Emil Racoviţă avea să boteze una dintre insulele descoperite în Ţara de Foc cu numele de Insula Cobălcescu…

[4] În laboratoarele Arago din Banyuls sur Mer…

[5] Expediţia a pornit din Anvers, la 10 august 1897; avea un caracter internaţional – pe lângă belgieni, participa şi norvegianul Roald Amundsen, ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski…

[6] Condusă de Adrien de Gerlache…

[7] Care a primit numele navei „Belgica”…

[8] Expediţia a înscris pe harta incompletă a Antarcticii insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membri ai expediţiei care au pierit în respectiva călătorie…

[9] Materialul adunat constituise obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată…

[10] Atunci când Emil Racoviță a venit să o viziteze, Cueva del Drach era deja o vedetă turistică a insulei spaniole Mallorca. Adevăratul cercetător nu se află niciodată în vacanță… În timp ce plutea cu lotca pe Lacul Martel, în loc să admire bolțile mirifice, savantul iscodea adâncul apei. Deodată, a zărit un crustaceu, un fel de garid alb, depigmentat și orb. Pentru crustaceu, întâlnirea s-a sfârșit trist, într-una din sticluțele cu formol ale maestrului, dar pentru lumea științifică a fost plină de consecințe. Ajuns acasă, la Laboratorul Arago, de la Banyuls-sur-Mer, pe malul Mediteranei, unde era subdirector, Racoviță a înțeles că micul crustaceu era o specie nouă (pe care a botezat-o Typhlocirolana moraguesi). S-a observat, totodată, faptul că strania viețuitoare prezenta caractere primitive, ancestrale, care o faceau să fie radical diferită de rudele sale care trăiesc la lumina soarelui…

[11] Profesorul Iosif Viehmann, fostul său discipol, afirmase că Emil Racoviţă a fost chemat insistent să ocupe un post de profesor la nou-înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj, fondată de autorităţile române după ce corpul academic al fostei Universităţi austro-ungare Franz Josef a refuzat să lucreze pentru statul român. „Emil Racoviţă s-a hotărât, cu greu, să se întoarcă în ţară. Vă daţi seama, în Franţa era stabilit de o perioadă atât de lungă. Însă, atunci când a acceptat să discute mai serios despre întoarcerea în ţară, el a pus o condiţie: să poată să îşi continue activitatea ştiinţifică la un nivel înalt”…

[12] Unul dintre cei mai buni prieteni ai savantului român. Alfred Chapuis afost numitdirector-adjunct al primului institut speologic din lume. Alfred Chapuis a devenit, totodată, consul al Elveţiei la Cluj…

[13] Au descifrat cele mai importante dintre tainele unei lumi subterane despre care savanţii nu ştiau aproape nimic…

Feature: Montaj – Erika Engel