Fila de calendar (20 aprilie): Freddie Mercury, motiv pentru meditație…
Publicat de nicolaetomescu, 19 aprilie 2018, 20:42
20 aprilie 1992: Un mare concert în memoria lui Freddie Mercury avea loc pe stadionul „Wembley” din Londra…
După moartea lui Freddie Mercury, cei care alcătuiseră „Queen” și rămăseseră în viață (John Deacon, Brian May, Roger Taylor) s-au întâlnit cu managerul lor, Jim Beach, în scopul de a stabili organizarea unui concert (de celebrare a vieții și moștenirii), a strânge banii necesari cercetării „fenomenului” SIDA, a răspândi cunoștințele despre boală… În februarie 1992, la ceremonia anuală „BRIT Awards”, Brian May și Roger Taylor au anunțat planurile pentru concert. Atunci când s-au scos la vânzare biletele, în doar trei ore ele au fost și vândute, chiar dacă nu fusese anunțat niciun interpret în afara celorlalți componenți „Queen”…
72.000 de spectatori, difuzat în direct la televiziune (concert produs de Ray Burdis) și radio în 76 de țări din întreaga lume, cu o audiență care a atins cifra de 1.000.000.000 (un miliard)…
Concertul a fost deschis cu un tribut adus lui Freddie Mercury (mesajul celor trei: John Deacon, Brian May, Roger Taylor); apoi, muzica și-a intrat în drepturi prin „seturi scurte” de trupe care au fost influențate de muzica „Queen”, incluzând „Metallica”, „Extreme”, „Def Leppard” (l-a adus, pe scenă, pe Brian May – pentru o versiune a piesei „Now I’m Here”) și „Guns N’Roses”; între evoluția trupelor, au fost prezentate mai multe clipuri video care l-au omagiat pe Freddie Mercury; în partea a doua a concertului, au fost prezenți John Deacon (bas), Brian May (chitară) și Roger Taylor (tobe), alături de cântăreți și chitariști, inclusiv Elton John, Roger Daltrey (fondator „The Who”), Tony Iommi („Black Sabbath”), David Bowie, Mick Ronson („Spiders form Mars”), James Hetfield („Metallica”), George Michael, Seal, Paul Young, Annie Lennox, Lisa Stansfield, Robert Plant, Joel Elliott și Phil Collen („Def Leppard”), Axl Rose și Slash („Guns N’Roses”), Liza Minnelli ș.a.. Prin intermediul satelitului din Sacramento (California), U2 i-a dedicat lui Freddie Mercury interpretarea live „Până la Sfârșitul Lumii”…
*
22 de ani ai carierei sale au însemnat admirație, controverse, critici…
Freddie Mercury s-a născut / 5 septembrie 1946 / în insula Zanzibar (colonie engleză), a fugit în Marea Britanie (la vârsta de 17 ani)[1]. Mama artistului (Jer Bulsara, decedată la vârsta de 94 de ani) a contrazis[2] acuzaţia potrivit căreia și-a ascuns originile indiene: „Freddie a fost pers[3] şi mândru de acest lucru, dar nu era foarte religios”.
Muzician, compozitor, textier, Freddie Mercury a fost recunoscut pentru calităţile sale vocale remarcabile şi timbrul special, precum și pentru prestaţiile live. Deşi vorbea ca un bariton, vocea de tenor atingea o rază vocală de 4 octave, potrivit specaliştilor.
O voce senzaţională dublată de un talent de showman (nemaivăzut). „A fost un actor care putea ţine publicul în palmă”, spunea David Bowie. „A cânta în faţa unei mulţimi uriaşe – un veritabil talaz dezlănţuit – este ceva de neegalat. Când plec de pe scenă, am nevoie de ore întregi ca să mă potolesc şi să-mi revin”, mărturisea artistul care a urcat pe scenă aşa cum lumea rock-ului nu mai văzuse până atunci: cu maieu de balet din saten, mulat, cu decolteul adânc, ori cu haine de blană, pantaloni din velur şi pantofi de balet (sau, mai simplu, într-un slip minuscul). Spectacolul lui era o demonstraţie uluitoare de energie aşa cum nimeni n-ar fi bănuit văzându-l pe studentul de altădată de la Şcoala de Arte din Londra[9]. Altfel spus, toată nebunia lui exotică, flamboaiantă, cu stilul de viaţă sălbatic bisexual, era strict ţinută în zona de show-business.
Minunea a mai purtat un nume – „Queen”[4], formaţia cu care Freddie Mercury a bătut lumea-n lung şi-n lat, destinul dictând ca prin 1970-1971 să se adune o gaşcă de titraţi[5]. Nu avem dubiii asupra amprentei lăsate de Queen în istoria muzicii. Fiecare piesă a lor a reuşit să fie un regal, o tonalitate aparte[6], au aprins inimile de pe zeci şi zeci de stadioane pline. Melodii având mesaje puternice, precum „I Want to Break Free” sau „One Vision”, balade rock sensibile – „It’s a Kind of Magic”, derapaje adorabile, mai ales disco („Another One Bites The Dust”, „Under Pressure”) sau electronice („Radio Gaga”); nimeni n-a mai reuşit, așa cum au făcut-o ei, fuziunea miraculoasă între rock şi operă, ilustrată solo în duetul cu Montserrat Caballé („Barcelona”), sau în calitatea grupului (vezi capodopera „Bohemian Rhapsody” – tot o demonstraţie solo a lui Freddie Mercury. Au vândut peste o sută de milioane de discuri, fiind mai productivi decât oricare altă formaţie[7]/ frecvența de un LP pe an. Cu toate că avea succes comercial, trupa primea critici defavorabile de la specialiștii rock și de la reviste precum NME și Rolling Stone[8]. De altfel, trupa a fost nominalizată abia în anul 2001 în Rock and Roll Hall of Fame. Între timp, formaţia s-a apropiat de o jumătate de miliard de albume vândute în lume.
Cât despre Freddie Mercury… Acasă, era Farrokh. Nu discuta niciodată aceste lucruri cu părinţii săi. Deşi îi vizita constant[10] la casa lor din Nottingham, atunci când nu era în turnee, realiza saltul brusc de la casa părintească la diversele locaţii unde devenea superstarul Freddie[11]. Prin 1986, artistul a aflat, potrivit apropiaţilor, că a contactat virusul HIV. Dar a ales să păstreze secretul în faţa publicului chiar până în ultimul moment – a făcut o declaraţie cu doar o zi înainte de a se stinge[12]. Când Freddie a apărut pe platourile de filmare ale clipului pentru piesa „I’m Going Slightly Mad”, echipa a încremenit[13]. A murit, la 24 noiembrie 1991, de bronhopneumonie cauzată de SIDA, la o zi după ce a făcut un anunţ public în care a recunoscut că este seropozitiv. Deși nu participase de foarte mulţi ani la slujbe religioase, Mercury a fost înmormântat de un preot zoroastrian. Marele paradox privește faptul că şi-a lăsat aproape toată averea unei femei, Mary Austin[14], prietena lui de-o viaţă, cea cu care a format un cuplu vreme de aproape şapte ani, pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut.
Freddie Mercury a fost inclus în topuri realizate după moartea sa, fiind considerat unul dintre cei mai buni cântăreţi din toate timpurile de către MTV (în 2003 îl includea pe locul doi, după Mariah Carrey, în „Cele mai bune 22 de voci din muzică”), de All Music şi de BBC News în „Topul primelor zece voci ale lumii”.
„Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci”, declara, puțin înainte de moarte, cel care a trăit în 45 de ani cât ar fi reușit alţii în câteva vieţi şi care a încântat milioane de oameni cu muzica sa…
[1] Împreună cu familia lui, din cauza masacrului indienilor şi arabilor din timpul Revoluţiei pentru independenţă…
[2] Artistul a fost apărat şi de Roger Cooke, cumnatul lui: „Nu cred că şi-a negat originea indiană. Iar dacă şi-a negat-o, a făcut-o pentru că avea origini persane, nu indiene”, a spus soţul Kashmirei, sora mai mică a artistului.
[3] Cu numele real Farrokh Bulsara…
[4] Ales chiar de Freddie Mercury, după o lecţie practică urmată la Ealing College of Art, din Londra. Tema lecţiei: „The Queen’s Garden Party“. Acolo, studenţii trebuiau să creeze oaspeţi imaginari pentru o petrecere şi apoi să le facă portretul…
[5] Brian May era student la fizică, atunci când şi-a înfiinţat prima formaţie; Roger Taylor, fost student la Stomatologie; John Deacon, student la Beauchamp Grammar School. Şi Freddie…
[6] Asta deşi cântecele lor n-au urmat niciodată drumul bătătorit. Au sunat parcă mereu altfel, au urmat mereu altă reţetă…
[7] Întrucât, în spatele geniului Freddie, ceilalţi trei erau şi ei extrem de inspiraţi, compunând la rându-le, hituri – „We will Rock You”/Brian May, „Radio Gaga”, scris de Roger Taylor, ori fenomenalul „I Want To Break Free”, semnat de John Deacon… Adevărat, Multe din hiturile Queen au fost compuse de Freddy Mercury: „Killer Queen”, „Bohemian Rhapsody”, „Somebody to Love”, „We Are the Champions” sau „Little Thing Called Love”…
[8] Un critic de la Stone a considerat că albumul trupei Queen II”, din anul 1974, „a avut „complexitate compozițională abruptă și fără rost, și lipsă de melodie”…
[9] „Freddie era cel mai tăcut băiat din facultate”, îşi amintea Jerry Hibbert, coleg de studenţie. „A fost realmente o mare surpriză când s-a dovedit o mare stea”. „Era mai degrabă tont şi chicotea ca o şcolăriţă, ducându-şi mâna la gură pentru a-şi acoperi dinţii foarte mari”, completează maliţios Graham Collis, regizor de film. Complexul danturii i-a rămas până târziu. Însă Freddie Mercury nu a fost nici primul, nici ultimul artist intrat în istorie care în adolescenţă era mai degrabă o prezenţă nepromiţătoare. „Noi nu credeam că ar avea vreun talent deosebit. Obişnuia să se ridice şi să-l imite pe Jimi Hendrix. Iar noi strigam la el: «Stai jos, Freddie, n-o să ai succes niciodată!». Cât de tare s-au înşelat! Dar în Freddie existau două persoane: artistul, care se aprindea ca o flacără la contactul cu publicul, şi omul, care nu s-a vindecat niciodată, de fapt, de timiditate”. „Când nu lucra, era foarte modest, surprinzător de neînsemnat şi vulnerabil, ceea ce te îndemna să-l protejezi“, destăinuie regizorul Mike Hodges, în remarcabila biografie a artistului, semnată de Richard Sky. De unde şi ideea că starul funcţiona pe stimulente…
[10] Familia Bulsara se mutase în Londra pe când Freddy Mercury avea 19 ani. Asta după ce plecaseră din Zanzibarul natal (protectorat britanic) în Bombay, pentru că acolo hotărâse tatăl (Bom) că fiul şi fiica lui vor urma cea mai bună educaţie. Şi aşa a fost. În Bombay, Faroukh a învăţat să cânte la pian, dar emoţiile în faţa clapelor n-au dispărut niciodată, mai ales atunci când a ajuns să interpreteze „Bohemian Rhapsody” în faţa unui stadion întreg…
[11] Cu tot cu prăjiturile mamei Jer sub braţ, nimeni din industria muzicală a acelor vremuri nu organiza petreceri mai „tari” ca Freddy Mercury. Jurnalistul Richard Sky, care a avut norocul să participe la 4 astfel de petreceri legendare, povesteşte (savuros) felul în care invitaţii erau conduşi de către liftiere complet goale, cu corpurile pictate, iar doamnele erau întâmpinate la toalete de „bodyguarzi” goi, cu trupurile sculptate, purtând doar o centură. Invitaţi: de regulă în jur de 300, foarte multe vedete. Alte atracţii: mâncare şi băutură „cât puteau duce”, numere de divertisment incluzându-l pe Freddie însuşi cântând, bărbaţi travestiţi, curse de hipism sau adevărate orgii, începute cu numere de striptease la care dansatoarele fumau cu vaginul. Locaţiile? De la banalele cluburi la hipodromul din Kempton sau o barcă uriaşă în mijlocul unei scene. Nicio petrecere de-a lui Freddie nu costa mai puţin de 50.000 de lire. Era, într-adevăr, „Big Spender”, vorba cântecului. „Excesul face parte din natura mea”, a mărturisit într-un interviu acordat lui Sky. „Pentru mine, plictiseala e o boală. Simt cu adevărat nevoia pericolului şi a emoţiei. Şi sunt, prin definiţie, o persoană cu un mare apetit sexual. Îmi place să fac sex tot timpul. Până acum, spuneam că m-aş duce cu oricine, dar în ultimul timp am devenit mult mai pretenţios”. Dependenţa de adrenalină sexuală, provocată şi de narcotice, era felul lui de-a ucide plictiseala care, finalmente, l-a ucis şi pe el. Pentru că Freddie chiar ajunsese, la un moment dat, să nu mai aibă limite…
„Când am o legătură, n-o fac niciodată fără să mă implic total din punct de vedere sentimental. Nu cred în jumătăţile de măsură sau în compromis. Dau tot ce am, pentru că aşa sunt eu”, spunea starul. Care, până la urmă, şi-a dat şi viaţa pe altarul erosului. Iubea mistuitor. Când a aflat, de exemplu, că Tony Bastin îl înşela, Mercury, care se afla în turneu în SUA, a luat foc. Dornic de răzbunare, i-a cerut lui Bastin să-l viziteze în America, plătindu-i biletul de avion, doar pentru a-i spune că totul s-a terminat între ei şi a-l trimite înapoi cu următorul zbor spre Londra. Cea mai îndelungată relaţie a avut-o cu Jim Hutton, care a fost frizerul lui personal; el i-a fost alături în ultimii şase ani din viaţă; artistul obişnuia să se distanțeze de partenerul lui, Jim Hutton, în timpul evenimentelor mondene din anii 1980. „Nu se temea să-și exprime public homosexualitatea, dar nu era dispus să-și analizeze sau să-și justifice «stilul de viață». Parcă spunea lumii: «Sunt ceea ce sunt. Și ce?» Asta în sine era pentru mulți o declarație”, a scris John Marshall, de la publicaţia Gay Times, în anul 1992. Potrivit testamentului, Freddie Mercury i-a lăsat luiJim Hutton doar 500.000 de lire sterline şi o bucată de pământ…
[12] Mai multe voci au sugerat că starul ar fi putut strânge mulți bani pentru cercetările în domeniu dacă ar fi vorbit despre situația sa și despre lupta cu boala…
[13] „Bărbatul solid şi musculos de altădată era acum doar o palidă umbră a celui ce fusese”, scrie Sky. Se întâmpla în februarie 1991. În noiembrie, același an, legenda rock a trecut în nefiinţă. „A fost un privilegiu pentru noi să împărţim acest timp mirific”, au spus colegii din Queen. La fel şi pentru noi, toţi ceilalţi, milioanele de suflete pe care le-a încântat. Şi continuă s-o facă. Pe 12 septembrie 1991, Brian May a anunţat că lucrează la un nou album cu vocea lui Freddie. Fiindcă, nu-i aşa… Show Must Go On!
[14] Este motivul pentru care mulţi l-au etichetat pe Freddie Mercury drept bisexual. După despărţire, Mary i-a rămas cea mai apropiată persoană, cântăreţul spunând că este singura fiinţă pe care a iubit-o cu adevărat şi cu care s-ar fi căsătorit. Toate milioanele lui, luxoasa reşedinţă din Kensington şi drepturile de autor din muzică i-au revenit lui Mary Austin (spre şocul multora)…