FILIT 2017 – Florin Bican: „Eu i-aş încuraja pe copii să citească orice carte, chiar dacă e pentru oameni mari, şi pe adulţi să nu se dea în lături de la a citi cărţi pentru copii.”

Publicat de andreeadaraban, 8 octombrie 2017, 15:17

Cel mai important Festival de Literatură şi Traduceri din România, dar şi din această parte a Europei, s-a desfăşurat timp de 5 zile la Iaşi.

FILIT 2017  a adunat nume importante de scriitori atât din ţară cât şi de peste hotare. Mai bine de o sută de evenimente au fost programate pentru ediţia din acest an. O secţiune bine conturată a fost „Casa Copilăriei”, acolo, unde, cei mici i-au putut întâlni pe creatorii personajelor din cărţile preferate sau pe traducătorii unor romane care i-au fascinat. 

Între aceştia s-a numărat şi Florin Bican, profesor de limba engleză, scriitor şi traducător. Florin Bican i-a acordat un interviu colegei noastre, Andreea Daraban.

Andreea Daraban: „Casa Copilăriei”, un proiect frumos al organizatorilor FILIT 2017, de altfel, o noutate.

Florin Bican: O noutate pe linia altor premiere pentru care le datorăm mulţumiri organizatorilor FILIT. Aşa cum a fost o „Casă a traducătorului” instaurată la ediţiile precedente, o secţiune specială pentru literatura pentru copii care a debutat iarăşi cu vreo doi ani în urmă. Iată că, anul acesta, avem „Casa Copilăriei”, cum ar veni, un sediu permanent.

Andreea Daraban: Sunteţi autorul mai multor cărţi pentru copii. Amintesc acum „Cântice mârlăneşti”, „Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc”, „Şi v-am spus povestea aşa”. E greu de scris literatură pentru copii?

Florin Bican: Este greu. Dacă te apuci să scrii fără să-ţi dai seama, încă mai ai o şansă. Dacă îţi propui să scrii literatură pentru copii, cred că este greu spre imposibil, dar eu nu am ştiut în ce mă bag, aşa că este greu pentru că la un moment dat te copleşeşte responsabilitatea, singurul mod de a face faţă acestei, până la urmă, presiuni, este să ţii legătura cu copiii, să vorbeşti cu ei, să-i observi, să le răspunzi la întrebări, să-i laşi să-ţi răspundă la întrebări, să-i asculţi, dar uşor nu este, însă, dificultatea este recompensată cu vârf şi îndesat de plăcerea pe care o ai şi scriind şi discutând cu copiii despre literatura scrisă pentru ei, în general.

Andreea Daraban: Ce v-a determinat să vă îndreptaţi către literatura pentru copii? Traducerile pe care le-aţi realizat anterior şi pe care, bineînţeles, continuaţi să le faceţi?

Florin Bican: M-am trezit trezit scriind literatură pentru copii. Cred că fiul meu nu e străin de această direcţie în care am luat-o, pentru că îi citeam poveşti pentru copii, îi citeam cărţi pentru copii. I-a plăcut, din fericire, să-i citesc şi m-a suportat citindu-i până în clasele primare, era prin clasa a treia şi încă aveam momentele noastre de lectură. Citindu-i, bineînţeles că am putut să-i studiez reacţiile, apoi i-am spus poveşti pe care le voia improvizate la ureche, ceea ce a fost un test foarte dificil. Şi aşa m-am trezit că îmi place foarte mult genul. De fapt, trebuie să recunosc că primul basm pe care l-am scris, am încercat să-l scriu în clasa a 3-a. Am vrut să scriu un basm de Fraţii Grimm, pentru că terminasem cartea de citit de câteva ori şi nu găseam ceva care să-mi placă la fel de mult şi mi-a venit ideea să-mi scriu eu propiile basme de Fraţii Grimm. N-am ajuns foarte departe, dar …

Andreea Daraban: Fraţii Grimm fiind personaje ….

Florin Bican: … (râde)fiind autorii. Deci eu voiam să scriu ca Fraţii Grimm. Scopul meu era clar. Voiam să scriu iniţial un basm de Fraţii Grimm, apoi să scriu şi alte basme de Fraţii Grimm ca să fac o carte de basme ca cea pe care tocmai o terminasem de citit. Probabil, pentru că nu mi-a reuşit încercarea aia, m-am oprit numai după un sfert de pagină sau nici atât. Am rămas cu dorinţa asta de scrie o carte pentru copii. Am continuat să citesc literatură pentru copii toată viaţa. Am avut lecturi din basme anual, de la Fraţii Grimm până la Basmele lui Petre Ispirescu, basmele culte, le citeam, le reciteam cel puţin o dată pe an, făceam o cură de basme şi de poveşti din folclorul universal.

Andreea Daraban: Până la urmă v-a ieşit chestia cu basmele, pentru că, a ieşit la lumină „Şi v-am spus povestea aşa”. Romanul în care aţi repovestit basmele românilor. Ce v-aţi propus de fapt scriind această carte şi pentru cine aţi scris-o mai exact?

Florin Bican: E o întrebare la care am mai răspuns în diverse situaţii şi constat că de fiecare dată răspunsul se modifică.

Andreea Daraban: De ce vă întreb? Pentru că este scrisă pentru copii, însă, adulţii o privesc într-un mod diferit.

Florin Bican: Da, am lucrat la două capete. Îmi asum această manieră de scris. Am vrut să fie o carte la care să se bucure şi adulţii care, de obicei, nu reacţionează la literatura pentru copii sau care se consideră mai presus de literatura pentru copii, dar am vrut să o guste şi copiii. Ce mi-am propus cu această carte, a fost o carte care să le redeschidă copiilor apetitul şi ochii la basmul românesc pentru că de când basmul românesc a devenit materie de şcoală sau un capitol din orele de literatura română …

Andreea Daraban: … sau subiect de examen …

Florin Bican: … sau subiect de examen, exact, copiii l-au categorisit alături de textele prăfuite anoste, ceea ce este o mare nedreptate. M-am bucurat nespus când am auzit de la diverşi copii că după ce au citit „Şi v-am spus povestea aşa”, au reluat basmele româneşti pentru că ăsta este îndemnul pe care am încercat să-l plantez în fiecare pagină. Mergeţi la original, recitiţi originalul.

Andreea Daraban: Există pericolul ca şcoala să îl îndepărteze pe copil, pe elev de scriitorii clasici?

Florin Bican: Păi, pe mine m-a îndepărtat cred că din gimnaziu, când, ni se spunea să urmărim în Creangă portretul satului românesc. Sincer, nu mă interesa portretul satului românesc. Aveam bunici la ţară, îmi petreceam toate vacanţele la ei. Nu numai că ni se spunea că acolo găsim portretul satului românesc, dar ni se şi furniza acest portret gata făcut şi cu accente sociale, străine de intenţiile lui Creangă, dar eu am făcut şcoala înainte de  89….

Andreea Daraban: S-au schimbat lucrurile între timp?

Florin Bican: Cred că moştenirile astea sunt destul de greu de dezamorsat. Nu sunt sigur, copiii continuă să fie sceptici la Creangă şi de multe ori când le laudă texte de ale lui, inclusiv „Capra cu Trei Iezi”, mă privesc sceptic, mă bănuiesc că folosesc acelaşi ton cu a profesorilor care spun că despre Creangă nu se poate vorbi altfel decât laudativ. Ok, nu se poate vorbi altfel decât laudativ, dar nu pentru că este un autor înrădăcinat în programă, ci pentru că, nu ştiu, îmi amintesc ce spunea Gilbert Keith Chesterton despre Shakespeare: problema cu Shakespeare, zice el, este că în ciuda faptului că toată lumea spune „ce bun este”, el e chiar foarte bun. Aşa şi Creangă, în ciuda faptului că toată lumea spune că e un autor grozav şi trebuie să ne mândrim cu el,  Ion Creangă e foarte bun şi este până la urmă, nu ştiu cum să spun altfel, este haios.

Andreea Daraban: Sunt tot mai mulţi sciitori români care se îndreaptă şi spre literatura pentru copii. Îmi vin în minte acum autori precum Ioana Nicolaie, Lavinia Branişte, Ciprian Măceşaru, Iulia Tănase, de altfel, mulţi dintre ei au fost invitaţi anul acesta la FILIT. Se constată o tendinţă ascendentă a producţiilor literare autohtone dedicate celor mici?

Florin Bican: Indiscutabil … şi, îmi vine să adaug imediat „Slavă Domnului”!

 Andreea Daraban: E bine că se întâmplă acest lucru…

Florin Bican: E foarte bine. Editurile au fost multă vreme sceptice pentru că ne-am confruntat cu un mare gol în literatura pentru copii după 90. Spre sfârşitul anilor 80, literatura pentru copii cam apusese în România.  Pentru că dacă vă mai aduceţi aminte scandalul cu „Arpagic” al Anei Blandiana,  editorii fripţi cu supa lui Arpagic suflau şi în iaurtul oricăror propuneri literare. Ţin minte un coleg care lucra la Editura „Ion Creangă”, pe atunci un prieten, mi-a spus că s-a respins cartea Constanţei Buzea, versuri pentru copii, cu titlul, „Zgomotocicleta”, pentru că are în titlu un cuvânt care nu există. Acum nu poţi să-i acuzi nici pe cei care lucrau în redacţie în perioada respectivă pentru că văzuseră ce au păţit colegii care l-au publicat pe „Arpagic” pentru că nu era neapărat o operă subversivă şi, spun asta cu fiecare prilej: literatura pentru copii trebuie să fie suversivă în sensul că e datoare să ia la întrebări valorile adulţilor şi să vadă care dintre ele se susţin şi care nu. „Alice în Ţara Minunilor” şi perechea ei „Alice în Ţara Oglinzii” sunt opere subversive. Dacă ne gândim că ele au fost create în plină societate victoriană, sunt scandaloase. În mod ciudat, ele nu au fost niciodată interzise, cum se întâmplă chiar astăzi cu cărţi pentru copii din Occident. Sunt scoase din biblioteci, scoase de pe listele de lectură, sunt scose din şcoli, părinţi care protestează…

Andreea Daraban: Ne puteţi da un exemplu?

Florin Bican: Şi Harry Potter a fost pe lista neagră multă vreme,  la diverse şcoli din Statele Unite care o acuzau pe autoare că prezintă în cărţile ei cu vrăjitori, idealuri sataniste. Deci, au fost şterse de pe listă. Apoi, este o superbă carte a lui Sherman Alexie, „Memoriile unui indian cu jumătate de normă” cred căaşa s-a tradus. Un autor minunat, spun eu, pentru adulţi, dar a scris şi această carte pentru copii în care apar nişte adevăruri despre care nu se discută în prezenţa copiilor, dar pe care ei le văd şi discută ei între ei. Până la urmă nu le discută cu adulţii. Această carte, nu mai ţin minte în ce stat, la insistenţele părinţilor, au fost scoase toate exemplarele din bibliotecă şi arse în curtea şcolii, în secolul XXI. Slavă Domnului, cartea lui Sherman Alexie a apărut în traducere română şi înţeleg că a fost destul de bine primită, dar şi Roald Dahl …

Andreea Daraban: La noi în ţară, chiar dumneavoastră aţi povestit reacţia unei mame care era nemulţumită de felul în care vorbeşte „Marele Uriaş”. Este vorba despre romanul „Marele Uriaş Prietenos”, scris de Roald Dahl, iar mămica respectivă…

 Florin Bican: .. cred că era un tată…

Andreea Daraban: … sau un tată, un părinte, spunea că din această carte, copiii învaţă să vorbească greşit, deoarece volumul ar conţine greşeli gramaticale şi dezacorduri.

Florin Bican: S-a întocmit, chiar de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului un proces verbal de contravenţie, un document oficial, unde, erau menţionate paginile la care apar greşeli. Am crezut că e o glumă când o colegă de-a mea m-a întrebat cum se poate riposta la o asemenea reclamaţie. S-a lăsat cu amendă, s-a lăsat cu un procesul verbal de constatare.

Andreea Daraban: A fost amendată editura?

Florin Bican: Culmea, librăria! O librărie din Iaşi. De la Iaşi a pornit totul! Vedeţi cum coexistă un festival monumental ca FILIT-ul cu astfel de atitudini. A fost obligată să scoată cartea din vânzare şi să plătească o amendă, nu mai ţin minte cât era, dar mi-au explicat nişte librari că asta poate uşor echivala cu încasările pe o lună ale unei librării. Interdicţia asta de a comercializa cartea pe viitor, era trecută în respetivul proces verbal de constatare a contravenţiei. Mă gândesc că părinţii, dacă ar căuta neapărat nod în papură, ar putea foarte uşor interzice şi studierea lui Caragiale în şcoli pentru că şi personajele lui vorbesc cu greşeli şi discursul lor este consemnat cu greşelile respective. Ce să mai vorbim de Creangă? Ce să mai vorbim de Eminescu? Nici Emienscu nu cred că ar rezista acestui test.

Andreea Daraban: Copiii se amuză teribil citind asta…

 Florin Bican: Exact …

Andreea Daraban: … şi tocmai, ei chiar înţeleg că aşa nu trebuie să vorbeşti.

Florin Bican: Exact! Da! Pentru un profesor mă gândeam că e un material nepreţuit, comparând forma eronată cu forma corectă. Imediat îi ajută pe copii să fixeze această formă corectă şi să identifice alte greşeli făcute după acelaşi tipic. Slavă Domnului, văd că în ciuda acestei interdicţii, au apărut ediţii noi din „Marele Uriaş Prietenos”. Întâmplător, am avut ocazia să discut cu o mamă care îmi povestea că fiul ei preşcolar, ea îi citise „Marele Uriaş Prietenos”, o ruga de multe ori să aibă îmrpreună conversaţii ca MUP, ca „Marele Uriaş Prietenos”, în care stâlceau cuvintele. Ca să stâlceşti un cuvânt trebuie să ştii forma de bază de la care deviezi. Slavă Domnului, nu s-a ajuns la ars „Marele Uriaş Prietenos”. Şi în Marea Britanie şi în Statele Unite au fost obiecţii la Roald Dahl: că este violent, că îşi lasă personajele să vorbească urât cum copiii nu trebuie să înveţe. Măcar dacă ar învăţa copiii să vorbească urât de la Roald Dahl sau de la alţi autori. (râde)

Andreea Daraban: A propos de lista de lecturi, cine ar trebui să facă selecţia lecturilor pentru copil?

 Florin Bican: Copilul! Copilul, pentru că dacă propui unui copil o listă de lecturi …

 Andreea Daraban: Rişti să-l pierzi…

Florin Bican: Îl pierzi, da, dar eşti dezavantajat din start. Copilul este sceptic. Şi acuma, mulţi părinţi şi mulţi profesori le propun copiilor cărţi care ar trebui să le placă. De ce? Pentru că se conformează unei viziuni adulte asupra realităţii.

Andreea Daraban: Totuşi, copilul trebuie orientat.

Florin Bican: Copilul trebuie orietat, dar îi poţi propune, nu cu lista zic eu, ci cu bucata,  titlu cu titlu- Propunerile cu lista sunt perdante, cred eu.

Andreea Daraban: Dumneavoastră cum aţi face? Cum aţi deschide ochiul unui copil către lectură?

Florin Bican: Când vorbesc cu copiii, am constatat fără să-mi fi propus asta, că dacă ei îmi povestesc o întâmplare sau îmi spun că îi interesează un anumit aspect, mie îmi vin în cap tot felul de titluri de cărţi pe care le-am citit, în care aspectul respectiv apare şi este dezvoltat. Îi spun că dacă te interesează asta, uite, îţi dau un titlu de carte şi dintr-o dată devin interesaţi de alte titluri, de alte cărţi. Sau dacă îţi plac cărţile de călătorii sau cu aventuri… bine, cărţile cu aventuri şi cu călătorii, cred că le plac tuturor copiilor şi care să mai aibă şi umor.

Andreea Daraban: Şi de obicei cu personaje fantastice. Am observat o predilecţie a copiilor din ziua de astăzi, către fantasy.

Florin Bican: Pe vremea mea, ca să vorbesc eu bătrâneşte, nu exista un Harry Potter. Orice alternativă la realitatea imediată suscită interesul copilului.

Andreea Daraban: Aţi tradus multă literatură pentru copii. Există diferenţe de abordare, de scriitură între literatura străină şi cea autohtonă?

Florin Bican: În esenţă, nu, dar bineînţeles că realităţile imediate cu care operează sunt altele şi din cauza asta am susţinut întotdeauna că literaturii traduse, trebuie să-i corespundă şi o literatură autohtonă pentru ca cititorii să poată avea o dublă perspectivă, să vadă cum sunt lucrurile în alte părţi, să vadă prin ce diferă de situaţia de la ei, dar şi prin ce se aseamănă. Să desprindă din ceea ce citesc nişte constante universale.

Andreea Daraban: Citesc copiii din ziua de astăzi? Faptul că nu citesc e un clişeu?

 Florin Bican: Un clişeu la care am aderat şi eu multă vreme, recunosc. Dacă ar fi să facem o diferenţiere, am impresia că citesc mai mult cei mici. S-ar fi putut să fie o vreme când copiii nu citeau, între timp aceşti copii au devenit elevi de liceu. Am fost prin mai multe licee, unde, am constat că există mari carenţe de lectură şi au recunoscut şi ei că nu citesc, nu îi interesează să citească, în schimb, la clasele mici, cam de pe la clasa a doua, copiii citesc.

Andreea Daraban: Să revenim puţin la scriitorul Florin Bican. La ce lucrează în prezent şi ce îşi propune pe viitor?

Florin Bican: În prezent îşi trage sufletul după terminarea cărţii „Tropice Tâmpe” pe care am predat-o la editură.

Andreea Daraban: Când va fi gata?

Florin Bican: Tare aş vrea să ştiu, dar sper să apară în mai puţin de un an. Eu am terminat-o, mi-am luat mâinile de pe ea. Am lucrat la ea aproape 30 de ani, dar nu tot timpul. Cu mari pauze, cu multe reveniri până când mi-am zis că nu mai merge aşa şi în vara asta m-am străduit să pun punct. A fost o carte care s-a născut oral, în poveşti spuse fiului meu la ureche când era mic. Apoi când eram departe de el, am continuat cu episoade scrise de unde rămăsesem cu povestirea orală, apoi am scris episoadele care nu existaseră decât oral şi am scris şi capitolele de închiere, dar rămăsese scrisă de mână. Îmi era groază să o trec pe computer şi am făcut totuşi efortul ăsta, bineînţeles că s-a modificat.

Andreea Daraban: Să înţeleg că e o carte tot pentru cei mici sau şi pentru cei mari, deopotrivă?

Florin Bican: Vedeţi, aici am de multe ori discuţii şi cu editura şi cu profesorii de limba română şi cu profesorii de literatură. Ni se spune, ca autor sau ca redactor, să încadrăm o carte într-o anumită categorie de vârstă. Editurile se simt obligate acum să spună: de la 4 la 6 ani sau de la 8 la 12 ani. Asta se face în toată lumea şi mie mi se pare că este o mare pierdere. În cartea lui Iulian Tănase „Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, scrie parcă până la 6 ani sau între 4 şi 6 ani.

Andreea Daraban: 4+ scrie …

Florin Bican: Da. 4+, plus.  După 4 nu te duce cu gândul prea departe şi mă gândesc că e o carte din care un adult ar avea foarte mult de învăţat.

Andreea Daraban: Ar putea fi arsă şi interzisă.

Florin Bican (râde): Da, exact! Mai ales că şi copilul ăla nu vorbeşte corect. Spune „l” în loc de „r”. Mă mir că nu s-a înregistrat un protest al logopezilor. Dar să zicem că un adult ar avea discernământul să o redescopere, dar un copil de 8 ani sau unul de 10 ani care ar vedea 4+, ar dispreţui cartea că nu e pentru el. Eu cred că această carte are de spus foarte multe şi unui copil din clasele primare şi unui copil de gimnaziu şi chiar unui liceean, iar pe unii adulţi tare mă tem că îi poate învăţa exact cum să-şi vadă copiii. Pe de o parte e încadrarea asta pe vârstă este utilă, pe de altă parte mă tem că …

Andreea Daraban:  … îi îndepărtează pe unii cititori…

Florin Bican: … îi îndepărtează pe unii cititori. Eu i-aş încuraja pe copii să citească orice carte, chiar dacă e pentru oameni mari, şi pe adulţi să nu se dea în lături de la a citi cărţi pentru copii.

Varianta audio a interviului:

Interviu realizat de Andreea Daraban.

Tehnoredactare: Andreea Drîlea