Gânduri despre numele unui destin: Simona Halep

Publicat de nicolaetomescu, 25 septembrie 2020, 11:50

Tenisul este, păstrând proporțiile, o stare (permanentă) de alertă, precum și o gândire tactică, capabilă să genereze noi conexiuni, asemănătoare cu cea antrenată de jocul numit șah; sportivilor le stau la „îndemână” sprinturile și frânele bruște (împreună cu multiplele schimbări de direcție, într-un interval de câteva secunde); tenisul le întărește oasele (adevărat, ele obosesc, inclusiv în cazul Simonei Halep), le menține sănătos sistemul cardiovascular/reduce riscul de deces din orice cauză medicală; forma anaerobică capătă frumusețe datorită exploziilor de energie, de scurtă durată, care apar de fiecare dată când tenismenul/tenismena tâșnește, urmând ca, ulterior, să facă o pauză de câteva secunde, până când mingea returnată este trimisă înapoi de adversar; într-un interval de timp definit… ca durata meciului, mintea nu li se se odihnește/pe palierul cunoașterii și reacțiilor, formează reflexe pentru a fi pregătiți să anticipeze, să aibă timp scurt de reacție, iar acțiunile să le fie intense și explozive; greu să fie menținute viteza și rezistența, din cauza numeroaselor sprinturi pe care trebuie sa le facă (în urmărirea mingii), dar și din cauza schimbărilor de scor pe parcursul unui meci; în general, jucătorii de tenis sunt mai optimiști, au un respect de sine și o poftă de viață mai mare decât cele obișnuite (rareori sunt deprimați, nervoși, nerăbdători, confuzi și tensionați), ajutați în a-și controla greșelile și a realiza identificarea, controlul, reducerea erorilor, pentru a reuși – în pofida obstacolelor, să se adapteze, să-și modifice jocul în funcție de condiții (context), să fie întăriți de stresul fizic, emoțional și mental, să devină mai abili în rezolvarea problemelor (tenisul are destule din matematică, mintea calculează, în permanență, traiectorii, luând în considerare diverse variabile, cum ar fi unghiuri, viteză, efect); pare plictisitor să adopți mișcările fixe (dar orice sport are o rutină, care trebuie executată ori de câte ori produci respectiva mișcare – mișcarea fixă în tenis este serviciul/„serva”), să te obișnuiești (antrenarea și dezvoltarea acestei laturi psihologice se poate aplica, cu succes, oricărei activități repetitive din viața de zi cu zi) cu ritualul – pentru a obține cea mai bună performanță), să înveți să câștigi cu modestie și să pierzi cu onoare; la fel ca în viață, în tenis nu trebuie să împânzești, la tot pasul, cuvinte despre victoriile tale, deopotrivă nu se cuvine să găsești scuze după meciurile în care schemele de joc nu au funcționat iar planurile ți s-au prăbușit…

*

Despre Simona Halep (născută pe 27 septembrie 1991, în Constanța)?

Uneori, am fost dezamăgit; oricine are dreptul la dezamăgire; a mea era întemeiată pe așteptări, nu s-a dovedit, nicidecum, definitivă; Răsăritul nu durează o veșnicie (nici nu trebuie să fie strălucitor, unii oameni sunt mai înzestrați decât alții, care muncesc mai mult), furtuna (năpraznică) are și ea pretenții. Dincolo de media care exagerează cu „informațiile” (legate, îndeosebi, de avantaje financiare și investiții fabuloase), nu voi ponegri, niciodată, tot ceea ce face sau discută, nu voi avea reacție fără analiză, fără argumente, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă, la fel de lesne, de la adăpostul anonimatului…

Cel mai mare duşman al Simonei Halep se ascunde acolo unde suntem tentați să căutăm și să înțelegem mai puţin: accidentări (la umăr și la tendonul lui Ahile, la coapsa stângă, la şold,  la genunchi, la gleznă, probleme fizice cauzate de căldură, dureri abdominale, tendinită, probleme repetate în zona lombară). A fost (prea) vulnerabilă, în unele momente ale carierei; ai impresia că o luptătoare de talia ei trăia, câteodată, într-o încăpâțânare sinucigașă (cu tenismena de dincolo de fileu – plasarea amândurora în același spațiu păruse un tablou precum un colaj, total incongruent, suprarealist; faptul că devenea total opacă la ce îi comunica, fie și non-verbal, antrenorul, prin simpla sa prezență, nemaivorbind despre sfaturile utile atunci când era solicitat, demonstra că, într-un anumit fel, și-a ales o acțiune total independentă, indiferent de consecințe)… Dar Simona Halep a trecut, triumfător, de la stări de nervozitate și abandon mental, la o schimbare de paradigmă privind intensitatea jocului, agresivitatea loviturilor, poziționarea în teren, duritatea mentală excepțională, capacitatea de a depăși momente dramatice (ultimele două ar presupune și recunoașterea meritelor antrenorului Darren Cahill); a reușit lovituri incredibile care au străpuns apărarea adversarelor (nu se mai bazează, exclusiv, pe calităţile defensive, pentru a contracara planul de joc al sportivelor mai puternice din punct de vedere fizic, construiește punctele, multe alte competitoare lovind cu furie)… Pe de o parte, cele puternice şi pline de forţă nu sunt întotdeauna ceea ce par; Simona Halep impresionează tocmai prin performanțele obținute în relație directă cu fragilitatea (aparentă sau/și evidentă). Personal, sunt mai apropiat de tenisul-rațiune decât de tenisul-torpilă; pot înțelege și pot fi impresionat de starea de extremă iritare, de mânia nestăpânită a unor jucătoare, dar mă simt mai apropiat nu numai de românca mea, cât, mai ales, de facultatea proprie omului, de a cunoaște prin judecăți, raționamente, prin gândire (în sport, orice sport, este nevoie nu numai de instinct, ci de toate cele invocate)…

Nu știu dacă 2020 sau/și 2021 vor reprezenta încununarea carierei sale, nu știu dacă viitorul se va transforma într-o prăpastie adâncă; oricum, evoluția ei din vremuri de pandemie, constanța remarcabilă, acumulările tehnico-tactice și de încredere înseamnă evoluția conștiinței…

Câteodată, puterea mentală cântăreşte mai mult decât superioritatea tehnică, tactică sau fizică (nu exclud șansa, uneori ea deține un rol semnificativ). În liniştea „de catedrală” (cum o numea Rafael Nadal), din timpul unui punct, când întreaga arenă soarbe fiecare mişcare şi când tot ce aud tenismenii sunt propriile gânduri, întrerupte de sunetele ascuţite ale întâlnirii dintre minge şi corzile întinse ale rachetelor, contează dacă vocea interioară reuşeşte să-i calmeze în momentele critice, să-i ridice în momentele nu tocmai fericite, să-i tempereze în momentele exuberante. Participarea la competiții, motivată de dorința de a accesa poziția de lider sau de „top X” este aproape ucigătoare, prin consumul de energie fizică și mentală; deloc întâmplător, acestor cerințe le fac față, cu un grad acceptabil de regularitate, un număr (extrem de) redus de jucătoare (fiecare fiind capabilă să o învingă pe cealaltă și să piardă în fața unor tenismene mai slab cotate); caracterul pare determinant, totodată sunt necesare consecvența, respectarea principiilor, fair-play-ului, asumarea reală a unei doze suficiente de modestie – pierderea unor schimburi, game-uri, seturi sau chiar meciuri nu este doar rezultatul propriilor greșeli, ci, uneori, a superiorității adversarului (care trebuie respectat în orice ocazie). Tenisul, vorba lui Andre Agassi, este cel mai solitar sport. Structura lui se învecinează cu tiparele vieții de zi cu zi; punctele devin game-uri, apoi seturi, turnee; orice mișcare poate deveni clipa de cotitură. Precum în viață, nu-i așa? Secundele se adună în minute și ore, dar nu toate ceasurile au „de gând” să ne bucure; rareori este alegerea noastră, nu totdeauna ne putem ajuta singuri, mai ales atunci când un alt destin vrea același lucru ca și noi…

La Mulți Ani, Simona Halep!