George Constantin: „Fiecare om este făcut pentru un anumit lucru, pentru o anumită muncă”
Publicat de nicolaetomescu, 3 mai 2021, 09:05
Orice profesie este o vocație în sine. Îmbinând teatrul, vocația și pasiunea, elemente care l-au definit și care au exprimat „unicitatea” sa în lume, George Constantin a descoperit filonul comun – dorința de a explora, de a descoperi, de a observa, de a interacționa cu oamenii…
La începutul vieții profesionale, a schimbat locul de muncă, profesia, domeniul de activitate; dar și-a folosit, oriunde ar fi mers și orice ar fi făcut, talentul nativ; faptul că își cunoștea elementele care vibrau în el[1], i-a deschis acele oportunități corespunzătoare vocației. Reușita inițială, de la secția „Cinematografie”[2], nu l-a îndepărtat de gândul simțit și împlinit[3]…
Timid, după cum mărturisea el însuși, îi era „teamă pentru fiecare viață” pe care trebuia să o traiască pe scenă, i se părea că „răspunde de ea”; pentru a-și înfrânge timiditatea, a muncit enorm. A trăit schimbarea ciudată a conştiinţei sinelui, în care actorul-om se simte ca şi cum ar fi nereal: „Să-mi pierd propria personalitate, să-mi pierd gesturile obișnuite, felul de a ține capul, de a păși, de a surâde. Și, pe fondul acestei depersonalizări, să-mi inoculez personalitatea celuilalt. Să am alte atitudini, alte gesturi, alt zâmbet. Poate alt glas”…
A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În 2016, de „Ziua Mondială a Teatrului”, lui George Constantin (3 mai 1933–30 aprilie 1994) i s-a acordat, postum, o stea pe „Aleea Celebrităților” din „Piața Timpului” („Cocor”) și „Placheta Orașului București”, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului…
[1] Tot atât de adevărat, profesoara de limba română l-a îndrumat către teatrul de amatori, iar contactul l-a ajutat să dezlege „enigma” din interior…
[2] Ábel a rengetegben/Surgyélán; 1994, Templul tăcerii; 1994, O vară de neuitat/generalul Tchilibia; 1994, Oglinda/Andrei Vyshinsky; 1993, Cel mai iubit dintre pământeni; 1993, Timpul liber; 1992, Domnisoara Christina/Doctorul; 1990, Getting Lucky/Jock; 1987, Figuranții; 1987, Totul se plătește/Gonfalone; 1987, Cuibul de viespi/Unchiul Mihai; 1987, Punct și de la capăt/George; 1985, Întunecare; 1985, Sezonul pescăruşilor; 1984, Galax, omul păpușă/Roșca; 1984, Racheta albă/Profesorul Axinte (1984); 1984, Prea cald pentru luna mai; 1983, Dragostea și revoluția 1983, Pe malul stîng al Dunării albastre/Boierul Costi, cumnatul Zazei; 1983, Escapada/Directorul general; 1982, Calculatorul mărturisește/colonel Câmpan; 1982, Orgolii/profesorul Botan; 1981 Iancu Jianu, haiducul; 1981 Înghiţitorul de săbii; 1981, Ștefan Luchian; 1981, Un echipaj pentru Singapore; 1981, Saltimbancii/copilul circului; 1981, Duelul; 1980, Iancu Jianu Zapciul; 1980, Burebista/regele Burebista; 1979, Un om în loden/Amin; 1979, Vlad Țepeș/Mitropolitul Munteniei; 1978, Între oglinzi paralele; 1977, Pentru patrie/Mihail Kogălniceanu; 1976, Trei zile și trei nopți/Piticu; 1976, Singurătatea florilor/doctorul Dănilă, coleg cu dr. Pavel; 1975, Orașul văzut de sus/Topolniță; 1975, Mușchetarul român/Mehmet; 1975, Filip cel Bun/Ionescu; 1974, Muntele ascuns; 1974, Dincolo de nisipuri/Nae Caramet; 1973, Cantemir/Mehmet; 1973, Proprietarii; 1973, Un august în flăcări; 1973, Ultimul cartuș/Semaca; 1972, Cu mâinile curate/Semaca; 1972, Revolta haiducilor/Pacha Pazvanoglou; 1971, Urmărirea; 1970, Reconstituirea/Procurorul; 1968, Răzbunarea haiducilor/Pasvanoglu; 1968, Răpirea fecioarelor/Pazvanoglu, pașa din Vidin; 1967, Diminețile unui băiat cuminte /tatăl lui Vive; 1966, La porţile pământului; 1966, Procesul alb; 1963, Un surîs în plină vară/Nea Grigore; 1961, Aproape de Soare/Soni…
[3] S-a prezentat, la secția „Teatru”, cu poezia „Cetatea Neamțului” de George Coșbuc…
