Herzl şi Sionismul

Publicat de nicolaetomescu, 2 iulie 2017, 06:47

„În Basel am fondat statul evreu… Poate în 5 ani, cu siguranţă în 50, toată lumea îşi va da seama.”

Theodor (Binzamin Ze’ev) Herzl, tatăl Sionismului modern[1], s-a născut la Budapesta (în 1860). A fost educat în spiritul Iluminismului Evreiesc German al perioadei, învăţând să aprecieze cultura seculară. În 1878, familia lui s-a mutat la Viena, unde, în 1884, lui Herzl i-a fost acordat doctoratul în drept la Universitate. A devenit scriitor, scenarist şi jurnalist, corespondentul Parisului la influentul ziar liberal „Neue Freie Presse” din Viena.

În timp ce studia la Universitatea din Viena (1882), Herzl s-a confruntat, pentru prima oară, cu antisemitismul care avea să îi modeleze viaţa şi soarta evreilor secolului al XX-lea. Mai târziu, în timpul şederii sale la Paris (ca jurnalist), problema i-a fost adusă în prim-plan. La acea vreme, el privea problema evreiască ca pe una socială şi a scris drama Ghetoul (1894), în care asimilarea şi convertirea sunt respinse ca fiind soluţii; trăgea speranța că Ghetoul va conduce spre o dezbatere şi, în final, către o soluţie, bazându-se pe toleranţa mutuală şi respectul existent între creştini şi evrei.

În 1894, căpitanul Alfred Dreyfus, un ofiţer evreu în armata franceză, a fost acuzat pe nedrept de trădare, în primul rând din cauza atmosferei antisemite. Herzl a asistat la strigătele mulţimii: „Moarte evreilor”; atunci a decis că singura soluţie la asaltul antisemit constă în imigrarea în masă a evreilor către un pământ pe care îl pot numi al lor. În concluzie, cazul Dreyfus a fostul unul dintre factorii determinanţi ai genezei Sionismului.

Herzl a ajuns la concluzia că antisemitismul reprezenta un factor stabil şi permanent în societatea umană, care nu avea să fie rezolvat de asimilare. A insistat pe ideea suveranităţii evreieşti, şi, în ciuda ridiculizării de către liderii evrei, a publicat Der Judenstaat (Statul evreu) – în 1896. Herzl a dezbătut asupra esenţei problemei evreieşti, care nu era, din perspectiva sa, una individuală, ci naţională. El a declarat că evreii ar putea fi acceptaţi în lume doar dacă ar înceta să reprezinte o anomalie naţională. „Evreii sunt un popor”, spunea el, şi „ananghia” lor ar putea fi transformată într-o forţă pozitivă prin stabilirea unui stat evreu cu consimţământul marilor puteri (o întrebare politică internaţională, care ar trebui confruntată în arena politicilor interne).

Herzl a propus un program practic pentru colectarea fondurilor de la evreii din întreaga lume, prin intermediul unei organizaţii care avea să lucreze pentru aplicarea practică a obiectivului său (avea să poarte numele de „Organizaţia Sionistă”). El vedea viitorul stat ca pe un stat model din punct de vedere social, bazându-şi ideile pe modelul european al timpului, ca o societate modernă iluminată; ar fi fost neutru şi în căutarea păcii, şi secular în natură.

Ideile lui Herzl au fost întâmpinate cu entuziasm de masele evreieşti din Europa de Est, în ciuda faptului că liderii evrei erau cu mult mai puţin entuziaşti. Totuşi, Herzl a convenit şi organizat Primul Congres Sionist la Basel, Elveţia (29-31 august 1897) – prima adunare interteritorială pe o bază seculară şi naţională. Aici, delegaţii au adoptat „Programul de la Basel”, programul mişcării sioniste, şi au declarat: „Sionismul urmăreşte stabilirea unei case pentru poporul evreu, asigurate prin lege publică, în Palestina.” La congres, „Organizaţia Sionistă” a fost instituită ca fiind braţul politic al poporului evreu, iar Herzl a fost desemnat prim-preşedinte. În acelaşi an, Herzl a fondat săptămânalul sionist „Die  Welt”, care şi-a început activităţile pentru a obţine o carta aşezământului evreiesc din Ţinutul Ierusalimului (Eretz Yisrael).

După Primul Congres Sionist, mişcarea a convenit asupra unui congres internaţional anual. În 1936, centrul mişcării sioniste a fost mutat la Ierusalim.

În 1902, Herzl a scris nuvela sionistă Altneuland (Vechiul Nou Pământ), în care descria viitorul stat evreiesc ca pe o utopie socială. El a prevăzut o nouă societate care avea să se ridice în Ţinutul Israelului pe o bază cooperativă, utilizând ştiinţa şi tehnologia în dezvoltare. A inclus idei detaliate în legătură cu percepţia sa asupra statului, a structurii politice, a imigraţiei, strângerii de fonduri, relaţiilor diplomatice, legilor sociale şi a relaţiilor dintre religii. În Altneuland, statul evreiesc era prevăzut ca o societate avansată, pluralistă, „o lumină către naţiuni”. Cartea a avut un impact puternic asupra evreilor din acea vreme şi a devenit simbolul viziunii sioniste în Ţinutul Israelului.

Herzl a surprins nevoia de încurajare, de către marile puteri, a scopurilor naţionale ale poporului evreu. Astfel, el a călătorit către Ţinutul Israelului şi Istambul, în 1898, spre a se întâlni cu regele Wilhelm al II-lea al Germaniei şi sultanul Imperiului Otoman. Când aceste eforturi s-au dovedit a fi fructuoase, şi-a îndreptat atenţia către Marea Britanie şi s-a întâlnit cu Joseph Chamberlain, secretarul colonial britanic ș.a. Singura ofertă concretă primită din partea britanicilor a fost propunerea unei regiuni autonome evreieşti în partea de est a Africii, anume în Uganda.

Pogromul din 1903, de la Chişinău, problemele evreilor ruşi, observate de către Herzl în timpul vizitei sale în Rusia, au avut un efect profund asupra acestuia. A propus „Programul Ugandei Britanice” celui de-al şaselea Consiliu Sionist (1903), ca un refugiu temporar pentru evreimea rusească aflată în pericol iminent. În timp ce Herzl a specificat, cât se poate de clar, că acest program nu va afecta ţelul final al sionismului, o entitate evreiască în Ţinutul Israelului, propunearea a provocat o „furtună” la Congres şi aproape că a condus la o divizare a mişcării sioniste. „Programul Uganda” a fost, în cele din urmă, refuzat în cadrul celui de-al şaptelea Congres Sionist (1905).

Herzl a murit (în 1904) de pneumonie şi „inimă slabă”, din cauza eforturilor intense în instaurarea sionismului. Până în acea clipă, mişcarea îşi găsise (deja) un loc pe harta politică mondială. În 1949, rămăşiţele lui Herzl au fost aduse în Israel şi reînhumate pe muntele Herzl în Ierusalim.

Herzl a întărit expresia „Dacă îţi doreşti, nu este un basm”, frază care a devenit motto-ul mişcării sioniste. Deşi nimeni nu şi-ar fi putut imagina, mişcarea sionistă, la 50 ani după Primul Congres, a dus la alcătuirea statului independent Israel.

[1] Sionismul – de la Muntele Sion, nucleul așezării davidice în Ierusalim, semnifică mișcarea de emancipare națională a evreilor cu scopul readunării lor din împrăștiere (în ebraică, galut) și revenirii în țara strămoșească, în Țara Israel (ebraică: Ereț Israel), pentru restabilirea unei vieți evreiești independente și, în continuare, re-crearea și consolidarea unui stat evreiesc. Folosit pentru prima oară, în 1890, de Nathan Birnbaum (1864–1937), pentru mișcarea pre-sionistă Hovevei Țion, termenul sionism a fost adoptat de dr. Theodor Herzl la Primul Congres Sionist, ținut (1897) la Basel-Elveția.

Nicolae Tomescu

Redactor Șef Radio Iași