În căutarea măsurii…

Publicat de nicolaetomescu, 11 aprilie 2016, 06:30

C.P. Scott: „Faptele sunt sacre, dar comentariile sunt libere”…

Totuşi, de câte ori nu am fost martorii / sau protagoniştii / unor discuţii care prezentau un fapt în dimensiuni mărite față de realitate, acesta dobândind proporții, amplificându-se peste măsură (realitate deformată prin mărirea proporțiilor unui fapt)?

***

MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura… = în raport cu…, proporțional cu… ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care… = numai atât cât… ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să…) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit…

***

Exemplu:

Comunismul românesc s-a caracterizat prin

• Impunerea, apoi menţinerea, practic neschimbată, până la prăbuşirea finală, a modelului stalinist, rigid, autoritar, ultra-centralizat al economiei planificate (deşi, după 1965, ţara s-a dovedit relativ independentă, din punct de vedere economic, faţă de U.R.S.S. şi au fost promovate schimburi comerciale cu state din Vestul Europei)
• Încă de la preluarea puterii, imediat după 1945, era impus un ritm ridicat de creștere economică, în special industrializarea forţată, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuiau să crească spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de consum. Mai mult, industrializarea s-a produs în detrimentul mediului înconjurător iar mare parte a producţiei nu era adecvată exportului. În zona rurală, eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți chiaburi și considerați dușmani ai regimului) s-a îmbinat cu procesul de colectiviyare a agriculturii.

• Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentația rațională”; înfometarea populației, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul ceauşist (obsedat de achitarea datoriei externe) a condamnat un întreg popor.

După prăbuşirea sistemului economic comunist a urmat perioada tranziţiei.

Statul român a străbătut un deceniu de instabilitate şi declin economic.

Menţionez: liberalizarea preţurilor; privatizarea întreprinderilor de stat; inflaţia; creşterea deficitului fiscal şi cvasifiscal; cota unică de impozitare; creşterea deficitului extern; creditele neperformante; criza financiară globală şi efectele sale asupra economiei româneşti; riscul sistemic; politica monetară; convergenţa spre UE şi intrarea în zona euro, etc. Totodată, pot fi puse în dicuţie rolul instituţiilor, corupţia şi evaziunea fiscală, rolul sistemului judiciar, erorile politicienilor şi ignorarea deliberată a legii – care au contribuit la criză economică.

Economia post-decembristă,

cu toată criza majoră şi prelungită prin care a trecut, este

• economie de piaţă (obligaţia Statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, acţionează legea cererii şi a ofertei)
• la baza economiei, se gaseşte proprietatea privată (protejată şi garantată)

Din 2013-2014, în România a început să se vorbească, din nou, despre creșterea economică (nivelul anului 2008, odată cu recuperarea aproape integrală a declinului din anii 2009-2010, după ce pierdusem aproape un deceniu de dezvoltare, revenind la performanța din anul 1991 de-abia în anul 2000)…