In Memoriam Aurora Năforniță
Publicat de nicolaetomescu, 11 mai 2018, 09:30
Născută la 30 august 1925, se trăgea dintr-o familie boierească plină de valențe cărturărești, dar nu a absolvit studii superioare (ideea preconcepută, eronată, adoptată fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, prin societatea de atunci – femeia trebuia să fie întreţinută de bărbat, să aibă grijă de casă şi de copii); după studiile elementare, a intrat la Liceul „Oltea-Doamna“ din Iaşi (curând, părinţii au retras-o de la şcoală)…
La 60 de ani, după o viaţă chinuită, Aurora Năforniţă a început să picteze. Nu experimenta în sens de joacă, ci din dorinţa de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului, povara tradiţiei, nu povara poncifelor. Nu a spus niciodată că îi este teamă de un plan riguros; îi era teamă de planuri atunci când picta. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros părea inutil. A scos la iveală tot ceea ce sufletul său frumos păstrase cu atâta grijă: scene din viaţa satului tradiţional, obiceiuri, scene din poveştile româneşti. A intrat, prin acurateţea şi frumuseţea tablourilor sale, în galeria celor mai de seamă pictori naivi din România; tablourile cele mai dragi alcătuiesc colecţia Creangă (44 de lucrări realizate pe tematica Amintirilor din copilărie, la sugestia regretatului Sabin Bălaşa). O inspiraţie tainică a jucat un rol important; construia un discurs care dorea să vorbească, infinit mai mult, despre coerenţa (frumuseţea) sufletului tradiţional decât despre povestea etnologică a unor obiecte neînsufleţite (oale de lut cucuteniene, vârtelniţa şi maşina de tors, costume populare tradiţionale din zona Vasluiului, străchini de lut şi linguri de lemn, ştergare şi lăicere vechi).
Toate au fost adunate în cuprinsul singurului muzeu particular din Iaşi. Un muzeu care atrage atenţia asupra sensurilor profunde ale vieţii şi ale morţii. Un muzeu care pune probleme îl obligă pe vizitator să se întrebe asupra unor lucruri care, în mod obişnuit, depăşesc condiţia lui, în care omul viitorului să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui. Te gândeşti la tot ce-a fost distrus în această ţară, revezi obiecte şi se configurează o temă vastă. Muzeul „Aurora Năforniţă” reconstituie un interior de casă ţărănească din Moldova secolului al XIX-lea, cu tot ceea ce era necesar ţăranului în traiul de zi cu zi; construită pe furci, cu vălătuci, îngropată direct în pământ, pentru ca iarna să fie cald şi vara răcoare, în căsuţa pitică de la poartă, transformată în muzeu, spre aducere aminte, stau adunate la un loc crâmpeie din viaţa ţăranului de altădată – sunt obiecte pe care Aurora Năforniţă le-a moştenit de la părinţi, altele pe care le-a colecţionat de-a lungul vieţii din zona natală, un sat din Vaslui, şi altele primite prin donaţii, de la cei care ar fi dorit ca o parte din universul copilăriei lor să nu fie uitat, să fie privit şi admirat şi de generaţiile care n-au cunoscut satul românesc autentic; într-un colţ răcoros, direct pe lutul ce ţine loc de pardoseală, la fel ca în tinda bunicilor de altădată, stau ulcioare şi oale de lut, de tip cucutenian; lângă intrare, gata să-şi spună povestea, este aşezată o vârtelniţă veche din zona Berezeni-Vaslui, locul natal al Aurorei Năforniţă, alături de o maşină de tors; mai încolo, orânduite frumos, stau vechi obiecte de tuns, piese de la războiul de ţesut; într-un colţ este aşezată laviţa, nelipsită din casa ţăranului român, iar alături, pe pereţi, stau frumos rânduite costume populare tradiţionale din zona Moldovei şi o litografie înfăţişându-l pe Alexandru Ioan Cuza, din vremea Unirii. Restul atmosferei de casă ţărănească este completat de tablourile celei care a trecut la veșnicie în 11 mai 2006, lăsând drept moștenire o colecţie de picturi care încântă ochiul şi inima…
Ca ilustrare a patrimoniului de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta, Sanda, fiica Aurorei Năforniţă, moştenitoare a talentului mamei sale, având gustul culorii (stil mai cald, un colorit mai cald) şi amprenta lumii înconjurătoare pe retină, s-a aplecat asupra icoanelor pe sticlă. Cu alt prilej, îi vom înlesni gândurile; mărturisirea este mai aproape de bucuria descoperirii adevărului, de bucuriile mici ale unei trăiri nededublate, în duhul lucrurilor…
