In Memoriam Gheorghe Samoilă

Publicat de nicolaetomescu, 21 februarie 2020, 13:04

A avea principii înseamnă a avea fundament…

Gheorghe Samoilă s-a dovedit a fi un om cu opinii și convingeri ferme, respectate întocmai. „Desigur”, în lumea noastră nu putea fi „un stâlp al societății”; cui să oferi repere de viață, celor care au suspendat ideea de morală?

Nu mi-a fost teamă de „inflexibilitatea” lui, de relativa „încremenire” în câteva idei (mai potrivite pentru a defini situații de viață); din discursul său lipsea pletoricul „sunt un om cu principii”; drept consecință, deși părea a fi dificil, nu simțeai nevoia să fugi de el, să te volatilizezi, să-i „transformi” principiile în intoleranță; nu am văzut un om frustrat, în absența realizărilor, care se crede depozitarul principiilor absolute; avea idee despre ce vorbește, a dovedit rectitudine, a căpătat experiența de viață necesară – pentru a-și forma opinii argumentate, și-a creat timp să învețe ce înseamnă compasiunea și înțelegerea, trecând prin câteva experiențe semnificative[1] și fiind pus in situația de a exersa alegerea.

A ales, spre exemplu, să părăsească Radio Iași (înainte de intrarea în mileniul al III-lea)… S-a întâmplat după o „ședință” care îmi amintește de cartea lui Andre Glucksmann (Bucătăreasa și mâncătorul de oameni); spiritul de frondă care caracterizase, inițial, trei colegi din „camera știrilor” (după decizia înlocuirii unui grupaj informațional cu o „poveste”) a rămas doar în Gheorghe Samoilă; pentru câteva clipe, revolta lui a întrerupt gângăveala și ne-a pus pe gânduri; destui „intelectuali comozi” cochetau cu situația din radioul public; îi luasem apărarea în „ședința” împroșcată cu idei preconcepute; „George”, fără umilință în fața „numelor sacre”, nu a iertat nimic, nici „tihna intelectuală”, nici surzenia voită; a tras un „semnal de alarmă” și… a plecat la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”-Iași…

A muncit și a păstrat responsabilitatea (ca dar prețios); astfel putem parcurge, printre altele, Compilaţia de texte şi documente din arhive despre viața şi faptele marelui filantrop evreu ieşean, bancherul Iacob de Neuschotz (1819-1888): „Când am plecat la drum în acest demers publicistic şi de documentare am fost încurajat dar şi privit cu o curiozitate maliţioasă şi întrebat, cu ironie, la ce bun şi cui foloseşte o carte cu o astfel de «tematică»? Trag nădejde că cei care vor avea răbdarea şi curiozitatea să o parcurgă vor înţelege de ce am fost interesat de acest subiect dar mai ales fascinat de personajul Jacob de Neuschotz. De la bun început menţionez că această carte nu se doreştea fi un studiu ştiinţific, istoric, exhaustiv ci doar o compilaţie de texte şi documente care să pună în faţa cititorului un destin şi o viaţă de om”[2]… Pe Gheorghe Samoilă îl frământa cursul evenimentelor din viața (sau dintr-o parte a vieții) altor oameni, despre al său nu dorea să facă risipă de cuvinte…

Am început cu ideea privitoare la principii, voi „închide cercul” referindu-mă la discreția prin care „George” s-a întâlnit cu veșnicia… Am conversat (ocazional), până în martie anul curent; nu mi s-a plâns de boală; făptura lui îmi apare, și astăzi, îmbrăcată cu raze de lumină; nu numai respect de sine, ci și o trăsătură a caracterului care include, pe lângă bunul simț, inteligență, sensibilitate, iubire; iată de ce a trăit, totdeauna, într-un plan îndepărtat al vieții publice; nimic prefăcut, teatral sau artificial…

Gheorghe Samoilă

21 februarie 1955 (Târgu Jiu)-Roman și Iași-21 iulie 2019 (Iași)

[1] Dănuț Mănăstireanu – teolog anglican, fost director „pentru Credință și Dezvoltare”/„World Vision International” Regiunea Orientului Mijlociu și Europei de Est – publicase, pe blogul său:

https://danutm.wordpress.com/2008/09/04/23-iunie-1986-nota-despre-george-samoila/

[2] „În acest scop am considerat util, în spiritul celor arătate mai sus, să pun «cap la cap» tot ceea ce am reuşit să găsesc şi s-a păstrat scris despre Iacob Neuschotz, despre contemporanii săi, despre societatea în care acesta şi-a consumat viaţa. Posibil ca parte din textele citate, unele pe larg, să conţină inadvertenţe de nuanţă istorică sau de exprimare sau ca unele evenimente să fie repetate dar diferit prezentate, funcţie de sursa citată. Ortografia numelor proprii s-a păstrat conform cu cea din textul reprodus. Am considerat necesar în acelaşi timp, pentru a înţelege contextual viaţa şi acţiunile lui Neuschotz, inserarea unor scurte note lămuritoare proprii sau preluate din alte scrieri, care să zugrăvească cadrul istoric, social, politic şi cultural românesc dar şi internaţional al celei de-a doua jumătăţi de veac XIX. Este vorba de perioada marcată de «chestiunea evreiască», epocă istorică de frământări politice şi sociale pentru emanciparea evreilor şi pentru care pasiunile istoricilor nu s-au stins nici până astăzi. Am încercat aşadar, să reconstitui, atât cât mi-a fost cu putinţă, parcursul prin acea lume a Iaşiului de veac XIX a lui Iacob Neuschotz pe baza mărturiilor scrise de către contemporanii săi, a documentelor păstrate în arhive dar şi pe baza judecăţilor la care acesta a fost supus în timpul vieţii cât şi după.”