In Memoriam Radu Negru… sau despre pedagogia criticii

Publicat de nicolaetomescu, 27 mai 2017, 06:00

27 mai 1933 / s-a născut Radu Negru, la Cernăuți /

(marea trecere a fost pecetluită pentru 11 martie 1997)

Ce proiectăm în jurul nostru, cu noi înşine, este imaginea care se răsfrânge în oglinzile fiecăruia dintre oamenii alcătuind ţesătura lumii.

Personalitate a Iașului intelectual și artistic, preț de aproape 40 de ani, Radu Negru a însoțit arta plastică, debutul multor artiști fiind legat de prezența și aprecierile sale pertinente. Timp de trei decenii (1965-1997), a fost titularul cursurilor de Estetică și Artă contemporană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Academia de Arte „George Enescu”. De la debutul în publicistica de artă (1954) până la sfârșitul vieții, a publicat în jur de 1.100 de cronici, eseuri, studii de specialitate. A scris despre toți pictorii, sculptorii și graficienii din Moldova, câștigându-și un loc binemeritat în galeria celor care au contribuit la afirmarea și cunoașterea lumii artistice din nord-estul României.

Există multe moduri de-a face critică. Am cunoscut (nu mai vreau să cunosc) persoane agreate de cercuri politice, indivizi asupra cărora s-a răsfrânt, nemeritat, lumina reflectoarelor; și-au bătut joc de concept, au înțeles să devină lingăi (recompensați financiar, cu onoruri, cărți publicate etc.) prin intermediul exegezei, să ridice pe unii sau pe alții în cât mai înalte slăvi, indiferent de valoarea creației (cu bani pe bani călcând, în pofida valorii, îndoielnice adeseori).

Ca student, am ascultat prelegerile lui Radu Negru şi am întrevăzut lumi nesfârşite, ţesătura de idei care ar fi putut deschide o operă, cultura şi instrumentarul critic care presupun decodificarea şi înţelegerea elanurilor dinamizate din interior… Nu mi-a fost dat să întâlnesc un talent capricios ce-şi pierdea timpul prin crâșme și absenta de la Universitate. În schimb, unii au vorbit despre patimile sale. Să demitizăm orice, oricât? Nu așa se relevă adevărata valoare a celui care mânuieşte tastatura. Oricum, ce rămâne, predominant, în urma vieţuirii pământeşti a oricărei fiinţe nu este doar dimensiunea etern omenească, mai mult sau puţin labilă, fragilă sau pasibilă de diverse culpabilizări. Cei capabili, într-o măsură mai mare sau mai mică, de mistuire, fac să nu importe (mai deloc) intemperiile vieţii pământeşti pe care au traversat-o sau incidentele care i-au atins. Nu suntem în măsură a-l judeca pe Radu Negru. Până când cultura personală a celor care s-ar atinge de el nu este cel puţin apropiată, „păşiţi încet, cu grijă tăcută feţii mei”. Până când nu avem mai nimic din talentul, sensibilitatea unică, din pătimirile şi elanurile sufleteşti sau din proiectele, din visările ce l-au definit, să stăm deoparte. Dacă ne implicăm, să o facem cu onestitate…

In Memoriam Radu Negru – feature, care cuprinde și un discurs la Conferința „Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele lui pentru Basarabia”, Chișinău, 26-28 iunie 1991 / înregistrări: Nicolae Tomescu