Independenţa Israelului

Publicat de nicolaetomescu, 12 mai 2015, 05:43

Statul Israel (מדינת ישראל Medinat Israel în limba ebraică, دولة اسرائيل Dawlat Isrā’īl în limba arabă), din Orientul Mijlociu, pe coasta estică a Mării Mediterane, democraţie parlamentară, se autodefineşte ca un stat evreiesc şi democratic, potrivit cu mesajul proclamării lui[1]. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate arabă consistentă[2], în mică parte pigmentată de confesiuni creştine sau druzi. Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egiptul. Israelul are ieşire la Marea Mediterană, la golful Aqaba/Marea Roșie şi la Marea Moartă.

Ziua Independenţei Israelului, YOM HA’ATZMAUT, marchează proclamarea statului independent, la 14 mai 1948, atunci când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU (29 noiembrie 1947); aceasta stipulase crearea, pe teritoriul Palestinei, a două state: unul evreu şi altul arab.

Data aniversării evenimentului variază, în fiecare an, funcţie de calendarul ebraic.

Este, întotdeauna, precedată de Yom Hazikaron (ebraică: יום הזכרון לחללי מערכות ישראל ונפגעי פעולות האיבה), oficial Ziua Memoriei soldaţilor morţi (din Israel) şi a victimelor terorismului, comemorată la 4 Iyar.

O ceremonie oficială are loc, în fiecare an, la Muntele Herzl din Ierusalim, în noaptea de Yom Ha’atzmaut. Ceremonia include un discurs al preşedintelui Knesset-ului (parlamentul israelian), o prezentare dramatică, un marş ritual al soldaţilor care transportă steagul Statului Israel, dezvoltarea unor „structuri” – cum ar fi Menora, Magen David şi un număr care reprezintă vârsta Israelului, iluminat de douăsprezece torţe (câte una pentru fiecare dintre triburi). În fiecare an, o duzină de cetăţeni israelieni (cei care au adus contribuţii sociale semnificative într-o zonă selectată) este invitată să  poarte torţe.

Hatikva (în limba română, Speranţa) este imnul naţional al statului Israel. Hatikva a fost scrisă de poetul Naphtali Herz Imber (în Iaşi, anul 1878). Poezia avea nouă strofe şi se numea „Tzikvatenu”. În 1897, la Primul Congres Sionist, era adoptat ca imnul Sionismului. Mai târziu, a fost rescris de compozitorul Paul Ben-Heim, care s-a bazat pe muzica evreiască din România. În versiunea sa modernă, imnul are numai prima strofă şi corus. Cea mai importantă modificare privea speranţa ca o naţiune liberă să locuiască din nou în Sion. Potrivit unor surse, imnul a fost compus după modelul cântecului românesc „Carul cu boi”. Totuşi, cea mai plauzibilǎ sursǎ de inspiraţie rǎmâne cântecul popular românesc „Cucuruz cu frunza-n sus”, cântec cules şi pus pe note, pentru prima datǎ, de marele compozitor român Guilelm Şorban.

[1] 14 mai 1948.

[2] De confesiune musulmană sunită.

consemnare:

Nicolae Tomescu (Redactor Șef)

*