(INTERVIU/AUDIO) Scriitorul Alexandru Vakulovski: FILIT-ul de la Iași, o nebunie frumoasă

Publicat de Andreea Drilea, 10 octombrie 2019, 17:55 / actualizat: 10 octombrie 2019, 21:35

La 41 de ani, Alexandru Vakulovski  este un scriitor care reușește să fascineze cititorii cu felul în care așțerne cuvintele pe hârtie. Criticat uneori  pentru limbajul său obscen,  fără perdea, Alexandru Vakulovski pătrunde în inimile tinerilor și aduce un aer proaspăt în literatura contemporană. S-a numărat anul acesta printre invitaţii de seamă ai Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri, FILIT, de la Iaşi și i-a acordat un interviu colegei noastre, Andreea Daraban.

***

Andreea Daraban: Alexandru Vakulovski, poet, prozator, publicist, blogger, eseist, critic literar, traducător. Nu ştiu dacă ordinea este neapărat aceasta, în care dintre aceste ipostaze vă simţiţi mai confortabil?

Alexandru Vakulovski: Mă simt confortabil în toate ipostazele pe care le-aţi enumerat, bine, eu nici nu aş fi adăugat chiar atâtea. Cred că e destul dacă zic scriitor şi atunci e clar cu ce se ocupă omul.

Andreea Daraban: E bine totuşi să nuanţăm, pentru că unele scrieri sunt mai aproape de sufletul dvs., altele poate că le daţi aşa puţin mai la spate, eu ştiu, mă gândesc la poezie. Spuneaţi la un moment dat că poate sunteţi puţin mai apropiat de proză?

Alexandru Vakulovski: Dacă am spus aşa ceva, probabil în perioada aceea lucram la vreo carte de proză şi, când lucrezi la proză, e clar că este pe primul loc, dar în momentul în care lucrezi la vreun proiect de poezie, atunci, clar că mi se pare poezia mai importantă.

Andreea Daraban: Aşadar, nu faceţi distincţie între cele două genuri. Scrieţi şi poezie şi proză cu aceeaşi dăruire.

Alexandru Vakulovski: Da, dar mi-ar fi plăcut să am mai mult timp, pentru că proza cere mai mult timp. Cu poezia te descurci chiar dacă lucrezi şi altceva. Cumva, păstrezi mai uşor legătura, dar cu proza e mai greu, îţi trebuie timp şi din cauza asta sunt atât de importante rezidenţele literare pentru prozatori în special.

Andreea Daraban: Până la urmă cine este Alexandru Vakulovski?

Alexandru Vakulovski: Cred că e mai simplu dacă spui, pur şi simplu, scriitor şi mai ales acum că a apărut şi colecţia aceasta minunată cu continuarea poveştilor lui Ion Creangă. Sunt foarte bucuros că am fost inclus şi eu în proiect şi am scris continuarea lui Ivan Turbincă, dar cred că ar fi prea mult dacă aş zice că sunt şi scriitor pentru copii.

Andreea Daraban: V-aţi născut în Republica Moldova, într-o familie de intelectuali, profesori de limba şi literatura română, oameni care au avut un rol deosebit în ceea ce priveşte, să spunem, sabotarea rusificării fostei Republici Sovietice. Aţi făcut studiile în România, la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj Napoca. Cum este România de astăzi prin ochii lui Alexandru Vakulovski? Spuneaţi într-un interviu, pe când eraţi student, că visul plăsmuit despre România a fost spulberat atunci când aţi ajuns în ţară pentru prima oară.

Alexandru Vakulovski: E clar că noi din Moldova, din Basarabia, aveam o imagine mult mai romantică a României şi, probabil că, aveam aşteptări foarte mari de la România, dar cu toţii ştim că perioada de tranziţie a fost foarte grea şi pentru România. Moldova nici acum nu a ieşit din tranziţie şi e clar că am găsit altceva, dar vreau să zic că, oricum, simt România ca pe ţara mea. Sunt lucruri care te supără, cred că orice român are o grămadă de supărări, dar până la urmă, din cauza supărărilor nu poţi să zici că nu-ţi place România. Când m-am transferat din Moldova în România nu mi-a plăcut că am fost băgat la anul pregătitor, să învăţ limba română. Dar de ce să învăţ limba română, când, părinţii mei sunt profesori de limba română. În casă nu am vorbit niciodată în rusă, şi asta mi s-a părut bizar, dar până la urmă, asta nu are nici o treabă cu România, peste tot e birocraţie.

Andreea Daraban: De ce nu aţi ales Iaşul, era mai aproape. Sau nu a fost o alegere neapărat?

Alexandru Vakulovski: Nici nu mai ţin bine minte ce oraşe am ales eu, erau două opţiuni, dar nu alesesem Clujul şi, am fost trimis la Cluj.

Andreea Daraban: Credeţi că parcursul dumneavoastră ca om, ca poet, ca prozator, a depins de acel moment, în care aţi fost repartizat la Cluj?

Alexandru Vakulovski: Da, mi-a schimbat cumva soarta şi probabil că aş fi scris altfel dacă nu eram la Cluj.  Dar cum am fost exmatriculat la un moment dat de la Universitatea din Cluj, am fost foarte supărat şi aşa am debutat în literatură. (râde)

Andreea Daraban: Au trecut zece ani de la momentul 2009. Pentru cei care nu ştiu, Alexandru Vakulovski a fost obligat să părăsească România în martie 2009, primind interdicţia de a intra în ţară pe o perioadă de doi ani şi jumătate pentru că întârziase să-şi înnoiască viza de şedere. Atunci a fost o mobilizare a oamenilor de cultură extrem de puternică pentru ca situaţia dvs. să fie rezolvată. Cum a fost acea perioadă şi cât de mult v-a marcat?

Alexandru Vakulovski: La început a fost, desigur, groaznic. Nu-mi prelungisem actele pentru că aşteptam. Credeam că din moment în moment trebuie să primesc cetăţenia română şi a fost foarte bizar pentru că fratele meu a primit cetăţenia română şi eu nu am mai primit-o. Şi astfel, Mihai a devenit fratele meu de peste Prut. (râde) Cred că oricine s-ar simţi groaznic să fie expulzat dintr-o ţară. Am avut o interdicţie de doi ani şi jumătate. Cred că s-a rezolvat mult mai repede. A urmat momentul acela când oamenii de cultură din România s-au mobilizat şi au creat o petiţie pentru acordarea cetăţeniei române şi atunci am rămas foarte uimit. Sunt şi acum recunoscător oamenilor de cultură care s-au mobilizat şi, practic, m-au făcut cetăţean român. Nici nu ştiam că unii oameni de cultură, foarte importanţi, au auzit de mine sau că ştiu de mine. Au apărut o grămadă de texte şi acea petiţie şi a fost extraordinar şi am zis că ar trebui totuşi să fiu şi eu un pic mai bun dacă există atâta lume care ţine la mine.

Andreea Daraban: În 2002 apărea primul dvs. roman, „Pizdeţ”. Un volum controversat în care limbajul nu este unul tocmai cuminte, primit însă bine de public, în ciuda criticilor. De atunci şi până astăzi, ce s-a schimbat în scriitura lui Alexandru Vakulovski?

Alexandru Vakulovski: Nu pot scrie la nesfârşit aceeaşi carte sau rescrie. Fiercare carte trebuie să aducă ceva nou şi e clar că mi-am schimbat cumva scrisul, dar nu regret debutul cu „Pizdeţ”. E un roman la care ţin şi probabil că anul acesta va apărea şi reeditarea. Va fi reeditată toată trilogia.

Andreea Daraban: Ne puteţi spune pe scurt, despre ce este vorba în această trilogie?

Alexandru Vakulovski: Este vorba despre Republica Moldova şi despre România, despre situaţia tinerilor din Moldova şi din România. E un mediu studenţesc cu tot ce înseamnă asta, cu cămine, droguri, muzică. Nu e autobiografic, aşa cum te aştepţi la memorii sau… e ficţiune.

Andreea Daraban: Cum au primit colegii dumneavoastră,  familia, acest roman?

Alexandru Vakulovski: Tatăl meu zicea: ai scris un roman bun, dar ce păcat că l-ai scris tu….(râde)

Andreea Daraban: I-ar fi plăcut să aibă alt autor …

Alexandru Vakulovski: .. şi avea o carte cu defect, unde lipsea titlul şi era foarte bucuros că are şi acea carte, că putea să o arate şi copiilor fără ca aceştia să vadă cum se numeşte.

Andreea Daraban: Aţi vrut să şocaţi prin acest titlu sau când l-aţi ales la ce v-aţi gândit?

Alexandru Vakulovski: Cuvântul ăsta nu are nici o conotaţie sexuală, e din argoul sovietic, rusesc şi înseamnă ori ceva foarte fain, ori ceva foarte grav.

Andreea Daraban: Depinde de contextul în care este folosit.

Alexandru Vakulovski: Da, cred că deja, acest cuvânt şi-a făcut intrarea în limba română.

Andreea Daraban: Proiectul inedit, FILIT 2019, acela de a scrie continuarea unei poveşti de-a lui Ion Creangă nu v-a ocolit, aşa cum spuneaţi şi la începutul dialogului nostru. Aţi acceptat provocarea de a continua Ivan Turbincă. Cine este Ivan Turbincă în povestea dvs.? După ce am citit cartea, l-am simţit ca pe cineva destul de apropiat de dumneavoastră.

Alexandru Vakulovski: Păi, sigur că e foarte apropiat de mine şi cred că de orice român, pentru că toţi am crescut cu poveştile lui Ion Creangă, iar Creangă mi se pare un scriitor imens şi de citit la orice vârstă. Vă daţi seama că şi acum l-am recitit pe Creangă pentru a scrie această continuare şi e chiar o bucurie să citeşti din Ion Creangă. Ivan Turbincă din povestea mea e acelaşi cu Ivan Turbincă din povestea lui Ion Creangă, nu mi-am permis să schimb personajul.

Andreea Daraban: Am simţit influenţa lui Creangă în povestirea dumneavoastră,  în sensul că pe alocuri l-am regăsit pe el.

Alexandru Vakulovski: Cred că e firesc lucrul acesta pentru că sunt personajele lui Ion Creangă şi poate că nu ar fi fost corect dacă se deosebeau prea tare personajele de ceea ce a vrut să facă Ion Creangă. E clar că e altceva, nu am încercat să-l imit pe Creangă, pentru că e imposibil,  dar până la urmă am vrut să fie o poveste omagiu pentru Ion Creangă. Întâmplător sau nu, este scriitorul meu preferat din literatura română.

Andreea Daraban: După acest proiect, vă gândiţi, poate, să vă îndreptaţi şi spre literatura pentru copii?

Alexandru Vakulovski: Nu m-am gândit până acum, dar la FILIT se întâmplă o grămadă de evenimente şi chiar dacă ne bucurăm cu toţii de aceste evenimente nu avem timp să stăm şi să ne gândim. Probabil, după ce se  încheie FILIT- ul, urmează câteva luni, în care pur şi simplu stăm şi ne gândim…Cred că urmează o perioadă în care o să ne tot bucurăm.

Andreea Daraban: Cum sunt întâlnirile cu cititorii?

Alexandru Vakulovski: Desigur că sunt foarte interesante şi pentru scriitori e important să-şi vadă cititorii, să nu se gândească la ei ca la ceva abstract. Uneori e bine că poate îţi schimbi şi scrisul când îi vezi pe oameni…

Andreea Daraban: Te adaptezi …

Alexandru Vakulovski: Când eşti nevoit să vorbeşti despre ce scrii, uneori simţi şi schimbările pe care ar trebui să le faci dacă trebuie să schimbi ceva. E importat să te şi gândeşti la ceea ce faci. Aceste întâlniri cu cititorii chiar cred că îi ajută pe scriitori.

Andreea Daraban: Cum a fost FILIT- ul din acest an? Cum aţi descrie acest festival în câteva cuvinte?

Alexandru Vakulovski: Ca în fiecare an, a fost o nebunie frumoasă la Iaşi. Chiar o nebunie, pentru că în acelaşi timp au loc zeci de evenimente şi, fizic, nu te poţi împărţi şi cum am zis mai înainte, o nebunie extraordinară.

Varianta audio a interviului:

Alexandru Vakulovski  s-a născut la 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi, Ștefan Vodă în Republica Moldova). Este un scriitor român, absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Volume publicate:

Pizdeț (roman), 2002,  Oedip regele mamei lui Freud, Editura Aula, Brașov, 2002; Ruperea, Ridicat De La Insuși, Bucuresti, 2002; Letopizdeț. Cactuși albi pentru iubita mea, IDEA Design&Print, Cluj, 2004; ecstasy (poezie), Editura Pontica, Bucuresti, 2005; TU, împreună cu Mihail Vakulovski, Biblioteca de poezie, București, 2002; Bong (roman, Editura Polirom, Iasi, 2007);157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană, (roman), Editura Cartier, 2010; Dați foc la cărți, Editura Tractus Arte, 2012; Afganii, Tracus Arte, Bucuresti, 2016;

Interviu realizat de Andreea Daraban

Tehnoredactare: Andreea Drîlea

FOTO: Radio Iași, Filit Iași