(INTERVIU) Jan Cornelius, scriitor: “Mă consider un mare privilegiat pentru că pot trăi în mai multe lumi simultan.”

Publicat de Andreea Drilea, 27 septembrie 2015, 10:14 / actualizat: 27 septembrie 2015, 20:49

Invitat, astăzi, la Radio Iași este domnul Jan Cornelius, scriitor, traducător, dramaturg. S-a născut în România, la Reșița și este stabilit în Germania de 38 de ani. A tradus mulți scriitori români în limba germană, între aceștia se numără Doina Ruști, Matei Vișniec sau Dan Lungu.

Andreea Daraban: Domnule Jan Cornelius, vă mulțumesc că ați acceptat invitația noastră. Iată, ați revenit în România, de data aceasta, nu în locurile natale, ci cu prilejul FILIT, și mai exact, ați luat parte la Atelierul de Traduceri FILIT, organizat de Muzeul Literaturii Române din Iași. Ce înseamnă pentru dumneavoastră oportunitatea întâlnirii cu alți colegi care fac același lucru, traduc din română în limba natală sau într-o limbă pe care o stăpânesc foarte bine.

Jan Cornelius: Buna ziua în primul rând și mulțumesc și eu pentru invitație. Aveti dreptate, nu sunt aici pe meleagurile natale, dar mă simt ca acasă și meleagurile natale sunt zona Banatului, sunt născut la Reșița și am trait mult timp la Timișoara. Am plecat de foarte mult timp din România, am trăit mai mult în Germania, decat în România. Eu consider oportunitatea acestei întâniri între traducători din diferite țări, am fost 19 la număr, ceva deosebit de fructuos, pentru litertura română,. Pentru că sigur, traducătorul traduce româna în limba lui, în limba străină, dar dacă traducători diferiți, din țări diferite, se întâlnesc între ei, va apare implicit un schimb de opinii, de experință, care bineînțeles că îl duce pe fiecare mai departe, pentru că putem astfel profita de experiența colegilor din țări diferite.

Andreea Daraban: Dumneavoastră ați revenit, anul acesta, la Iași, cu ocazia FILIT. Atunci când vine vorba despre traduceri, aveți preferințe, anumiți autori, anumite genuri literare?

Jan Cornelius: Traducerea literară sigur că este o treabă deosebită, și este o alegere, o opțiune pe care eu o fac. Bineînțeles că nu pot citi toată literatura română și totodeauna criteriile sunt absolut subiective, doar în funcție de propriile mele înclinații, gusturi.

Andreea Daraban: Ați scris și cărți pentru copii. Cum ar fi gustate “Amintirile din copilarie” ale lui Creangă de puștii germani, de exemplu? Unde ar fi provocarea traducerii?

Jan Cornelius: Aici ați pus, poate, degetul pe rana traducerii. Eu cred că există lucruri care sunt aproape intraductibile. Eugen Ionesco spunea despre Caragiale, că dacă limba română ar fi o limbă universală, Caragiale ar fi unul dintre scriitorii cei mai mari ai lumii. Dacă traducătorul este foarte talentat, traduce până la un punct, dar pentru mine farmecul esențial al limbii lui Creangă se pierde totuși în mare parte. Creangă este, în primul rând, ca mai toți scriitorii mari, limbaj, felul de a povesti, nu ce povestesc.

Andreea Daraban: Există acest mit, cuvinte care nu pot fi traduse în altă limbă. Dau un exemplu cuvântul dor, nu ar avea echivalent.

Jan Cornelius: Ba da.

Andreea Daraban: Are?

Jan Cornelius: Da, în germană are un correspondent perfect- Sehnsucht. Mereu se dă acest exemplu care mă înveselește pentru că în germane există – Sehnsucht.

Andreea Daraban: Ce calități trebuie să aibă un traducător?

Jan Cornelius: Un traducător trebuie să fie un iubitor de literatură, să cunoască limba română aproape ca cineva care este din România, să aibă talent creativ și traducerea este în parte și creație, bineînțeles în spiritul autorului.

Andreea Daraban: Să revenim la întrebarea de la care pornisem. Există cuvinte din limba română care nu pot fi traduse în germană?

Jan Cornelius: Da, dacă îmi dați un dicționar sau un text o să vă dau mai multe exemple, mai ales expresiile idiomatice. Hai să luăm un exemplu- așijderea- prin rezonanța lui fonetică și prin ș-urile și j-urilea slave, sigur că ai în toate limbile un corespondent – la fel, întocmai- dar vedeți că nu e așijderea- acesta este un cuvânt intraductibil pentru mine și chiar în română de neînlocuit. Cred că mai ales în domeniul afectiv o să întâlnim multe cuvinte și expresii care nu se pot traduce.

[quote align=”justify” color=”#999999″]“…când sunt în Germania mi-e dor de România și când sunt în România, mi-e dor de Germania.”[/quote]

Andreea Daraban: Dor – am stabilit clar că are corespondent în limba germană. Dacă tot am vorbit despre dor mai putem vorbi despre așa ceva în ceea ce vă privește când vă raportați la România?

Jan Cornelius: Da, cred că da…

Andreea Daraban: Vă este dor? Sunteți plecat de 38 de ani…

Jan Cornelius: Da, am scris de multe ori texte în care redau această existență a emigrantului, dacă vreți, care trăiește simultan în două lumi diferite. La sfârșitul anilor `70 când am fugit în Germania am corespondat cu Ion Vianu care plecase și el și locuia în Elveția. Era acolo medic și zicea că trăim cu toții în exil cu o inimă grefată. Treaba asta, dacă vă gândiți puțin la ea sună foarte patetic și are inflexiuni patetice și așa și este, mai ales la început, dar după un timp, sigur că fiecare după firea și după talentele lui se va adapta noii lumi, însă lumea veche o poartă în continuare în sine. Nu mai este situația care era înainte de schimbarea regimului. Acest dor care este permanent aici se poate potoli, se poate alina, însă eu am zis odată într-un text… Mă citez pe mine, nu? Că alte genii nu avem (rîde). Ziceam că, atunci când sunt în Germania mi-e dor de România și când sunt în România, mi-e dor de Germania. Cel mai bine ma simt când sunt în avion, că sunt între cele două și totodeauna mă așteaptă ceva și am lăsat ceva în urmă. La ora actuală eu mă consider un mare privilegiat pentru că pot trăi în mai multe lumi simultan. Îmi place și în Franța și în Italia, am mai învățat câteva limbi.

Andreea Daraban: Cu mulți români cu care am discutat și care au părăsit țara, cînd au revenit au spus același lucru: ” când eram acolo, îmi era dor de țară, când eram în țară, tânjeam să părăsesc țara”. Ce se întâmplă de fapt?

Jan Cornelius: Este o treabă de natură umană, dacă mă gândesc bine acum. Poate că, dacă trăiești cu o femeie, te gândești la cealaltă și când ești cu cealaltă te gândești la asta. Nu? (râde)

Andreea Daraban: Nu știu dacă este valabil pentru toată lumea.

Jan Cornelius: Ba da, sigur că sunt oameni care zic ”aici m-am născut, aici rămân și nu plec niciodată”. Perfect, din punctul lor de vedere, de ce nu? Immanuel Kant, se zice că toată viața lui, a stat acolo în localitate și vedea la ora 12.00 turnul bisericii și a scos un sistem filosofic formidabil. Dar cred că oamenilor totdeauna le este dor de ceva indefinit și vor simți totdeauna că lipsește ceva și se duc de colo colo. Emigrarea duce, bineînțeles, în mod mai pronunțat, la trăirea acestui sentiment tocmai pentru că creăm o situație foarte concretă pentru aspirații și avem un spațiu concret care de fapt, când ajungem în acest spațiu nu mai este așa.

Andreea Daraban: Când ați plecat din România aveați 27 de ani.

Jan Cornelius: Da.

Andreea Daraban: Ați plecat împreună cu familia?

Jan Cornelius: Nu, singur.

Andreea Daraban: V-a fost greu să va adaptați? Cum a fost acel moment? Cum vi-l mai amintiți?

Jan Cornelius: A fost greu. Era mai simplu dacă aș fi plecat ca emigrant care dorește să aibă o viață materială mai bună. Asta nu m-a interesat. M-a interesat libertatea spirituală, m-a interesat să citesc, să scriu, să pot face ce vreau.

Andreea Daraban: Părinții au rămas.

Jan Cornelius: Da. Este un șir de întâmplări care deja trece pe undeva, în domeniul misteriosului, aici mă simțeam extrem de deprimat și ajunsesem să iau calmante și vedeam o dungă neagră la orizont. Nu vedeam Vestul ca pe un paradis, dar simțeam că dacă nu scap de aici, se termină rău. Au fost un șir de întâmplări care m-au ajutat, pe care eu le-am căutat.

Andreea Daraban: V-a așteptat cineva acolo? Aveați rude?

Jan Cornelius: Nu cunoșteam pe nimeni. Eu plecam în Franța, de fapt și am cunoscut un cuplu de tineri francezi la Timișoara. Studiind franceza, am intrat cu ei în vorbă, ne-am împrietenit. Ei îmi trimiteau invitații să merg în vizită. Niciodată nu am fost lăsat să plec, bineînțeles. Cândva, printr-o întîmplare, îl meditam pe fiul unei persoane care era de la partid și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta. I-am spus că vreau să merg într-o vizită în Franța. Asta foarte pe scurt. Și așa am reușit să plec. M-am oprit însă în Germania.

Andreea Daraban: La 27 de ani ați ajuns într-o țară străină. Cunoșteați limba?

Jan Cornelius: Da…în parte. Vorbean un dialect german. Fosta mea dirigintă, din România, trăia la Essen și am sunat-o. A crezut că am luat-o razna și că o sun din Reșița. – am spus că sunt la Karlsruhe….

Andreea Daraban: Și v-a ajutat…

Jan Cornelius: M-a ajutat. Mi-a zis să merg la ea. Am vîndut o ie. (râde). Și așa am putut să-mi plătesc trenul pînă la Essen, iar apoi lucrurile și-au urmat cursul.

Andreea Daraban: Când ați luat legătura cu părinții dumneavoastră? După cât timp?

Jan Cornelius: Ei știau că plec în Franța. Doar nu era să le spun că o să rămân. Bineînțeles că sunt niste implicații îngrozitoare. Nu poți, așa, emoțional, să uiți o lume.

[quote align=”justify” color=”#999999″]“Ce se întîmplă, însă, astăzi, în România, este complet diferit și există și drumul invers. Și anume, oameni tineri care au plecat în Vest și care au trăit acolo o vreme se întorc, din nou, în România. Și ăsta este un lucru foarte îmbucurător.”[/quote]

Andreea Daraban: Dacă ați mai avea 27 de ani, ați mai face asta? În aceleași condiții?

Jan Cornelius: Păi, cunoscând acum care este trecutul….absolut. Când am ajuns în Germania, nu știam dacă am făcut bine și mă jucam chiar cu gândul să mă întorc. Am avut norocul, că fosta mea dirigintă, o femeie în vârstă, foarte înțeleaptă, m-a ținut cu lanțuri. Iar din perspectiva de astăzi, absolut aș face-o. Ce se întîmplă, însă, astăzi, în România, este complet diferit și există și drumul invers. Și anume, oameni tineri care au plecat în Vest și care au trăit acolo o vreme se întorc, din nou, în România. Și ăsta este un lucru foarte îmbucurător.

Andreea Daraban: Vă gândiți, vreodată, să reveniț, definitv, în țară, în România?

Jan Cornelius: Tout est possible, cum zic francezii. Definitv nu este nimic. În fond, da…însă cu opțiunea Vestului și cu un picior și dincolo. Nu-mi plac chestiile definitive. Sunt un tip care se mișcă cu multă plăcere de colo colo.

Varianta audio a interviului

Jan Cornelius (n. 24 februarie 1950, Reșița, Banat, România) este un scriitor de limba germană, traducător, dramaturg din Germania, originar din România, care din 1977 s-a stabilit în Germania, la Düsseldorf. A studiat limbile franceză și engleză, după care a lucrat ca profesor de liceu la Duisburg și Düsseldorf. Din anul 2000 lucrează ca liber profesionist. A scris proză satirică, poezii, cărți pentru copii și librete pentru spectacole de cabaret. A colaborat la publicații ca Eulenspiegel și Nebelspalter și a scris piese de teatru radiofonic.

Interviu realizat de Andreea Daraban

Tehnoredactare: Raisa Andrei

(FOTO cont facebook Jan Cornelius)