(INTERVIU) Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino, traducător: „Locul pe care îl ocupă limba română în sufletul meu este puţin mai mult decât locul pe care îl ocupă limba italiană”

Publicat de Andreea Drilea, 20 septembrie 2015, 14:34 / actualizat: 21 septembrie 2015, 8:54

Roberto Merlo, traducător, profesor de limba română la Universitatea din Torino, a participat la Atelierele de Traduceri FILIT, organizate, anul acesta, de Muzeul Literaturii din Iași, la Ipotești, în județul Botoșani. A poposit pentru câteva zeci de minute și la Radio Iași unde i-a vorbit colegei Andreea Daraban despre felul în care România a reușit să-i devină a doua casă.

Îndrăgostit de limba română, un cunoscător fin al istoriei poporului român, dar și a istoriei literaturii române, un împătimit cititor de literatură, un foarte bun traducător, Roberto Merlo reușește să te cucerească prin farmecul său aparte, dar mai ales datorită pasiunii cu care vorbește despre tot ceea ce înseamnă pentru el România.

Andreea Daraban: Invitat astăzi la Radio Iași, Roberto Merlo, un italian care a studiat Limba şi Literatura Română în Italia, la Universitatea din Torino. Mi-a făcut o mare plăcere să citesc despre dumneavoastră şi chiar am rămas surprinsă, pentru că observ că v-a interesat foarte mult şi Istoria Românilor, nu numai literatura. Domnule Roberto Merlo, intru direct în subiect: Ce loc ocupă limba română în sufletul dumneavoastră?

Roberto Merlo: Vă mulţumesc şi eu de invitaţie. E o plăcere să fiu aici şi ca să răspund direct, locul pe care îl ocupă limba română în sufletul meu este puţin mai mult decât locul pe care îl ocupă limba italiană. Mă mai întreabă lumea cum a fost când ai învăţat limba română, care a fost prima ta impresie…… ei, nu îmi aduc aminte.

Andreea Daraban: De ce aţi ales limba română?

Roberto Merlo: Din mai multe motive. Motivul principal a fost …

Andreea Daraban: E mai accesibilă, mai aproape de limba maternă?

Roberto Merlo: Nu, deloc, sincer acum. Din perspectiva unui străin care a învăţat limba română ca o limbă străină nu e aşa uşor cum s-ar putea crede. Nu… alegerea mea s-a datorat în primul rând profesorului meu de limba română, Marco Cugno, care a fost mentorul meu şi o perioadă colegul meu la Universitatea din Torino, care m-a atras prin farmecul cu care ne explica, cu care ne povestea chiar literatura …

Andreea Daraban: Practic ați învățat la Universitate, nu? Nu în liceu …

Roberto Merlo: Da. La universitate am studiat. Nu am avut nici o legătură cu România şi cu limba română înainte de primul an de facultate. Nu am părinţi, nu am rude, nimic…sunt italian get-beget. Şi, datorită lui, ca orice student care se respectă, când am dat la facultate habar nu aveam ce vreau să fac (râde) … serios … Eram interesat, eram curios ca orice student să învăţ ceva nou, ceva interesant şi m-am dus la mai multe cursuri de limbă, cursuri practice în primul rând şi după aceea, cursuri de literatură şi am rămas la ce mi-a plăcut mai mult. Româna a fost pe primul loc. În primul rând pentru că îmi sună foarte frumos limba şi în al doilea rând pentru că profesorul meu, într-adevăr povestea foarte bine, traducea excelent, susținea nişte cursuri superbe la facultate şi asta m-a determinat să rămân la limba română ca specializare.

[quote align=”justify” color=”#999999″]”Nu se poate studia literatură fără să studiezi istoria literaturii şi implicit Istoria ţării şi a limbii în care acea literatură a fost scrisă. Mi se pare un element esenţial, ca să înţelegi, într-adevăr… acum spun un cuvânt care nu e prea potrivit… „sufletul” unei literaturi.”[/quote]

Andreea Daraban: Despre Istoria Românilor, tot la Universitate aţi aflat sau ulterior după ce aţi stăpânit foarte bine limba română, v-a preocupat şi istoria noastră?

Roberto Merlo: Tot la facultate. Când am intrat eu la facultate, am intrat la Istorie ca şi specializare. Era Litere şi Filozofie, nu era mare diferenţă între specializări în primii ani. Am intrat la Istorie din al doilea an, am trecut deja la Limbi Străine, pentru că m-am simţit mai apropiat de lingvistică, de limbă mai mult decât de istorie. Istoria a rămas întotdeauna un interes viu pentru mine. Nu se poate studia literatură fără să studiezi istoria literaturii şi implicit Istoria ţării şi a limbii în care acea literatură a fost scrisă. Mi se pare un element esenţial, ca să înţelegi, într-adevăr… acum spun un cuvânt care nu e prea potrivit… „sufletul” unei literaturi.

[quote align=”justify” color=”#999999″]”Obsesia unei identităţi, obsesia specificului naţional este o trăsătură caracteristică a literaturii române.”[/quote]

Andreea Daraban: Care este povestea legată de mitul dacilor la români? Românii ca popor au nevoie de un astfel de mit?

Roberto Merlo: Acum atingem un subiect destul de delicat. Mitul dacic a fost subiectul lucrării mele de doctorat, care a fost o lucrare de Istorie a ideilor mai mult decât de literatură. Cum am ajuns eu la acest subiect? Îmi aduc aminte că atunci când eram eu student, la jumătatea anilor 90, am venit practic în fiecare an la cursurile de vară, în România la Iaşi şi la Cluj, şi m-a izbit la un moment dat faptul că eram înconjurat de trimiteri la acest trecut: maşinile Dacia, hotelurile Dacia, bulevardul Dacia, Traian, Burebista…..M-am întrebat oare de ce acest trecut este atât de viu şi popular şi încetul cu încetul am început să adun tot felul de materiale şi am descoperit într-adevăr că există un filon, ca să zic aşa, dacic şi în Literatura Română şi într-un sens bun şi într-un sens mai puţin bun bineînţeles. Am avut impresia mereu că obsesia unei identităţi, obsesia specificului naţional este o trăsătură caracteristică nu doar a literaturii române ci şi a literaturii din Balcani. Eu m-am specializat în română, maghiară şi sârbă şi am fost aproape de lumea asta.

Andreea Daraban: Vorbiţi la fel de bine şi celelalte două limbi?

Roberto Merlo: Nu, maghiara spre ruşinea mea, trebuie să spun că am cam uitat-o. A fost o vreme in care am şi tradus pentru subtitrare în maghiară, iar sârba …o vorbesc şi mă descurc destul de bine şi îmi place. Îmi place foarte mult literatura din fosta Iugoslavie. Asta a fost povestea cu dacii şi am cercetat subiectul din mai multe puncte de vedere. Bineînţeles că în continuare sunt foarte fascinat, dar nu ca şi profesor de Limba şi Literatura Română ci pur şi simplu aşa, ca cititor, de toate nebuniile care se scriu în continuare. Deci mă amuză cum poate să existe, incă, un asemenea filon de pseudo-ştiinţă în zilele noastre, bineînţeles şi acestea cu rădăcini puternice în epoca interbelică şi în epoca totalitară, cu precădere din anii 80.

Andreea Daraban: V-a ajutat acest studiu să-i înţelegeţi mai bine pe români? Să înţelegi mai bine limba română, poate …

Roberto Merlo: Da şi nu. Adică să înţeleg mai bine de ce se întâmplă anumite lucruri, de ce oamenii fac anumite alegeri, de ce se supralicitează anumite teme şi în viaţa culturală sau pseudoculturală şi în viaţa politică şi bineînţeles şi în viaţa lingvistică. Preocuparea mea principală a fost, şi cred că este în continuare, lingvistica istorică.

[quote align=”justify” color=”#999999″]”Bineînţeles că România trebuie să-şi promoveze într-un fel cultura, literatura, limba, obiceiurile, ca să fie mai cunoscută, dar pe de altă parte, şi vorbesc despre cazul italian bineînţeles, şi noi avem datoria să ne interesăm. O cultură vie, o cultură care nu se vrea provincială, trebuie să fie deschisă spre ce se întâmplă în celelalte ţări din Europa.”[/quote]

Roberto Merlo: În cazul meu aş spune, azi, mai degrabă o pasiune şi o datorie. De când am intrat la Universitate a devenit chiar o datorie pentru că îmi dădeam seama că ne lipsesc foarte multe lucruri. Vorbind, cu ocazia Taberei de Traduceri, organizată de Muzeul Literaturii Române Iași la Ipoteşti, la care am avut onoarea să iau parte, am putut constata că, într-adevăr, până la urmă situaţia Italiei este aproape norocoasă, avem destule cărţi clasice, marii autori traduşi, care nu mai sunt în circulaţie pentru că s-au tradus în anii ’30..’60 şi nu se mai găsesc pe piaţă, dar încă mai există la biblioteci, faţă de alte ţări unde, într-adevăr, încă nu au fost traduse anumite capodopere. Eu am avut ocazia să fiu invitat şi la o întâlnire, la Institutul Cultural Francez din Iași. S-a vorbit mult despre strategie, despre promovare şi aşa mai departe. Bineînţeles că România trebuie să-şi promoveze într-un fel cultura, literatura, limba, obiceiurile, ca să fie mai cunoscută, dar pe de altă parte, şi vorbesc despre cazul italian bineînţeles, şi noi avem datoria să ne interesăm, o cultură vie, o cultură care nu se vrea provincială, trebuie să fie deschisă spre ce se întâmplă în celelalte ţări din Europa.

Andreea Daraban: Ce vă place să traduceţi din Limba Română? Aveţi anumite preferinţe?

Roberto Merlo: Nu, nu am preferinţe… nici de gen, nici de autori. Sunt bineînţeles unii autori care îmi plac, alţii pe care îi apreciez mai puţin, dar poate din anumite deficienţe ale mele personale, de cititor. Fiecare traducător este până la urmă un cititor. O colegă, la Ipoteşti, Angela Braţu, traducătoare din greacă în română şi din română în greacă, s-a prezentat spunând că: „eu sunt un cititor profesionist”. Eu cred că, în primul rând, un traducător este un cititor. Bineînţeles cu toate neajunsurile pe care şi această calitate o aduce cu sine.

Andreea Daraban: Nu este şi un scriitor? Nu trebuie să aibă şi un talent literar? Nu trebuie să aibă condei cel care traduce?

Roberto Merlo: Nu ştiu în ce măsură se poate evalua acest talent, fiind vorba despre o transpunere de cuvinte şi nu de o creare propriu-zisă de cuvinte. Totuşi, cred că îţi trebuie un anumit simţ al limbii, în primul rând al limbii materne. Asta este esenţial. Un traducător trebuie, în primul rând, să-şi cunoască limba maternă, în al doilea rând, şi la acelaşi nivel, trebuie să cunoască şi limba străină din care traduce precum și cultura străină. Dacă cunoşti foarte bine limba, dacă ai citit foarte multe, dar nu te-ai dus niciodată în ţara a cărei cultură efectiv o traduci… pentru că o traducere este o transpunere de culturi, transpunerea unei culturi într-o altă cultură, nu doar de cuvinte ci şi de elemente culturale….nu poţi înţelege efectiv ceea ce traduci.

Andreea Daraban: Bănuiesc că aţi citit literatura română cât încape, v-au plăcut scrierile lui Ion Creangă?”Amintirile din Copilărie” … Sunt foarte curioasă, cum aţi înţeles practic ceea ce a vrut să transmită Ion Creangă?

Roberto Merlo: Nu ştiu cum să răspund la această întrebare pentru că e foarte greu pentru mine să îmi dau seama cum percep eu ceva, ca italian, adică, am spus înainte, nu îmi aduc aminte cum era când nu ştiam să vorbesc româneşte, nu ştiam nici o boabă, şi acum când citesc sau recitesc anumite opere, anumiţi autori, încep să-mi aduc aminte cum a fost când am citit prima dată acea carte. Nu îmi aduc aminte, pur şi simplu îmi place pentru că îmi provoacă o plăcere foarte ludică. E o limbă foarte gustoasă, o limbă extrem de interesantă, eu nu ştiu, când citesc cuvântul „zaplaz” de pildă, îmi sună aşa frumos un zăplaz de bârne..(râde). În italiană a fost tradusă foarte bine opera lui Creangă. Există mai multe traduceri, există o traducere foarte bună a unei traducătoare care a murit acum doi – trei ani, Ana Colombo. Aceasta îi provoacă unui vorbitor de limba italiană nativ ca şi mine, îi provoacă cam aceeaşi senzaţie de ludic, de plăcere, de descoperire a unei lumi care nu mai este, dar este totuşi acolo, în spatele nostru.

Andreea Daraban: Este literatura română gustată de italieni? Se citeşte literatură română în Italia?

Roberto Merlo: Este o întrebare foarte grea. Ar trebui să facem o deosebire între receptarea la nivel de cercuri intelectuale de elită şi la nivel de masă, de public cititor. În cel de al doilea caz, nu este foarte receptată. Adică cărţi traduse din română nu s-au bucurat de o receptare în masă, dar nu cred că e o problemă, pentru că nici autorii de limbă italiană nu au mai ajuns atât de bine la publicul mare…. mai degrabă autori din limba engleză sau americani. Dacă am vorbi la nivel de elită, cred că anumiţi autori, anumite opere au fost receptate foarte bine.

Andreea Daraban: În momentul de faţă sunteţi cercetător la Universitatea din Torino, profesor de Limba şi Literatura Română la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Culturi Străine. Sunt interesaţi italienii de limba română? Aveţi italieni la cursuri sau sunt români care vin la cursurile dumneavoastră?

Roberto Merlo: Bineînţeles, avem foarte mulţi italieni. Am avut o perioadă în care a intrat la facultate generaţia aceea , o primă generaţie şi jumătate de copii care veniseră în Italia la o vârstă mai mult sau mai puţin fragedă care unii, nu toţi , au dat şi la Limba Română. În ultimii ani, această generaţie şi jumătate deja a început un pic să dispară. Sunt mai puţini. Mai vin unii interesaţi să-şi recupereze într-un fel rădăcinile sau contactul direct cu literatura română.

Andreea Daraban: Aţi fost o perioadă, la Oradea, lector de italiană…pentru cât timp?

Roberto Merlo: 4 ani de zile. La Oradea a fost perioada imediat următoare după doctorat, chiar aproape când nu m-am întors în Italia şi m-am simţit foarte bine. M-am simţit bine, în primul rând, că am avut ocazia să găsesc un mediu uman foarte bun. Dacă aş fi fost chemat înapoi la Universitatea din Torino, cred că aş fi rămas acolo.

Andreea Daraban: Aţi fi rămas pentru totdeauna în România?

Roberto Merlo: Pentru totdeauna este o perioadă foarte lungă (râde), dar nu ştiu dacă aş fi rămas la Oradea… pentru cât timp… dacă aş fi plecat altundeva, în alt centru universitar din România…

Andreea Daraban: România rămâne o opţiune pentru dumneavoastră în cazul în care vă gândiţi să vă mutaţi în altă ţară…

Roberto Merlo: Da, bineînţeles.

[quote align=”justify” color=”#999999″]”După reforma Bologna, din păcate, calitatea învăţământului universitar a scăzut foarte mult. Deci, nu cred că sistemul românesc are alte probleme decât cele pe care le are Italia.”[/quote]

Andreea Daraban: Aveţi experienţă ca profesor în Italia, aveţi experienţă ca profesor în România. Pot fi comparate, din vreun punct de vedere, cele două sisteme de învăţământ?

Roberto Merlo: Cred că da. Eu am avut impresia până prin anii 2000 că sistemele unviersitare italiane şi române erau foarte bune, apoi din păcate …

Andreea Daraban: Care ar fi minusurile, din punctul dumneavoastră de vedere în ceea ce priveşte sistemul universitar din România? Ce îi lipseşte?

Roberto Merlo: În momentul de faţă sunt exact aceleaşi pe care le are sistemul universitar din Italia şi cred că din întreaga Europă. După reforma Bologna, din păcate, calitatea învăţământului a scăzut foarte mult din punctul meu de vedere şi al mai multor colegi, adică, nu e o opinie personală. Deci, nu cred că sistemul românesc are alte probleme decât cele pe care le avem şi noi. Trei ani de zile este un timp foarte scurt, mai ales, dacă te gândeşti la limbi străine. Sunt exact aceleaşi probleme pe care le avem şi noi. Din păcate, sistemul foarte bun pe care îl avea România acum mulţi ani a suferit de pe urma acestei reforme, şi, încercăm să remediem cum putem aceste neajunsuri, dar acesta e sistemul, nu avem ce face.

Andreea Daraban: Domnule Roberto Merlo, eu vă mulţumesc foarte mult că aţi acceptat invitaţia de a fi alături de ascultătorii Radio Iaşi şi vă mai aşteptăm şi cu alte ocazii la Radio Iaşi, poate anul viitor când va fi din nou un FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi) mult mai mare decât anul acesta.

Roberto Merlo: Şi eu vă mulţumesc că am avut onoarea să fiu aici alături de de dumneavoastră.

Varianta audio a interviului:

Tehnoredactare: Andreea Drîlea