Io continuerò… Despre Leonardo da Vinci (însemnări: Nicolae Tomescu)

Publicat de nicolaetomescu, 2 mai 2017, 06:00

Leonardo di ser Piero da Vinci (15 aprilie 1452/Vinci–2 mai 1519/Amboise),

cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, reprezentant ilustru al Renașterii italiene din perioada sa de apogeu, pictor[1], sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator[2], anatomist, geolog, cartograf, botanist, scriitor, este considerat, adesea, cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.

*

Nu pot evita nici discuțiile privind paradigma mentală specifică unui anumit timp istoric, nici aluziiile (fie și indecente) la adresa ilustrelor personalități istorice…

Deși a lăsat în urmă sute de manuscrise, amănuntele privind viața personală a lui Leonardo da Vinci nu pot fi reconstituite, deoarece nu există scrisori, înlănțuiri poetice, jurnal personal sau memorii. Nicăieri în scrierile sale/în cele ale contemporanilor săi nu apare vreo informație care să indice vreun interes afectiv față de vreo persoană. În consecință, nu se poate stabili, cu certitudine, dacă a avut vreo relație afectivă și/sau (eventual) sexuală[3], cu vreo persoană, bărbat sau femeie. Dimpotrivă, cei care l-au cunoscut vorbesc despre o existență aproape ascetică, dedicată trup și suflet artei și științei.

În 9 aprilie 1476, cutia de scrisori (tamburo) din fața primăriei (Palazzo della Signoria) a suportat și denunțul anonim împotriva unui tânăr ucenic giuvaergiu, Jacopo Saltarelli[4], denunț în care se menționa că acesta ar avea diverse legături mizerabile cu persoane care i-au solicitat asemenea servicii nesănătoase. Denunțul acuză 4 persoane de sodomizarea lui Saltarelli, respectiv: Leonardo da Vinci, ucenic în atelierul pictorului Verrocchio, un croitor pe nume Baccino, un anume Bartolomeo di Pasquino, și Leonardo Tornabuoni, membru al familiei aristocratice cu același nume din Florența, asociată cu familia Medici. Judecătorii au decis să claseze cazul, cu condiția să nu mai apară alte denunțuri. În 7 iunie 1476, a fost depus alt denunț; judecătorii decideau, din nou, să claseze cazul, fiindcă denunțul anonim trebuia… să fie semnat. Ulterior, s-a speculat faptul că familia unuia din acuzați, Leonardo Tornabuoni, ar fi exercitat presiuni prin intermediul familiei Medici pentru clasarea cazului. Cert este că în perioada la care facem referire, sodomia era considerată un delict extrem de grav, pedepsit cu moartea prin ardere pe rug; greu de probat, se recurgea la tortură; nu era o chestiune cu care să se glumească, deși autoritățile erau (relativ) tolerante; prin sodomie se înțelegea orice practică sexuală în afară de contactul sexual normal vaginal dintre bărbat și femeie, conform definiției date de Toma d’Aquino; în epocă, acuzația de sodomie apărea cu o frecvență extremă, atât în rândurile aristocrației, fiind folosită pentru eliminarea rivalilor politici, cât și la nivelul claselor de jos, cel mai adesea în scopuri mercantile – condamnatului i se confisca averea, o parte revenindu-i denunțătorului.

Un cercetător contemporan, Michael Rocke, a investigat, cu mijloace moderne, arhiva „Oficialilor Nopții” (Ufficiali di notte), o instituție represivă, menită să instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că, preț de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost activă, au fost investigate aproape 16.000 de cazuri de sodomie, 3.000 de oameni fiind condamnați (raportați, vă rog, la 40.000 de locuitori, cât însuma populația)[5]. Pe de altă parte, sodomia nu însemna neapărat relații homosexuale, ci a inclus o paletă extrem de largă de practici sexuale, de la masturbare și până la sex anal heterosexual; chiar și felația, practicată curent de prostituate, era considerată sodomie. Autoritățile, alarmate de scăderea numărului de căsătorii, puse pe seama extinderii practicilor sexuale „necurate”, au decis să crească numărul de bordeluri și să asigure o dotă pentru tinerele sărace, concomitent cu sporirea represiunii, care nu era, nici pe departe, atât de cruntă pe cât s-a dovedit în țările de la nord de Alpi[6] sau în comparație cu Anglia[7]. Cu toate că dosarul cazului de sodomie în care era implicat și Leonardo da Vinci a fost clasat, a persistat, multă vreme, eticheta de „desfrânați” – aplicată de opinia publică celor 4 acuzați. Privind retrospectiv, toată această afacere pare să fi fost un atac politic la adresa familiei de Medici, Leonardo fiind doar o victimă colaterală. Niciunul dintre contemporanii săi, nici biograful Giorgio Vasari (1511-1574), nu pomenește despre așa-numita homosexualitate a geniului.

Pornind de la o notă scrisă de Leonardo da Vinci, Sigmund Freud a scris (în 1910) un eseu intitulat Leonardo da Vinci și memoria copilăriei[8]; practic, un studiu psihanalitic cu tentă literară asupra lui Leonardo da Vinci și a operei sale. Sigmund Freud pornise de la o notă a lui Leonardo din Codex Atlanticus: … printre primele amintiri din copilărie, mi se pare că eram așezat în leagăn și un vultur (în italiană nibbio) a venit la mine, mi-a deschis gura cu coada, și m-a lovit cu ea de mai multe ori peste buze… Pornind de la această notă, Freud a interpretat evenimentul drept o fantezie, o fantasmă a artistului (contact sexual oral). Conform teoriei freudiene, vulturul ar fi mama artistului, întrucât, în scrierea antică egipteană, hieroglifa „mamă” este simbolizată printr-un vultur (zeița Mut). Sigmund Freud și-a dezvoltat teorie pornind de la o idee mai veche, despre relația dintre mamă și pruncul alăptat, similară cu o felație. Pornind de aici, Freud a analizat tabloul lui Leonardo, Sfânta Ana, Fecioara și Pruncul (1510-1513)[9], făcând observația potrivit căreia veștmintele Sfintei Fecioare seamănă cu un vultur iar fanteziile lui Leonardo trădează orientarea „homosexuală pasivă” a artistului. Imediat după publicarea eseului, mai mulți specialiști italieni au acuzat o eroare de traducere în ediția în limba germană… cartea Mariei Herzfeld, Leonardo da Vinci, der Denker, Forscher und Poet, utilizată ca referință de către Freud, respectiv traducerea cuvântului nibbio prin vultur, care, de fapt, în context, s-ar traduce zmeu (de hârtie). Cu toate acestea, cuvântul nibbio în italiană înseamnă și gaie (pasăre de pradă înrudită cu vulturul/familia Accipitridae, latinescul Milvus milvus), astfel încât adepții lui Freud au refăcut imediat teoria privind pretinsa homosexualitate „pasivă” a lui Leonardo da Vinci.

Cei mai mulți specialiști în opera lui Leonardo da Vinci, oameni care și-au dedicat întreaga viață studierii operei acestuia, susțin că visul său „profetic” a fost inspirat de Divina Comedie a lui Dante Alighieri, o metaforă extrem de răspândită în scrierile epocii; de aici, concluzia: toate teoriile lui Freud sau ale epigonilor acestuia constituie simple fabulații[10]. Freud, aflând despre eroarea de traducere, avea să-i mărturisească, cu amărăciune, lui Lou Andreas-Salomé (în 1919) că Leonardo da Vinci și memoria copilăriei poate fi considerată una dintre cele mai bune scrieri ale sale.

Având ca punct de plecare procesul de sodomie din 1476 și eseul lui Sigmund Freud, mai mulți cercetători contemporani au disecat scrierile și opera artistică a lui Leonardo da Vinci, căutând să descopere „dovezi” ale pretinsei sale homosexualități. Principalele argumente invocate: Leonardo da Vinci a avut doi ucenici, Gian Giacomo Caprotti da Oreno și Contele Francesco Melzi, care au stat alături de marele artist până la moartea acestuia, amândoi „tineri” și „frumoși”; schița pentru tabloul Sfântul Ioan Botezătorul[11], intitulată The Incarnate Angel; personajul din dreapta lui Isus, în Cina cea de Taină, are sexul nedefinit. Leonardo da Vinci a evitat să picteze nuduri de femei, în schimb, a pictat numeroși tineri cu chip angelic. Elizabeth Abbott, în lucrarea History of Celibacy, susține: deși pare „foarte probabil” ca Leonardo da Vinci să fi fost homosexual, traumatizat de procesul de sodomie din 1476, artistul ar fi optat în favoarea castității pentru tot restul vieții. Alți autori afirmă, fără echivoc, despre Leonardo da Vinci că ar fi fost homosexual și chiar pedofil, începând cu Dan Brown[12] și terminând cu Michael White, în cartea Leonardo: The First Scientist[13]…

***

Ce extragem din marele tumult al informațiilor? Artistul orgolios, conștient de talentul său, într-o proverbială rivalitate cu Michelangelo Buonarotti, ar fi notat, cu un an înaintea morții: Io continuerò… („voi dăinui…”) Afirmația, o adevărată legendă urbană, nu se regăsește în notele sale, dar se suprapune oricărei realități… Leonardo da Vinci dăinuie…

***

[1] Unul dintre marii inovatori ai picturii și unul din cei mai mari pictori din istorie… Deși se fac speculații asupra metodelor sale empirice de studiu, viziunea lui Leonardo da Vinci asupra lumii este mai degrabă logică decât misterioasă. Portretul Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo, sub numele de Mona Lisa (de fapt, Monna Lisa sau La Gioconda), aflat în colecția Muzeului Luvru începând cu 1797, rămâne cel mai cunoscut portret realizat vreodată. Fresca intitulată Cina cea de taină, din refectoriul mânăstirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano, este cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor.

Cele câteva lucrări de pictură, împreună cu desenele și caietele sale de note științifice, atestă contribuția imensă la dezvoltarea culturii, artei și științei, rivalizând doar cu opera altui geniu contemporan – Michelangelo Buonarotti.

[2] Spirit universalist și inventator înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput mașini de zburat, un tanc, o mașină de socotit ș.a. Mici invenții, precum o mașină automată de bobinat și o mașină de încercat rezistența la întindere a firelor, au fost puse în aplicare încă din vremea sa. Da Vinci s-a remarcat, totodată, prin mari descoperiri în domeniul anatomiei, ingineriei civile, opticii, hidrodinamicii; deși nu au fost publicate, s-au aplicat ulterior, influențând, în mod decisiv, progresul științific.

[3] Una din notele sale conține câteva referiri privind sexualitatea și procreația: Actul procreației și tot ce are legătură cu el este atât de dezgustător încât oamenii ar dispărea dacă nu ar interveni ceva fețe drăgălașe sau dispoziții senzuale. Această frază a fost interpretată în fel și chip, cu scopul de a defini orientarea sexuală a artistului…

[4] Saltarelli era cunoscut autorităților, deoarece se prostitua, iar cu cîteva luni în urmă, alt bărbat fusese condamnat pentru sodomizarea acestuia. Unele surse afirmă că ar fi lucrat și ca model pentru Leonardo…

[5] În 70 de ani, ar însemna 42 de condamnări anual, adică aproape 1 la 1.000 – din populația orașului. Drept consecință, sodomia nu era răspândită pe cât afirmă Michael Rocke (în cartea sa).

[6] Unde execuția publică prin ardere pe rug – pentru sodomie – căpătase o frecvență înspăimântătoare.

[7] Unde, în 27 noiembrie 1835, au fost spânzurați James Pratt și John Smith, ultima condamnare la pedeapsa capitală pentru sodomie din Marea Britanie.

[8] Titlu original: Eine Kindheitserinnerung des Leonardo da Vinci, 1910.

[9] Aflat la Muzeul Luvru…

[10] Freud se înșela, homosexualitatea în Florența familiei de Medici avea aceleași trăsături caracteristice cu pederastia din Grecia antică. Leonardo, în calitate de maestru, nu putea deveni, în niciun caz, homosexual pasiv, rolul acesta fiind rezervat ucenicilor (precum Jacopo Saltarelli) care-și completau veniturile, prostituându-se. Freud nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă nici rolul mamei lui da Vinci, țărancă pe post de dădacă (până la 5 ani), după care a trebuit să-și încredințeze fiul tatălui lui Leonardo – Messer Piero Fruosino di Antonio da Vinci, notar oficial al Florenței. O simplă țărancă, cu rolul de purtătoare a sarcinii și apoi de dădacă, nu avea cum să bântuie visele erotice ale artistului.

[11] Desen în cărbune (din 1515) aflat în colecția Muzeului Luvru, reprezentând un înger cu penisul în erecție…

[12] În romanul Codul lui da Vinci, Dan Brown afirmă că artistul genial ar fi fost un homosexual înflăcărat (flamboyant)…

[13] Se afirmă: „(…)there is little doubt that Leonardo remained a practising homosexual”, indicându-se și două nume de „parteneri sexuali” ai artistului, respectiv Fioravante di Domenico și Bernardo di Simone (tânăr șoimar), totul bazându-se pe interpretarea proprie a unor note personale ale lui Leonardo…