Ion Agrigoroaiei, la trecerea sa în veșnicie

Publicat de nicolaetomescu, 5 noiembrie 2021, 23:46 / actualizat: 6 noiembrie 2021, 6:22

30 decembrie 1936, Chişinău-5 noiembrie 2021, Iași…

Ion Agrigoroaiei ne îndreaptă și către propria lui filă de calendar, în datele pe care le fixăm pentru a stabili legături cu trecutul personalităților…

Până să ne obișnuim cu cea mai înaltă funcție didactică în învățământul superior/profesor universitar/, absolvise Şcoala primară „Carol I” şi Liceul „Costache Negruzzi” (în 1954), apoi „Secţia de Istorie” a Facultății de Filologie-Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (în 1958);

preparator la „Catedra” de Istorie a României (în 1959), devenea profesor (1 octombrie 1990), trecând prin etapele de asistent (din 1 septembrie 1961), lector suplinitor (de la 1 octombrie 1968), lector titular (începând cu 25 februarie 1970), conferenţiar (din 9 februarie 1977); în anul 1975, a fost recompensat cu titlul de doctor în istorie (teză referitoare la viaţa politică din perioada imediat următoare „Marii Uniri”);

preț de cinci decenii, cu vocația specialistului/Istoria contemporană a României/, a condus seminariile, respectiv cursul general; Românii în primul război mondial, Istoria Basarabiei, Semnificaţia istorică şi consecinţele Marii Uniri, România în cadrul relaţiilor internaţionale, Caracterul represiv al regimului comunist din România – iată titluri care i-au consacrat înaltă ţinută a întregii activităţi didactice;

a publicat peste 250 de lucrări (volume, cursuri universitare, ediţii îngrijite, studii, articole); redacta cursuri generale şi speciale, lucrări de seminar; îndrumase studenţii în cercetarea de specialitate, în întocmirea lucrărilor de licenţă, deopotrivă numeroşi profesori în procesul de perfecţionare/în scopul obţinerii rezultatelor favorabile pentru dobândirea definitivatului, a gradului II şi I în învăţământ; a condus, la „Institutul Pedagogic” din Suceava (1960-1966), seminariile de Istorie contemporană a României și a predat cursul aceleiași discipline, între anii 1990-1994, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava; preocuparea constantă a vizat cercetarea condiţiilor interne şi externe în care fusese realizat idealul naţional, a consecinţelor Actului de la 1 Decembrie asupra evoluţiei societăţii româneşti; locul perioadei interbelice în istoria României, problema reformelor democratice, a legislaţiei de unificare, mersul economiei naţionale, efervescenţa culturală, regimul general al cultelor – sub semnul modernizării în context european, iată teme care şi-au găsit un loc aparte în cercetarea ştiinţifică; participa, având contribuţii substanţiale, la elaborarea a două volume din tratatul Istoria Românilor, apărute sub egida Academiei Române (în anul 2003): volumul VII, tomul II și vol VIII; la ediția a II-a a vol. VII, tom II, apărută în 2015, și-a sporit contribuția prin participarea la elaborarea capitolului al VII-lea (subcapitolul Basarabia 1878-1918), prin contribuția substanțială la aprofundarea analizei din capitolul al VIII-lea, România în anii Primului Război Mondial, prin reluarea dezbaterii din capitolul al IX-lea, Marea Unire, preluându-se rezultatele obținute de autori prestigioși, valorificându-se informațiile aduse de cercetare, fiind subliniat, printr-o analiză atentă, echilibrată, sensul major al acestor evenimente, locul lor în istoria națională și universală;

a colaborat cu istorici din Republica Moldova (prin 1990, era acceptat și la Universitatea din Chişinău); două dintre volumele sale au fost lansate în capitala Republicii Moldova: în 2004, Opinie publică şi stare de spirit în vremea Războiului de Întregire şi a Marii Uniri, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, în 2007 Basarabia de la Unire la integrare, la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat; contribuţiile privitoare la istoria Basarabiei, publicate în intervalul 1990-2007, în volume colective sau ca studii în revistele de specialitate (în număr de 20), au fost reunite şi publicate în volumul Basarabia de la Unire la integrare (334 pagini), apărut la Editura „Cartdidact”-Chişinău, în colecţia „Studium”, cu lucrări ale unor istorici din România, Germania, Republica Moldova; Academicianul Alexandru Zub a găsit de cuviință să sublinieze: „Noua carte pe aceeaşi temă a profesorului I. Agrigoroaiei, Basarabia de la Unire la integrare, continuă în mod firesc strădaniile restitutive ce i-au asigurat, de-a lungul anilor, reputaţia de expert în domeniu. Autorul e convins că partea Moldovei dintre Prut şi Nistru nu poate fi înţeleasă istoric decât în cadrul general românesc şi că viitorul ei, chiar, se cade a fi gândit în aceeaşi perspectivă. Este poziţia unui istoric care i-a dedicat ani lungi de studii, privilegiind mereu materiale de arhivă, pentru a face, cognitiv, un pas mai departe” (De la Unire la integrare, în „Dacia literară”, nr. 2/2008); la comemorarea a 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia țaristă, a elaborat lucrarea Basarabia în acte diplomatice 1711-1947, care conține un studiu (pp. 15-121) și 57 documente edificatoare pentru politica expansionistă a Rusiei/U.R.S.S. asupra teritoriului dintre Prut și Nistru;

cercetarea ştiinţifică s-a revelat prin participarea, ca membru şi ca director al echipelor de cercetare, din mai multe granturi: *Membru al grantului finanţat de Banca Mondială şi guvernul României, Noi perspective asupra situaţiei sociale în România şiFranţa, 2000-2002; *Director al echipei de cercetare programul Modernizare şi europenism în România interbelică. Instituţii politice şi sociale (grant obţinut prin C.N.C.S.I.S., 2001-2003); *Membru al grantului CNCSIS, Tradiţii si integrare în spaţiul european a învăţământului superior şi a cercetării din România. Un studiu de caz: Universitatea din Iaşi (2004 – 2006); *Membru al echipei proiectului CERES, Spaţiul est-carpatic – zonă de convergenţă culturală din preistorie până în timpurile moderne (2003- 2005); *Director al proiectului CNCSIS Comisia Europeană a Dunării. 1856-1948 (2005-2007); în 1996, a fost desemnat membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (până în 2008) şi membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (2002-2006); a ocupat, din 1 octombrie 1993, prin concurs, funcţia de director al Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale, funcţie pe care a deţinut-o, în cumul, până pe 1 februarie 1997/în această calitate, a făcut parte din delegaţia Arhivelor Naţionale ale României care a participat la Congresul Internaţional de Arhivistică (Beijing, august-septembrie 1996); nimeni nu-i poate contesta efortul de modernizare a instituţiei, prin crearea unor laboratoare, prin valorificarea surselor documentare proprii, prin manifestări ştiinţifice de ţinută, prin publicare (a iniţiat apariţia unei reviste proprii, intitulată„Arhivele Moldovei”);

din 1991, adăuga, din empatie (trecuse de faza decodificării, identificării simbolurilor), calitatea de conducător ştiinţific de doctorat (în 2000, eu însumi am susținut teza Politica externă a României întregite. Reflecții și atitudini în presa vremii – sub blândețea și acuratețea îndrumărilor sale);

decan (1985-1990) al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, şef al „Catedrei” de Istorie a Românilor (1992), şef al Catedrei de Istoria Contemporană a Românilor şi Istorie Universală (din 1998 până în 2004), osteneala i-a fost remarcată înainte și după 1989 – distins cu „Meritul Ştiinţific” (1974), „Premiul Academiei Române” (1985), „Gloria Muncii” (2010); odată cu pensionarea (2007) i-a fost conferit titlul de Profesor emeritus al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi…

Poate că ar trebui să apreciem lucrurile și, mai ales, oamenii, după judecata lui Dumnezeu; din păcate, cât timp îi avem la îndemână, ceilalți nu ni se par atrăgători în toată gloria, dragostea, munca lor; înaintea noastră se învălmășesc atâtea deșertăciuni încât ele pun stăpânire și pe afectele noastre, nemaifiind loc pentru alte gânduri…

Drum lin, în sus către Cer! Dumnezeu să îl odihnească şi să-l aibă în pază pe Ion Agrigoroaiei!

Nicolae Tomescu

dr. în istorie, redactor-șef Radio Iași