Ion Mihalache: „Naționalismul nu se importă”

Publicat de nicolaetomescu, 4 februarie 2022, 19:10

Fondatorul Partidului Ţărănesc s-a născut pe 18 februarie, stil vechi / 3 martie 1882, în localitatea musceleană Topoloveni[1].

A absolvit şcoala normală[2].

Veteran al Primului Război Mondial, a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, remarcându-se în bătăliile din trecătorile de pe Valea Dâmboviţei, în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti.

Întruchipare a unor calități morale și intelectuale, implicat în viaţa României Mari[3], şi-a condus formaţiunea politică spre fuziunea cu Partidul Naţional Român/condus de Iuliu Maniu, dând naştere unuia dintre partidele reprezentative pentru scena politică românească – Partidul Naţional Ţărănesc[4]; a ocupat funcţiile de vicepreşedinte şi preşedinte, precum şi portofolii ministeriale.

În 1941, a plecat voluntar pe frontul de Răsărit, participând la luptele pentru eliberarea Basarabiei.

După 23 august 1944, în condiţiile comunizării accelerate a României, a fost ales, de Iuliu Maniu, drept lider al grupului naţional-ţărănist care urma să meargă în Occident; a fost arestat[5], la 14 iulie 1947, alături de alte personalități marcante ale partidului; condamnat la temniţă grea pe viaţă[6] a fost întemniţat la Ministerul Afacerilor Interne, Galaţi şi Sighet; reuşind să supravieţuiască închisorii din Sighet[7], a fost transferat la Râmnicu Sărat[8]; torturat inclusiv de Alexandru Vişinescu (Dumnezeu să-l ierte), directorul închisorii, Mihalache nu a încetat să fie contestatarul regimului carceral.

Ca act suprem de cinism al comuniștilor, cu o lună înainte de a muri, pedeapsa i-a fost comutată în… 25 de ani muncă silnică; bolnav, suferind din cauza condițiilor inumane, Ion Mihalache a trecut la cele veșnice în celula nr. 33 a închisorii din Râmnicu Sărat, la 5 februarie 1963…

[1] În familia unor ţărani săraci…

[2] Devenind învăţător… A parcurs, cu rezultate excepţionale, toate examenele pentru ocuparea funcţiei de institutor…

[3]Din gândirea politică a lui Ion Mihalache:

„România trebuie să fie, înainte de toate, România dreptăţii. Aceasta înseamnă a face cu putinţă fiecăruia locul ce se cuvine capacităţii sale de muncă, de inteligenţă, de talent, de cinste – în ordinea socială, în ordinea de stat”. (Discurs ţinut la aniversarea fuziunii, 1936)

„România va fi un stat creştin, ca expresie a imensei sale majorităţi din populaţia ţării şi ca o continuare a tradiţiei în care viaţa bisericii române a fost integrată în viaţa naţională şi publică”. (Discurs ţinut la aniversarea fuziunii, 1936)

„Ţăranul român vrea să muncească, dar să fie el stăpân pe rodul muncii şi să fie şi el părtaş în stăpânirea ţării, potrivit muncii şi jertfei ce i se cere”. (Discurs ţinut la aniversarea fuziunii, 1936); „Neamul românesc s-a păstrat – grație țaranului român – în lungul veacurilor, sub stăpâniri străine și apăsatoare(…); „Această populație românească – prin care s-a păstrat neamul și țara și care constituie garanția unității și durabilității statului românesc – este populația de bază, care asigură caracterul național al statului român.” (Ion Mihalache, Țărănism și naționalism)

Ridicat din rândurile țărănimii, știa că drepturile mari nu se câștigă cu jalbe sau cu declarații de bună intenție; mai mult, că o Românie modernă nu este posibilă cu o țărănime umilă, iar viitorul statului nu mai poate fi conceput cu vechile rânduieli socio-politice, cu vechea clasă de politicieni (care se folosea de țăranime în „calitatea” ei de masă de manevră); oamenii aveau dreptul la demnitate, la dreptate, la adevar; desigur, era cumplit de dificil să transformi „marele tăcut” într-un cetățean respectat; Ion Mihalache părea să fie omul providențial al cauzei țărănești.

[4] În 1926…

[5] Ca urmare a „Înscenării de la Tămădău”…

[6] Pentru „complot, trădare şi insurecţie armată”…

[7] De exterminare a elitei româneşti interbelice…

[8] În 29 iulie 1955… A fost cel mai mare contestatar al metodelor inumane aplicate de administraţia penitenciarului, suferind nu mai puţin de 25 de pedepse disciplinare – „izolări”, ultima dintre acestea petrecându-se cu două luni înainte de moarte…

Nicolae Tomescu

redactor-șef