Ion Vova: „Nu sunt o conștiință, dar sunt un depozit de istorie”…
Publicat de nicolaetomescu, 6 ianuarie 2021, 16:35
„Le-am trăit pe toate și vrând, nevrând le-am trecut prin propria conștiință!”, preciza „Domnul Radio”, cel care s-a stins[1], precum inima unei stele muribunde, la 7 ianuarie 2011…
Născut pe 30 septembrie 1917, la Berlin, acolo unde Aglaia Mihăilescu-Toscani (mama sa) studiase canto, Ion Vova mărturisea că a făcut „un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură, şi cincizeci şi cinci (adică 2.860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!) la Radio”[2].
După cum a remarcat Costin Tuchilă[3], Ion Vova[4] „păşea în adolescenţă la data primei transmisii a Radioului românesc, la 1 noiembrie 1928. Iar când se difuza pe unde prima piesă de teatru radiofonic, la 18 februarie 1929, începuse să se gândească serios, probabil, la o carieră artistică, mai ales că atmosfera din casa părintească, o casă de artişti, era cât se poate de propice. Aşa că îl putem considera de-a dreptul contemporan cu invenţia de la începutul veacului trecut, care a condus – nu e deloc o exagerare – la o regândire şi reformulare a vieţii noastre. El vine aşadar de la începuturile mirajului radio şi, trebuie să mă credeţi, este în toate privinţele contemporanul nostru”…
În liceu, „purta uniformă kaki şi număr de culoare galbenă”[5]; a ratat[6] examenul de la „Şcoala de Aviaţie” din Mediaş, dar a fost admis[7] ca student al „Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică”; cât se poate de repede, a apărut pe scenă împreună[8] cu Lucia Sturdza Bulandra; în „Compania Birlic”[9], Ion Vova se număra printre actorii de succes[10]…
„Ideile inovatoare sunt bune, cu condiția să păstreze valoarea”[11]. Ion Vova a devenit, așa cum el însuși afirmase, o arhivă vie care se oferea cu generozitate[12] și cu modestie[13]. „Urăsc cuvintele «bătrân» și «pensionar». Nu e o glumă. Ele arată ceva, așa, ca un final, ca o limită la care am ajuns. Se încheie viața… Bătrân și pensionar… Nu accept să fiu bătrân!”[14]. Iată de ce a mers „la serviciu” până la 93 de ani…
[1] La Spitalul de boli cronice „Sfântul Luca” din Bucureşti… Trecuseră doar patru luni de la „plecarea” lui Horia Șerbănescu, bunul său prieten… Sicriul a fost depus sâmbătă, 8 ianuarie 2011, la „Sala Radio”, înmormântarea având loc duminică, 9 ianuarie, la Cimitirul „Iancu Nou” (fost „Bălăneanu”)…
[2] Cunoscut pentru teatrul la microfon, emisiunile „educative” pentru copii, programele de divertisment „Ora veselă” (din lunga serie de emisiuni de divertisment, era cea mai cunoscută, una dintre cele mai longevive secvențe umoristice/debutase pe 17 ianuarie 1929/, având, de-a lungul anilor, mai multe denumiri – printre care „Unda veselă”)…
„După doisprezece ani de teatru a urmat Radioul. Mihai Zirra m-a chemat la Radio. Ca regizor de platou. Adică urma să bat gongul, să chem actorii când le venea rândul la replică, să execut anumite efecte tehnice, respectiv paşi, tropăituri, să închid sau să deschid o uşă specială, aflată în studio şi care reda zgomotul necesar acţiunii, să scutur o bucată mare de tablă care imita perfect tunetele unei furtuni teribile etc. Apoi, toată redacţia de satiră şi umor, începând cu redactorii, continuând cu regizorul şi terminând cu femeia de serviciu, a fost măturată, din pricina unui cuplet scris de Radu Stănescu. Şi aşa am devenit regizor! Am început cu emisiuni de divertisment, precum «Prietena noastră, cartea», «Părinţi şi copii», «Do, re, mi», «Legendele Olimpului», «Teatru la microfon», «Unda veselă», «Satira şi umorul», «Noapte bună, copii!» şi multe altele. «Unda veselă» a fost una dintre cele mai longevive emisiuni umoristice, care a debutat în 1929. Întâi a fost invitat actorul Ion Manu, de la «Naţional». El crea o serie întreagă de versuri despre situaţii de viaţă, despre caractere, despre societate. Apoi a apărut, în 1932, celebrul cuplu Stroe şi Vasilache, care a adus şi partea muzicală. Octavian Sava m-a cooptat la «Unda veselă». Am continuat cu piese de teatru din marele repertoriu. Pe texte semnate de Molière, Caragiale, Cervantes, Muşatescu, Labiche, Gogol, Cehov, Eftimiu. Am lucrat cu Birlic, Tanţi Cocea, Nicolae Gărdescu, Radu Beligan, Nataşa Alexandra, Giugaru, Stroe, Tomazian, Mihai Popescu, Ion Manolescu, Septimiu Sever, G. Ionescu Gion, Mircea Crişan, Carmen Stănescu, Sorina Dan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu. Îi preţuiesc pe Piersic, pe Margareta Pâslaru, Ion Caramitru, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Mihai Bisericanu, Arşinel(…) care au debutat o dată cu mine în Radio.”
[3] Realizator în cuprinsul „Redacţiei Teatru” a Societăţii Române de Radiodifuziune, realizator al site-urilor „Revista Teatrală Radio”, „Liber să spun”, „Centenar Caragiale”, coordonatorul unor colecții, cu volume publicate, cu piese jucate sau/și piese montate la „Teatrul Naţional Radiofonic”, cu peste 3.500 de cronici, studii, eseuri de critică literară, muzicală, dramatică, recenzii, articole pe probleme de învăţământ sau/și pe probleme sociale, reportaje, anchete ș.a., om pentru care „muzica reprezintă, alături de literatură şi publicistica la zi, o constantă a existenţei sale profesionale”…
[4] „De jure”, Vladimir Ionescu… Pseudonimul „Ion Vova” i-a fost dat de Lucia Sturdza Bulandra…
[5] Elevilor Liceului „Mihai Viteazul” (acolo preda, printre alții, Eugen Lovinescu) li se spunea dovlecari”… Ion Vova era cercetaş şi mergea la toate spectacolele de teatru…
[6] Îndrăgostit, platonic, de o tânără al cărei nume era… Julieta (domnișoara urma cursurile „Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică”)…
[7] Din componența comisiei nu lipseau Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu (Ion Vova a absolvit cursurile „Academiei de Muzică și Artă Dramatică”/ „secția actorie”, la clasa profesorului Ion Manolescu/, fiind coleg cu Radu Beligan)…
[8] La „Teatrul Nostru”, stagiunea 1946-1947, în „Thérèse Raquin”/ după Émile Zola/, interpretând rolul „Crivet”…
[9] În ultima parte a vieții sale, Ion Vova a locuit pe strada „Grigore Vasiliu Birlic” din București…
[10] În genul comic, Ion Vova părea a fi „de neîntrecut”/„Părea să se fi născut cu un simţ special pentru şarja comică de calitate, cu un spirit de observaţie necomun, care se traduce la radio într-un râs pe cât de natural, pe atât de magic”… Crescut la şcoala marilor actori, „de a căror prietenie s-a bucurat întotdeauna şi faţă de care avea o veneraţie profesională şi o eleganţă cum rar se pot vedea”, Ion Vova poate fi considerat „artistul pentru care proprietatea mijloacelor stilistice rămâne esenţială”…
[11] L-a interesat promovarea noului, cu integrarea acestuia în spiritul valorii; nu l-au ademenit infatuarea, supralicitatea propriului talent… De-a lungul carierei prodigioase, a promovat la radio două generații de actori (mai ales de comedie); Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Rodica Popescu-Bitănescu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu sunt câteva exemple…
[12] Octavian Iordăchescu i-a dedicat cartea „Ion Vova cel… cumplit”, apărută la Editura „Casa Radio” în 2007 („cumplit” în privința talentului, spiritului ales, seriozității, consecvenței, generozității, fidelității în admiraţie şi în prietenie)…
[13] Desigur, fățărnicia – vorba lui Montaigne – este odioasă; pe de altă parte, există o modestie ipocrită (ironică) și una convențională (curtenitoare); Ion Vova ar fi exprimat măsura exactă a meritului propriu, mărturisindu-l, fără indiscreție și nicidecum în afara curteniei…
[14] Afirmația i-a aparținut lui Ion Vova (atunci când împlinise 91 de ani)…
