Iuliu Hossu: „Omul a încercat să sugrume și să îngroape biserica, dar numai Dumnezeu poate pătrunde în suflete.”

Publicat de nicolaetomescu, 27 mai 2021, 20:59

Iuliu Hossu (1885, comuna Milașul Mare din actualul județ Bistrăța Năsăud-1970) fusese trimis la Roma, ca student la Universitatea De Propaganda Fide, fiind alumn al Colegiului „Urbano”, care-i păstrează numele în calitate de ex primo prefetto, vorbea șase limbi de forță europeană şi cunoştea bine limbile clasice[1]. La începutul lunii decembrie 1914, pleca împreună cu Regimentul de Infanterie 64 la Viena pentru paza Capitalei Imperiale[2]. A avut diverse funcţii la Episcopia Greco-Catolică din Lugoj[3]; după decesul lui Vasile Hossu, văr primar cu tatăl lui, Carol I al Austriei l-a numit episcop al Episcopiei greco-catolice de Gherla[4].

Pe 1 decembrie 1918, a jucat un rol însemnat: a citit, la Marea Adunare Naţionale de la Alba Iulia, proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Vechiul Regat. În 3 decembrie 1918, delegaţia formată din episcopul Iuliu Hossu, Miron Cristea, episcopul ortodox al Caransebeşului, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş a prezentat, la Bucureşti, regelui Ferdinand I şi guvernului României, hotărîrea de unire a Transilvaniei cu Regatul României. În calitate de senator de drept a participat şi a luat cuvântul în toate problemele care privesc Biserica, şcoala, relaţiile Bisericii cu statul, Concordatul cu Sfântul Scaun. La 12 decembrie 1931, a fost decorat cu „Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Ofiţer”, iar în 8 iunie 1935, era decorat cu „Ordinul Ferdinand I, în grad de Mare Cruce”. De multe ori a fost victima şovinismului maghiar horthyst[5], de două ori s-a atentat la viaţa lui.

A refuzat trecerea la ortodoxie şi renunţarea la catolicism; autorităţile comuniste l-au arestat şi l-au închis[6]. Pe 28 mai 1970, când ajunsese la 85 de ani, a trecut la viață veșnică în Cristos (intermediar a fost spitalul „Colentina” din Bucureşti); înmormântat în cimitirul „Bellu catolic”, slujba prohodului a fost săvârşită de un singur preot…

[1] Pe 24 noiembrie 1906, a fost promovat doctor în filosofie; în 18 iunie 1910, era promovat doctor în „Sfânta Teologie”…

[2] A acordat asistenţă spirituală militarilor care asigurau paza Palatului „Schonbrunn” şi internaţilor din infirmeriile din zonă; transmitea răniţilor speranţa în biruinţa idealului naţional: „Dreptatea va învinge”…

[3] A fost, pe rând, protocolist, arhivar, bibliotecar şi secretar…

[4] În 21 aprilie 1917 a fost confirmat de Papa Benedict al XV-lea; pe 4 decembrie 1917 a fost hirotonit episcop în catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor mitropolitului Victor Mihali de Apşa, asistat de Demetriu Radu, episcopul de Oradea Mare, şi Valeriu Traian Frenţiu, episcopul de Lugoj; în 15 decembrie 1917 a preluat oficiul eparhial iar a doua zi a avut loc instalarea solemnă în Catedrala din Gherla…

[5] În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a vizitat răniţii din spitalele militare şi pe românii din lagărele de muncă forţată de pe întinsul Ungariei; a vizitat pe evreii din ghetouri şi a participat la salvarea unora dintre ei de la deportare…

[6] La 1 octombrie 1948, Episcopul Iuliu Hossu a emis decretul de excomunicare a celor 36 de preoţi care, sub presiunea organelor politice, au participat la „sinodul de revenire” de la Liceul „George Bariţiu”. În noaptea de 28-29 octombrie 1948, a fost arestat în Bucureşti la locuinţa fratelui său, dr. Traian Hossu, şi dus la Ministerul de Interne şi apoi la Dragoslavele împreună cu ceilalţi ierarhi şi membri ai clerului superior al Bisericii Române Unite. În perioada 26 februarie 1949-24 mai 1950 a fost arestat la mănăstirea Căldăruşani; între anii 1950-1955 a fost închis la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. La eliberarea din penitenciar, după un timp de „refacere” la Spitalul „Frimu” din Bucureşti, a fost pus sub domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş, la Ciorogârla şi apoi la mănăstirea Căldăruşani…