James Joyce: „Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu”

Publicat de nicolaetomescu, 13 ianuarie 2020, 10:43 / actualizat: 13 ianuarie 2020, 15:24

Romancierul irlandez James Augustine Aloysius Joyce (născut la 2 februarie 1882, în Dublin/Irlanda-trecut în posteritate de la 13 ianuarie 1941, Zürich/Elveția), rămâne celebru pentru utilizarea experimentală a limbajului și explorarea de noi metode literare în opere de ficțiune precum Ulise (1922)[1] și Finnegans Wake (1939)[2]…

Portretizarea subtilă și sinceră a naturii umane, deopotrivă cu stăpânirea limbajului și dezvoltarea strălucită a noilor forme literare, l-au făcut unul dintre personajele majore ale modernismului literar și l-au transformat într-una dintre cele mai marcante influențe asupra romancierilor din secolul al XX-lea.

Un portret al artistului poate fi remarcabil pentru a sugera intimitatea legăturii cititorului cu figura centrală a lui James Joyce și poate conține câteva pasaje uimitor de vii… Cel mai mare dintre 10 copii ai familiei, a fost trimis, pentru a supraviețui, 6 (șase) ani la „Clongowes Wood College”[3], un internat iezuit care a fost descris drept „Eton-ul Irlandei”[4]. În aprilie 1893, el și fratele său, Stanislau, au fost admiși, fără taxe, la Colegiul „Belvedere”[5], Joyce s-a descurcat foarte bine acolo și a fost ales de două ori președinte al „Societății Mariane”[6]. Admirându-l pe Henrik Ibsen, a învățat daneza și norvegiana, citind originalul și publicând articolul „Noua dramă a lui Ibsen”[7]. În octombrie 1901 a publicat un eseu, „The Day of the Rabblement”, care ataca „Teatrul Literar Irlandez” (mai târziu, „Abbey Theatre” din Dublin) A scris și versete, a experimentat prin scurte pasaje în proză (pe care el le-a numit „epifanii”)[8]. Pentru a sprijini, prin propriile sale eforturi, dorința de a scrie, a decis să devină medic, dar, după ce a participat la câteva prelegeri la Dublin, a împrumutat bani și a plecat la Paris, unde a abandonat ideea studiilor medicale[9]. Întors acasă (aprilie 1903), deoarece mama lui era pe moarte, a încercat diverse ocupații și a locuit la mai multe adrese[10]. Începuse să scrie un roman naturalist de mare întindere, bazat pe evenimentele din propria sa viață, atunci când, în 1904, George Russell i-a oferit o liră sterlină pentru câteva povești scurte, cu un fond irlandez[11]. Drept răspuns, Joyce a început să scrie poveștile publicate sub numele de Dubliners (1914); trei povești – „Surorile”, „Eveline” și „După cursă” – au apărut sub pseudonimul „Ștefan Dedalus”/înainte ca editorul să decidă că opera lui Joyce nu era potrivită pentru cititorii săi[12]…

Joyce a obținut o poziție la Școala „Berlitz”[13], lucrând în timpul liber la romane și la poveștile sale scurte. În 1905, s-au mutat în Trieste. Între 1906-1907, a lucrat (preț de opt luni)  la o bancă din Roma. Prin contrast, Irlanda i se părea a fi „plăcută”; a acordat credit „virtuților irlandeze” ale ospitalității, a început să planifice o nouă poveste[14], The Dead. Studiile sale în privința literaturii europene îi interesau atât pe simboliștii cât și pe realiștii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; totul a început să arate ca o sinteză a celor două mișcări rivale…

În 1909, a vizitat Irlanda (de două ori) pentru a încerca să publice Dubliners; a înființat un lanț de cinematografe irlandeze. Nimic din viața personală nu a înlăturat sentimentul că a fost înșelat, tema trădării parcurgând o mare parte din scrierile sale ulterioare…

Când Italia a declarat război, în 1915, Joice și familia sa au fost lăsați să meargă la Zürich. La început, în timp ce dădea lecții private de engleză și lucra la capitolele timpurii cărții Ulise, dificultățile sale financiare erau mari; a fost ajutat de o subvenție generoasă care provenea dinspre Edith Rockefeller McCormick și, în final, de o serie de subvenții[15] de la Harriet Shaw Weaver, editorul revistei „Egoist”; generozitatea acesteia rezultase, parțial, din admirația pentru munca geniului și, parțial, din empatia față de dificultăți[16]. Negăsind o tipografie dispusă să editeze A Portrait of the Artist as a Young Man[17], Weaver a publicat-o singură, având foile tipărite în Statele Unite[18]…

După 1930, Joyce l-a cunoscut pe Paul Léon, care i-a devenit prieten și consultant[19]. În 1940, înainte de invazia nazistă, Joyce s-a refugiat în sudul Franței; Paul Léon s-a întors în apartamentul scriitorului din Paris pentru a-i salva bunurile[20]…

James Joyce a părăsit (13 ianuarie 1941), din Zurich[21], o lume care (cu câteva excepții) nu l-a înțeles…

[1] Ulise s-a impus drept o capodoperă, personajele Leopold Bloom și Molly fiind înfățișate cu o căldură a umanității, de neegalat  –  spun foarte mulți critici – în ficțiune…

[2] Opinia critică rămâne împărțită în ceea ce privește ultima capodoperă a lui Joyce, Finnegans Wake, un vis universal despre o familie irlandeză; compusă într-un stil multilingv – pe mai multe niveluri, vizează o multiplicitate de sensuri; deși aparent neinteligibilă, la prima lectură, cartea este plină de poezie și de spirit, conține pasaje de o mare frumusețe…

Cele 15 nuvele culese în Dubliners s-au concentrat, în principal, pe viața sordidă din Dublin… The Dead rămâne una dintre marile povești scurte ale lumii… Celelalte lucrări ale lui Joyce? Versuri (1907 – imediat după publicarea volumului Chamber Music, irlandezul  îi scria fratelui său că i-ar surâde ideea dacă cineva i-ar pune versurile pe muzică/„Aş spera să fie cineva care cunoaşte muzica engleză veche precum aş vrea eu”/regretatul Syd Barrett a compus, în 1969, melodia „Golden Fair”, pornind de la versurile lui Joyce); Pomes Penyeach, 1927; Poezii adunate, 1936) și o piesă de teatru, Exiles (1918) – deși scrise de o manieră lăudabilă, au adăugat prea puțin staturii internaționale…

[3] Tatăl său a băut, și-a neglijat treburile, a împrumutat bani, familia s-a scufundat, tot mai adânc, în sărăcie, copiii obișnuindu-se cu condițiile. Joyce nu a revenit la „Clongowes Wood College” (în 1891); în schimb, a rămas acasă următorii doi ani și a încercat să-și împlinească educația, cerând mamei sale să-i verifice munca…

[4] Colegiu fondat în 1440-1441, de Henric VI, una dintre cele mai mari școli publice din Anglia…

[5] Liceu iezuit din Dublin…

[6] A plecat, însă, atunci când și-a pierdut credința în romano-catolicism. A intrat în „College College” din Dublin, angajat fiind de preoți iezuiți; a studiat limbi străine și și-a rezervat energiile pentru activități extracurriculare, citind, pe larg, cărțile nerecomandate de iezuiți, participând activ la societatea literară și istorică a colegiului…

[7] Recenzie a piesei „Când ne-am trezit” – publicată în  „London Fortnightly Review” (1900), imediat după ce se împliniseră 18 ani de la naștere. Succesul timpuriu a confirmat opțiunea lui Joyce – de a deveni scriitor, a convins familia, prietenii și profesorii că pretențiile sale sunt justificate…

[8] Un cuvânt pe care Joyce l-a folosit pentru a descrie relatările sale despre momentele în care era dezvăluit adevărul despre o persoană sau un obiect…

[9] A scris câteva recenzii și a studiat în Biblioteca „Sainte-Geneviève”…

[10] Inclusiv Turnul „Martello” de la Sandycove (devenit muzeu, ceva mai târziu)…

[11] Care să apară în revista fermierilor, „The Irish Homestead”…

[12] Între timp, Joyce o întâlnise (iunie 1904) pe Nora Barnacle; probabil că au avut prima lor întâlnire amoroasă, pe 16 iunie, ziua în care scriitorul alegea ceea ce este cunoscut sub numele de „Bloomsday” (ziua romanului său, Ulise); convingând-o să părăsească Irlanda, deși a refuzat, în principiu, să treacă printr-o ceremonie a căsătoriei, au părăsit Dublin în octombrie 1904…

[13] Din Pola/Austria-Ungaria (acum Pula, Croația)…

[14] Primele istorisiri erau menite, afirmase Joice, să arate inerția și conformitatea socială de care a suferit orașul Dublin (scrise cu acea intensitate a trăirilor care i-a asigurat succesul fiecărui cuvânt și fiecărui detaliu semnificativ)…

[15] Până în 1930, se ridica la peste 23.000 de lire sterline…

[16] Din februarie 1917 până în 1930, Joice a suportat 25 de operații pentru iritite, glaucom și cataractă, devenind orb – pe perioade scurte. În ciuda faptului, și-a menținut spiritul și a continuat să lucreze, unele dintre cele mai vesele pasaje ale sale fiind compuse atunci când starea sa de sănătate îi oferea răgaz…

[17] Romanul autobiografic urmărește dezvoltarea intelectuală și emoțională a tânărului Stephen Dedalus și se încheie cu decizia sa de a părăsi Dublinul (în favoarea Parisului) pentru a-și dedica viața artei…

[18] A fost publicată, la 29 decembrie 1916, de „BW Huebsch”, înaintea ediției britanice „Egoist”. În martie 1918, „American Little Review” a început să publice episoade din Ulise, continuând până când opera a fost interzisă (în decembrie 1920)…

[19] Cu ajutorul lui Paul Léon a publicat Finnegans Wake…

[20] Datorită acestuia au fost salvate, pe lângă lucrurile personale, și manuscrisele lui Joyce…

[21] Primise azil împreună cu familia…