La Mulți Ani, Tudor Chirilă !

Publicat de nicolaetomescu, 27 mai 2019, 22:25

Când auzim rostit/când vedem scris numele Tudor Chirilă[1], familiarizarea cu cineva sau ceva, care include fapte, informații, descrieri sau abilități dobândite prin experiență sau educație, ne îndreaptă, în mod categoric, înspre calitatea lui de fost solist al formației „Vama Veche”[2].

Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lung-metraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre mai importanți regizori români.

Debutase (1994) cu un rol de figurație în Nobody’s children. În 1999, a jucat rolul unui refugiat din fosta Iugoslavie în pelicula austriacă Nordrand (regizată de Barbara Albert). În 2001, Tudor Chirilă a fost „guest star”[3] într-un episod al serialui german Kommissar Rex. În 2004, a filmat[4] pentru Milionari de weekend (în regia lui Cătălin Saizescu). Doi ani mai târziu, primește rol[5] în filmul lui Tudor Giurgiu, Lagături bolnăvicioase. Între 2006 și 2012, a filmat mai multe scurtmetraje românești – printre care Eu sunt eu (în regia Monicăi Istrate) și Love Marketing (în regia lui Andrei Sota), după un scenariu propiu. În 2014 a avut loc premiera peliculei grecești The Enemy Within (regizată de Yorgos Tsemberopoulos), în care Tudor Chirilă se pliază pe rolul unui șef de bandă. În același an, a fost lansat scurt-metrajul The Couch (filmat în Marea Britanie și regizat de Emre Kayiș).

Tudor Chirilă a colaborat cu unii dintre cei mai valoroși regizori români de teatru (Alexandru Tocilescu, Alexaandru Darie, Alexandru Dabija, Iarina Demian, Gelu Colceag, Horațiu Mălăele). A debutat, în anul 1995, cu „Trupa pe butoaie”, proiectul UNITER de teatru itinerant coordonat de regizorul Victor Ioan Frunză. Din 1996, face parte din trupa „Teatrului de Comedie”. În 2004, a caștigat un premiu UNITER pentru rolul „Malvolio” din A douăsprezecea noapte de William Shakespeare (în regia lui Gelu Colceag), fiind cel mai tânăr actor care a obținut amintita distincție (până în momentul de grație). Totodată, Tudor Chirilă a semnat ilustrația muzicală pentru mai multe spectacole de teatru: Trei femei înalte de Eduard Albee (în regia lui Vlad Massaci, 1997), O, tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap iar eu sunt foarte trist, de Arthur Kopit (în regia Iarinei Demian, 2000), A fost odată în Brooklyn de Neil Simon (în regia Iarinei Demian, 2002), Chirița of Bârzoieni (în regia și adaptarea Iarinei Demian/2004, după un text de Vasile Alecsandri; Tudor Chirilă a compus muzica, împreună cu Gelu Ionescu), O lume pe dos (în regia Iarinei Demian, 2010), Prizonierul din Manhattan (în regia Iarinei Demian, 2012)

Tudor Chirilă s-a implicat în campanii sociale. În 2005, a fost inițiatorul campaniei „Live pentru viață”, prin care s-au strâns donații pentru sinistrați. A susținut campania de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer „Nu mă ignora”, inițiată de „Asociația Salvează Vieți”. Alături de „Agenția de Vise”, compania sa de management și booking artistic, a derulat proiecte cu impact social și cultural, printre care „Chirilă în licee” – turneu de mentorship în liceele din București[6], „Cruciada Culturii”[7], Premiile „Ioan Chirilă”[8] etc.

În 2012, a publicat prima sa carte, Exerciții de echilibru, care a reunit selecția celor mai bune texte de pe blogul personal (www.tudorchirila.blogspot.com).

În 2014, a devenit antrenor și jurat la „Vocea României”. Una din marile lecții, ascunse privirii superficiale (din povestea Vocea Românei), cu trei ediții consecutive în care antrenorul Chirilă a triumfat? Succesul vine mai lesne către cei care nu-l caută cu tot dinadinsul, către cei pentru care rezultatul final reprezintă o consecință, nu un scop în sine, către cei mânați mai degrabă de încredere decât de frică și care fac lucrurile pentru că au sens, pentru că se bucură făcându-le, pentru că vor să iasă din zona de confort, să se provoace pe ei și pe alții…

A ajuns unul dintre cei mai vocali artişti – atunci când se dezbat evenimentele de pe scena politică, criticându-l acerb, în mai multe „reprize”, pe Liviu Dragnea…

[1] A văzut lumina zilei în 28 mai 1974/București…

[2] „Vama Veche”, formație românească de muzică rock, ai cărei membri fondatori (septembrie 1996) au fost Traian Bălănescu (claviaturi), Liviu Mănescu (bass) și Tudor Chirilă (vocal) – Ionel „Tase” Tănase (baterie) a colaborat numai pentru primul lor album, locul său în formație fiind luat de Răzvan „Lapi” Lupu –, s-a dorit non-conformistă și deschizătoare de drumuri, intenție cel mai bine ilustrată albumul conceptual, o operă rock, care a dat naștere unui spectacol; Am să mă întorc bărbat stârnea controverse la lansare (narează povestea unui tânăr, Andrei Gavrilă, recrutat în cadrul stagiului militar obligatoriu, care sfârșește prin a se sinucide cu puține zile înainte de a se întoarce acasă, din cauza numeroaselor suferințe si umiliri îndurate pe parcursul celor 12 luni de armată); albumul a marcat și începutul colaborării cu chitaristul Eugen Caminschi, devenit membru cu drepturi depline. În toamna lui 2006, trupa s-a despărțit, iar, în decembrie 2006, Traian Bălănescu, Răzvan „Lapi” Lupu și Liviu Mănescu au acționat în instanță membrii trupei „Vama”, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor „Vama Veche” (ca urmare a unei decizii a ICCJ, pronunțată în martie 2010, Tudor Chirilă și „Vama” nu mai aveau voie să interpreteze piesele compuse de membrii „Vama Veche” fără acordul foștilor colegi. În vara anului 2010, cele două trupe, „Vama” și „Trupa Veche” – formate în urma despărțirii din 2006, au ajuns la un acord, ambele fiind în drept să interpreteze cântecele din repertoriul formației „Vama Veche”…

[3] Interpretând rolul lui „Dimitrij”…

[4] Alături de Andi Vasluianu, Maria Dinulescu și Mihai Bendeac… Tudor Chirilă a interpretat rolul lui Godzi, tânăr care, forțat de circumstanțe, devine complicele unui furt.

[5] Alături de Maria Popistașu și Ioana Barbu…

[6] În 2009, Tudor Chirilă a inițiat un proiect de mentorship care s-a desfășurat sub forma unui turneu în 20 de licee din București sub sloganul „Descoperă ce-ți place”; în cadrul campaniei, s-a întâlnit cu peste 5.000 de liceeni cărora le-a vorbit despre el, despre importanța descoperirii propriilor valori și talente din timp, despre cum le pot folosi în viitor; proiectul a avut ca urmare un studiu realizat de psihologi si sociologi cu scopul de a arăta care sunt modelele aspiraționale ale liceenilor din București.

[7] În 2010 Tudor Chirilă a susținut „Cruciada Culturii”, o mișcare inițiată de „Agenția de vise” (se adresează tuturor celor care își doresc ca arta să fie ridicată, din nou, la adevărata ei valoare). Unii dintre cei mai importanți artiști internaționali de muzică clasică – Sarah Chang, Joshua Bell, Sam Haywood, Lily și Misha Maisky, Cvartetul „AdLibitum” au susținut recitaluri la București, la care au participat peste 3.000 de melomani…

[8] Ioan Chirilă, tatăl lui Tudor, s-a născut în orașul Ismail din sudul Basarabiei (localitate care aparține, în prezent, Ucrainei). În 1940, la vârsta de 15 ani, Ioan Chirilă a trecut Dunărea, împreună cu familia, s-a stabilit în Galați, apoi la Brăila și, în sfârșit, în București. Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura „Uniunii de Cultură Fizică și Sport”, pentru ca din 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular” – transformat, după 1989, în „Gazeta Sporturilor”; Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior-editor la cotidianul „Pro Sport”. A participat la nouă turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară. În anii ’70, a deținut – la Radiodifuziunea Română – o rubrică permanentă, în calitate de comentator. Cunoscut sub porecla de Nea Vanea, Ioan Chirilă rămâne autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat (Șepcile roșii, World Cup ’66, Argentina, Și noi am fost pe Conte Verde etc). De multe ori, reflectarea evenimentului sportiv reprezenta un pretext pentru reportaje literare sui-generis, evocându-se, emoționant, locurile, oamenii obișnuiți și artele. Cărțile sale au fost editate în tiraje impresionante (Nadia, spre exemplu, vânzându-se în 300.000 de exemplare)…