Lion Feuchtwanger: „E îndeobşte fără noimă să-l vrei pe om altfel decât este”
Publicat de nicolaetomescu, 6 iulie 2021, 13:32
Romancier și dramaturg, Lion Feuchtwanger (născut pe 7 iulie 1884, München, Germania – a murit pe 21 decembrie 1958, Los Angeles, California, S.U.A.), provenind dintr-o familie evreiască, a studiat filologia și literatura /la Berlin și Munchen/, și-a luat doctoratul în 1918 /cu o disertație despre poetul Heinrich Heine/… Tot în 1918, fonda jurnalul literar „Der Spiegel”…
Primul său roman istoric a fost „Die hässliche Herzogin”/„Ducesa urâtă”/(1923) – despre Margaret Maultasch, ducesa Tirolului…
„Jud Süss” (1925[1]; publicat și sub numele de „Evreul Süss și Puterea”), despre Germania secolului al XVIII-lea, a dezvăluit profunzimea analizei psihologice caracteristică operei sale ulterioare[2]…
Exilat în 1933, Feuchtwanger s-a mutat în Franța; de acolo a evadat în Statele Unite ale Americii (1940), după câteva luni petrecute într-o tabără – descrisă în „The Devil in France”/ „Diavolul în Franța”/ (1941; publicat, ulterior, în limba germană, sub numele de „Unholdes Frankreich/Der Teufel in Frankreich”)…
Printre cele mai cunoscute cărți figurează: „Waffen für Amerika”/„Arme pentru America” (1947; publicat și sub numele „Die Füchse im Weinberg”[3]; „Eng. Trans. Proud Destiny”), „Goya oder der arge Weg der Erkenntnis”/„Goya și calea nefericită a cunoașterii” (1951), „Jefta und seine Tochter” (1957; „Iefta și fiica sa”)…
A tradus „Edward al II-lea” al lui Christopher Marlowe (în colaborare cu dramaturgul Bertolt Brecht), piese ale lui Eschil și Aristofan…
[1] „Jud Süss” spune povestea unui strălucit și carismatic finanțator evreu care gestionează, cu pricepere, veniturile ducelui de Württemberg; după moartea tragică a fiicei sale, Süss renunță (voluntar) la exercitarea puterii, fiind judecat și executat de dușmanii săi politici…
[2] „Josephus-Trilogie” („Der jüdische Krieg”, 1932; „Die Söhne”, 1935; „Der Tag wird kommen”, 1945); „Die Geschwister Oppenheim” (1933; „The Oppermanns”), un roman al vieții moderne; și „Der falsche Nero” (1936)…
[3] Sunt convins că recunoașteți, cu mare ușurință, „Vulpile în vie”… În 1776, guvernul revoluționar îl trimite, la Paris, pe Benjamin Franklin – pentru a negocia cu monarhia franceză un important ajutor financiar și militar; emisarul american izbindu-se de neînțelegeri cu proprii tovarăși, dar și de încăpățanarea lui Ludovic al XVI-lea; dincolo de ajutorul francez acordat insurgenților americani se profilează mult invocata „logică de stat”; cine va ceda, monarhul refractar sau mecanismele inexorabile ale istoriei si progresului? Feuchtwanger așterne, magistral, la picioarele cititorului, splendoarea și, deopotrivă, corupția Curții de la Versailles; dincolo de rafinament și de strălucire, se profilează fățărnicia și îndârjirea aristocraților hotărâți să-și promoveze scopurile personale; în paralel, scriitorul impune discuția despre efortul titanic al lui Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais de a-i susține, financiar, pe rebelii americani și, în același timp, de a-și promova îndrăznețele piese de teatru (prin spiritul lor de frondă, acestea vestesc zorii unei noi epoci)…