Marea bătălie de la Mărăști (11-19 iulie 1917)

Publicat de nicolaetomescu, 10 iulie 2021, 20:51

În vara anului 1917, pe crestele împădurile ale Munților Vrancei, la Oituz, precum și în Valea Putnei, era concentrată o grupare de forțe germano-austro-ungare (comandată de marele strateg militar Mackensen); plecând din București către Focșani, feldmareșalul trăgea speranța să obțină o victorie fulgerătoare… La cererea aliaților noștri – totalitatea forțelor militare care operau pe câmpul de luptă să declanșeze ofensiva (în luna iunie), Armata I Română ocupa un sector pe Siretul inferior (între armatele a IV-a și a VI-a ruse); Armata a II-a Română staționase în zona Mărăști-Oituz; pentru distrugerea inamicului, aflat în zona Focșani-Nămoloasa, era prevăzutăofensiva de amploare din zona Mărăști, combinată cu impactul decisiv în zona Nămoloasa; la rându-i, comandamentul german avea în intenție să dea lovitura principală în sectorul Nămoloasa, alt atac de forță urmând să fie executat de-a lungul văilor Oituz și Trotuș, pentru a face joncțiunea cu armatele Puterilor Centrale din Galiția și Bucovina… În iunie 1917, luând ca sistem de referință spațiul cuprins între văile Oituzului, Trotușului și Siretului, s-a concentrat, în „Țara Vrancei”, tot ceea ce România putea să ofere la acea vreme; pe 11 iulie, devansând planurile inamice, Armata a II-a Română (și armata a IV-a rusă) au declanșat ofensiva în sectorul Mărăști, au pătruns în dispozitivul advers/pe un front de peste 30 de km (și o adâncime de 20 de km)/; marile pierderi ale dușmanului au determinat retragerea acestuia spre Munții Vrancei…

Rămâne, pentru posteritate, mențiunea din Ordinul de Zi – semnat de Generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a Române: „V-ați măsurat cu un dușman care se credea a fi cel mai tare din lume și care nu cunoaște a da înnapoi; cu avântul vostru uimitor, de la prima izbire l-ați pus pe fugă; probă sunt miile de prizonieri, numeroasele tunuri și enormele cantități de muniție ce (ei) au lăsat în mâinile voastre. Puteți să vă mândriți cu această izbândă!”…

© Film Radio Iași, Nicolae Tomescu

Mausoleul din Mărăști, situat la NV de oraşul Panciu (județul Vrancea), adăposteşte rămăşiţele ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Pentru glorificarea eroismului, la iniţiativa unor ofiţeri şi generali ai Armatei a II-a române, a fost ridicată construcţia al cărei subsol cuprinde criptele în care sunt depuse osemintele militarilor, sarcofagele cu osemintele generalilor Alexandru Averescu, Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu; în muzeu, sunt expuse obiecte care au aparţinut generalului Văitoianu, trofee militare, hărţi, documente, fotografii din Primul Război Mondial; pe faţadă au fost amplasate 15 plăci de marmură albă, pe care s-au inscripţionat numele regimentelor şi ostaşilor participanţi la lupte…

Alertate de victoria obținută de Armata Română în bătălia de la Mărăști, trupele Puterilor Centrale au renunțat la planul inițial al unei ofensive de amploare, modificând forma principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiective, cu scopul de a-i nimici (sau măcar a-i tempera) pe români, fiind obligate să mute lovitura principală din zona Nămoloasa pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud, concomitent cu acțiunea armatei I austro-ungare la Oituz, pentru a încercui și distruge trupele române; în dimineața de 24 iulie 1917, armata a IX-a germană trecea la ofensiva împotriva armatei a IV-a ruse (aflată pe aliniament de apărare – pe Siret); copleșiți, rușii s-au repliat pe Valea Șușiței; comandantul rus solicitase marilor unități ale Armatei I Române să intre în bătălie, fără întrerupere sau la intervale scurte și regulate –, în scopul de a bloca pătrunderea inamicului către Mărășești; 6 august 1917 a fost ziua decisivă a luptelor; cât adevăr în spusele lui Dimitrie Gusti: „eroismul este o atitudine morală alcătuită din aceeaşi plămadă ca şi sacrificiul de sine”; așa a fost la la Mărășești… Ostașii români, prin actele de eroism, au risipit elanul ofensiv al inamicului, obligându-l să se retragă de pe întreg frontul… Rămâne, în conștiința noastră, drept întâmplare memorabilă (a zilei de 25 iulie), contraatacul faimos, proverbial, al Batalionului din rezerva Regimentului 32 „Mircea” de la Doaga și Străjescu/în cămăși, fără vestoane, fără căști, românii au azvârlit grenade, au lovit cu patul armei, cu baionete/; după amintitele fapte de vitejie, au fost introduse, succesiv, Diviziile a 9-a, a 13-a și a 10-a infanterie – din compunerea Armatei I Române, în fața efectivelor inamice care și-ar fi dorit să ocupe localitatea Mărășești (și împrejurimile acesteia), să forțeze Siretul; venise vremea eroilor români (să nu uităm „Moara Albă” și „Moara Roșie”), faptele lor de arme fiind săvârşite cu un curaj ieşit din comun; grav rănit, colonelul Radu Rosetti, comandantul Regimentului 32 „Mircea”, a refuzat evacuarea, îmbărbătându-și ostașii prin cuvintele: „Ordon regimentului să nu treacă peste corpul meu”; și compania de mitraliere a Regimentului 51 infanterie – comandată de căpitanul Grigore Ignat, a rezistat, pe cota 100, până la ultimul om, în cumplita încleștare de la Răzoare (cea mai eroică din cadrul celei de-a doua etape a bătăliei); în zona Muncelu, pe Valea Zăbrăuțului, ultima zi a operaţiunii a consemnat moartea Ecaterinei Teodoroiu; după 28 de pendulări între răsăritul și apusul Soarelui, atunci când se termina luna pe care tradiția populară o numește „Gustar” (sau „Secelar”), germanii se recunoașteau înfrânţi; Armata I română a pierdut peste 27.000 de oameni, în vreme ce Armata a IX-a germană aproape 70.000; ofensiva germană lua sfârșit, Moldova (și România) erau salvate; un mare general român, cel care oprise asaltul inamic, afirma, cu temei, că Mărăşeştiul a fost „mormântul iluziilor germane”…

Dacă Eremia Grigorescu fusese artizanul apărării de fier a românilor la Mărășești, în dimineața de 26 iulie 1917, munții care străjuiesc Valea Oituzului au devenit martorii altor bătălii crâncene – ale celei de-a treia mari confruntări de pe frontul românesc – luptele de la Oituz, purtate de ostașii Armatei a II-a Române; la Coșna și Cireșoaia, pe dealul „Sticlăriei”, vârful „Ungureanu”, Măgura Cașinului, rezistența trupelor române, contraatacurile nestăvilite, au produs pierderi ireparabile în dispozitivul advers, zădărnicind orice încercare a Puterilor Centrale de a-și deschide drum prin trecătoarea Oituz; și aici s-a înstăpânit deviza eroică, precum un jurământ, „Pe aici nu se trece”!