Marin Sorescu: „Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate”

Publicat de nicolaetomescu, 19 februarie 2021, 09:26

Dramaturg[1], prozator[2], eseist, traducător, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani[3], Marin Sorescu s-a remarcat, totodată, prin preocuparea pentru grafică şi pictură[4]… Critici de renume internațional au opinat că trebuie considerat unul dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii[5]…

„Spre mine mã deschid ca o fereastrã,
În care stã pe gânduri Dumnezeu.
Și iatã vine pasãrea mãiastrã
Și pasărea aceasta sunt tot eu.”

Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală (Bulzești, județul Dolj/se năștea pe 19 februarie 1936); începuse Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, fiind transferat la „Şcoala Medie Militară”-Predeal/absolvită în 1954; urma cursurile Facultății de Filologie din Iaşi (1955-1960), dar s-a stabilit, la absolvire, în Bucureşti,..

„O carte mică,
N-am luat cu mine
Decât o carte subţire,
Aşa ca o frunză.
Aşa ca o viată de om.

M-am gândit c-o să mă doară spinarea.
C-o să mă doară numele
Care-o va căra.”

A publicat primul său volum (Singur printre poeţi) în anul 1964; din acea clipă, a impus un stil degajat, uşor ironic, fantezist (care atenuează reflecţia gravă), deconcertant, de multe ori feroce, în simţul critic de mare profunzime. Sunt foarte cunoscute şi volumele din ciclul La lilieci, un univers poetic pornind de la cimitirul care poartă respectivul nume[6]…

„O lumânare făcută colac.
O lumânare dintr-un colac de ceară.
Se pune pe pieptul mortului
Și se aprinde când citește popa, la biserică.
Și la urmă se aprinde la mormânt
Timp de 44 de zile.
Trebuie să ardă toată până atunci.
Dacă arde mai repede, se completează cu o lumânare.
Dacă e mai mult, la urmă se lasă în ziua aia
De arde toată.

Aia e statura omului, statul său.
Și după 44 de zile se leapădă de tot satul,
Își consumă statura – lungimea lui, cum ar veni.
Mare de stat, mic de stat –
Tot în 44 de zile se termină,
După moarte.”

Nu s-a înscris în vreun partid politic postdecembrist, dar a deținut funcția[7] de Ministru al Culturii în „cabinetul” Nicolae Văcăroiu (25 noiembrie 1993-5 mai 1995)…

„Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost.”

Marin Sorescu ocupă un loc în programa şcolarã (învăţământul preşcolar, prin cărţile sale pentru copii, deopotrivă învăţământul primar şi liceal), în facultăţile de Filologie…

[1] Ca dramaturg, Marin Sorescu rămâne autorul capodoperei „Iona” („Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, odată ce te-ai născut.”); împreună cu alte creații de-ale sale, figurează în repertoriul multor teatre din lume; opera dramaturgică mai cuprinde: „Paracliserul”, „Matca”, „Există nervi”, „A treia ţeapă”, „Răceala”; piesele s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia, Port-Jefferson (S.U.A.)…

[2] La moartea lui (8 decembrie 1996) au rămas, în manuscris, 15 volume inedite, poezie, eseu, jurnal, roman…

„Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.”

[3] Marin Sorescu a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele… Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de țări (S.U.A., Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Marea Britanie, Germania, Franta, Grecia, Suedia, Italia, Olanda, Spania, Portugalia, R.P. Chineză, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria ş.a), totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate…

„Eminescu n-a existat.

A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.

Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrîn,
Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii –
„Miorița” și „Luceafărul” și „Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.

În timpul care le rămînea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bîrsei și ai Țăriii Vrancei
Și ai altor țări românești.

Au mai existat și niște codri adînci
Și un tînăr care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagănă fără vînt ?

Acest tînăr cu ochi mari,
Cît istoria noastră,
Trecea bătut de gînduri
Din cartea cirilică în cartea vieții,
Tot numărînd plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toata floarea
Într-un sărut.

Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.

Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”

[4] Deschizând numeroase expoziții în țară și peste hotarele României (au rămas opere reproduse în cataloage)…

[5] Nominalizat la Premiul „Nobel” pentru literatură… În ţarã i-au fost decernate Premiul „Academiei” (de două ori), Premiul Uniunii Scriitorilor (de şase ori); se remarcă Premiul „Herder”/Viena, 1991; Medalia de Aur pentru poezie „Ospiti Napoli”, 1970; Premiul „Fernando Riello”, Madrid 1983; Premiul „Felix Romuliana”, Belgrad 1994…

[6] Ideea i-a apărut lui Marin Sorescu în clipa în care se afla cu o bursă în S.U.A. (la Universitatea din Iowa) și a văzut volumul Spoonriver, al poetului american Edgar Lee Masters, construit în acelaşi mod…

[7] Marin Sorescu a fost membru al Academiei Române, al Academiei „Mallarmé” din Paris, al „Academiei Europene de Ştiinţă şi Artă” din Veneţia, al „Academiei de Arte, Ştiinţă şi Profesii”  din Florenţa… A condus revista literară „Ramuri”  şi a fost preşedintele filialei Uniunii Scriitorilor din Craiova…

„Mă întorc cu faţa
Spre perete
Şi le spun prietenilor
Îndureraţi:
Mă întorc repede.”