Martha Bibescu: „Geniul este o lungă adolescenţă”

Publicat de nicolaetomescu, 27 ianuarie 2022, 18:40

Ultima fotografie a prinţesei Martha Bibescu ne-o înfățișează la Paris, în apartamentul de pe malul Sennei; avea 85 de ani, aer aristocrat şi farmec (până atunci, vrăjise celebrități, frângând inimi[1]); pe 28 noiembrie 1973, la 87 de ani, Martha Bibescu a suferit un atac de cord; lucrase la Nimfa Europei, carte care cuprindea marile personalităţi cunoscute; „Marthe Bibesco, ecrivain français”, așa pretinde inscripţia de pe mormânt (cimitirul „Père Lachaise” din Paris)…

Cea care a trăit între 28 ianuarie 1889–28 noiembrie 1973 a fost fiica Smarandei Mavrocordat și a lui Ion Lahovary[2]. Una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene din secolul al XX-lea, s-a remarcat ca scriitoare şi gazdă a întâlnirilor fastuoase de la Palatul „Mogoşoaia”[3].

S-a căsătorit „din dragoste”, la numai 16 ani, cu prinţul George Valentin Bibescu; mariajul s-a transformat într-o mare dezamagire pentru Martha[4]; va rămâne căsătorită cu același om pânã la sfârşitul vieţii acestuia, cãutând fericirea în alte locuri şi alte lucruri[5]…

Sfârşitul perioadei interbelice s-a dovedit a fi unul dificil şi dureros, deoarece mulţi dintre apropiaţii ei au murit sau și-au pus capăt zilelor, începea cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, iar Palatul „Mogoşoaia căzuse victimã percheziţiilor legionare; s-a adăugat boala lui George Bibescu, pe care a preferat sã-l îngrijească, personal, în ultimele luni de viaţã[6]. Mogoşoaia rãmânea aceeaşi gazdă primitoare pentru elita europeană[7], frumuseţea locului nu pierise nici sub efectul bombardamentelor, dar prințesa a presimțit sfârşitul şederii sale acolo – pleca, după 33 de ani, cu câteva lucruri personale, fără să gândească la faptul că nu va reveni vreodată[8]…

În 1954, Academia Franceză i-a conferit „Marele Premiu de Literatură” pentru întreaga operă[9]; un an mai târziu, „Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză” a Belgiei o alegea ca membru; anul 1962 era cel în care a primit „Legiunea de Onoare”…

A vrut „sã facã parte din istorie”… A reușit…

[1] S-ar fi bucurat de frumuseţe, inteligenţă, eleganţă, talent artistic, poziţie socială şi avuție („toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – a caracterizat-o lordul Thomson de Cardington)… S-a fãcut plãcutã şi apreciatã atât printre familiile domnitoare, cât şi printre oamenii „obișnuiți”, cu care pãstra dialogul şi pe care îi ajuta deseori; calitãţile i-au atras invidia femeilor din „înalta societate”, deopotrivă admiraţia bãrbaţilor – care o considerau pe Martha Bibescu o prezenţã plăcută din punct de vedere fizic și spiritual… I-a  „fermecat” pe Marcel Proust, Saint-Exupery, W. Churchill, R. MacDonald, Charles de Gaulle, Alfons al XIII-lea al Spaniei (care nu rata niciun prilej de a o revedea)…

[2] Fost ministru plenipotenţiar al României la Paris și ministru al Afacerilor Externe… Martha Bibescu descindea dintr-o familie veche (cu tradiţie politicã, diplomaticã şi culturalã), din ramura domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat şi dintr-o familie cu origine greceascã, cea a tatãlui…

[3] Scurt timp după o tentativă de divorţ, Martha primea în dar, de la soţul ei, Palatul „Mogoşoaia” (pe care îl cumpãrase de la o verişoară); a fost încântatã şi a investit în locul respectiv/pentru a-l restaura (cu simţ artistic, pentru lux şi rafinament); palatul a atras, de-a lungul vremii, personalităţi, Regina Maria fiind prima persoanã care a semnat în cartea vizitatorilor; Palatul „Mogoşoaia” a reprezentat cea mai puternică şi mai constantă iubire a prinţesei Martha Bibescu…

[4] Prințul s-a dovedit a fi egoist, impulsiv, pasionat de adulter… Infidelitãţile lui (publice) au „scandalizat” Bucureştiul. Suferinţa Marthei Bibescu din primii ani ai cãsniciei s-a completat cu experienţa traumatizantă de a deveni mamă la 17 ani; Valentina, singura descendentă a noii familii Bibescu, nu s-a dovedit o bucurie prea mare; relaţia mamã-fiicã a avut de suferit în primii ani ai micuţei Valentina, Martha petrecându-si timpul cu fiica sa doar din datorie şi lasând-o, deseori, în grija doicăi. Martha suferise, la rându-i, din cauza relaţiei defectuoase cu mama ei (aceasta şi-ar fi dorit doar fii, nu şi fiice, singurul vlăstar pe care l-a avut murise de timpuriu)… Valentina şi-a adorat tatăl/într-o scrisoare din timpul rãzboiului, adresatã Marthei, George rezerva o pagină şi fiicei sale, desenându-i şi scriindu-i versuri…

[5] Martha Bibescu ar fi avut amanţi, provenind din lumea aristocratică; mondenă, căuta să-şi etaleze frumuseţea (raportată la standardele epocii). În primul sfert al secolului al XX-lea, a fost una din „marile frumuseţi” ale Europei. Se discută și astăzi că ar fi avut relaţii cu kronprinzul german, cu regele Ferdinand, cu regele Spaniei Alfons al Xlll-lea… Cea mai aprinsă aventură ar fi fost cu Cristopher Birdwood Thomson, colonel şi ataşatul militar al Marii Britanii La Bucureşti; l-a întâlnit la un concert (Cotroceni), puţin inainte de declanşarea primului război mondial – el era „ofiţer de informaţii” cu misiunea de a convinge liderii de la Bucureşti să intre în război alături de Antanta; celibatar, se apropia de 40 de ani; britanicul s-a  îndrăgostit de Martha Bibescu (care împlinise 30); a urmat o idilă având ca decor aleile palatului „Mogoşoaia”; în septembrie 1915, colonelul Thompson a ascuns în castelul „Posada”  al Marthei Bibescu documente secrete ale ambasadei/la doar zece zile, un incendiu pus de serviciile secrete ale Puterilor Centrale distrugea castelul; un an mai târziu, în 1916, colonelul primea misiunea să distrugă sondele de petrol din Valea Prahovei, pentru a nu fi capturate de inamic – soţul şi amantul Marthei Bibescu au participat, împreună, la misiune, reuşind să incedieze sondele  şi apoi să fugă; pe timpul ocupaţiei germane, Martha Bibescu a rămas o vreme la Bucureşti să îngrijească răniţii de la spitalul militar pe care îl organizase în incinta „Automobil Clubului Român” din faţa „Palatului Regal”; George Valentin Bibescu, pe capul căruia germanii puseseră recompensă importantă, s-a refugiat la Iaşi – odată cu frontul din Moldova (s-au revăzut la sfârşitul războiului); Christopher Thompson a revenit la Bucureşti pentru o ultimă întîlnire, înainte de a pleca să lupte în Orientul Mijlociu; Martha Bibescu a plecat din România în 1917, rămânând în Elveţia pînă în 1919; s-au revăzut la Paris, în 1920, pe timpul tratativelor de la Versailles; colonelul o iubea, dar Martha Bibescu nu mai ardea pasional; a continuat (sub forma intilnirilor, scrisorilor) – cu întreruperi cauzate de peregrinările lor şi aventurile ei galante; „ministru al aerului” în guvernul laburist de la Londra, având în intenție „să lege provinciile Imperiului Britanic cu curse de zeppelin”, la primul zbor de încercare, spre Karaci, în 1930, Thompson s-a prăbuşit deasupra Franţei, la Louvain – o catastrofă aeriană cu mulţi morţi şi răniţi, care a impresionat întreaga Europă,  a ocupat, multă vreme, prima pagină a ziarelor; Martha Bibescu l-a evocat într-o carte pe colonelul Thomson, devenit  personaj tragic după sfârşitul lui neaşteptat…

Anterior, Martha Bibescu s-a îndrăgostit de Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei la vreme respectivă şi descendentul unei vechi familii aristocrate; se pare că sentimentul era reciproc, Charles Louis o iubea şi face presiuni asupra ei să divorţeze pentru a deveni, oficial, un cuplu; dezorientată, Martha și-a analizat situaţia având şi modelul soacrei sale, o femeie de viţã nobilă care divorţase şi a avut mult de suferit; prinţesa şi-a dat seama, mai târziu, „de ceea ce atât de mulţi dintre prieteni au ştiut dintotdeauna, cã el, Charles Louis, a fost adevãrata mea dragoste şi cã nici el nu s-a împãcat vreodatã cu ideea cã m-a pierdut”…

[6] Dovedindu-și devotamentul faţã de familie şi subliniind faptul cã l-a iubit pe George Bibescu într-un fel aparte…

[7] Martha Bibescu a deschis, alături de madame Thierry, soţia ambasadorului francez, un atelier muzical…

[8] Prinţesa a părăsit palatul dupã instaurarea regimului bolșevico-comunist, asigurându-se că, după confiscare, clădirea va fi trecută pe lista monumentelor istorice…

[9] Les Huit Paradis (Cele opt raiuri, 1908); Isvoru, Le Pays de Saules * (Izvor, țara sălciilor, 1923); Le Perroquet Vert (Papagalul verde, 1923); Le destin du lord Thomson of Cardington (Destinul lordului Thomson, 1927); Catherine-Paris, 1927; Une victime royale, Ferdinand de Roumanie  (O victimă regală, Ferdinand de România)-1927;  Au bal avec M. Proust (La bal cu M. Proust, 1928); Noblesse de robe (Noblețea robei)-1928; Royal portraits , New York, f.a. (Portrete regale); Croisade pour l’anémone (Cruciadă pentru anemonă)-1931;  Le rire de la Naïade (Rîsul naiadei)-1935

la care s-au adăugat, după anul primirii distincței: La Vie d une amitie (Viața unei prietenii, 1951-1957); Le Confesseur et les poetes (Confesorul și poeșii, 1970); Echanges avec Paul Claudel (Corespondența cu Paul Claudel, 1972)…