Miguel de Cervantes: „Fiecare îşi făureşte norocul său”

Publicat de nicolaetomescu, 28 septembrie 2021, 20:45

Miguel de Cervantes Saavedra (29 septembrie 1547, Alcalá de Henares[1]–22 aprilie 1616, Madrid), romancier, poet și dramaturg spaniol, simbolul literaturii spaniole[2], cunoscut, în primul rând, drept autor al romanului El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha[3] – pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale, a trăit o viață de poveste (din care nu au lipsit duelul, implicarea în mari bătălii, starea de sclavie etc).

Tatăl lui, cu strămoși în Galicia, se numea Rodrigo de Cervantes și era bărbier-chirurg[4]. Către anul 1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat, împreună cu familia, la Valladolid; din cauza datoriilor a fost încarcerat timp de câteva luni și bunurile i-au fost confiscate; în 1556 a plecat la Córdoba pentru a-și lua în primire moștenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, și pentru a scăpa de creditori. Nu există date exacte privind primii ani de studiu ai lui Cervantes, care, fără îndoială, nu a apucat să se înmatriculeze la universitate. Totuși, se pare că ar fi putut studia în Valladolid, Córdoba sau Sevilla. De asemenea pare posibil să fi studiat în cadrul Companiei lui Isus[5]

Miguel de Cervantes s-a stabilit la Madrid (în 1566). Asista la ore de gramatică predate de profesorul universitar Juan López de Hoyos[6]. Descoperise pasiunea pentru teatru, odată cu vizionarea unor reprezentări ale pieselor lui Lope de Rueda[7].

Se pare că Cervantes a decis să se refugieze în Italia în urma acuzației de a-l fi rănit într-un duel pe ilustrul necunoscut Antonio Sigura[8]. A ajuns la Roma (în decembrie 1569); acolo a citit poemele cavalerești ale lui Ludovico Ariosto și Dialogurile de amor ale evreului sefard León Hebreo, de inspirație neoplatonică, ce aveau să contureze concepția despre dragoste a lui Cervantes[9]. Intră în serviciul lui Giulio Acquaviva, care avea să devină cardinal în 1570 și pe care, probabil, scriitorul îl cunoscuse la Madrid; cei doi au mers, împreună, la Palermo, Milano, Florența, Veneția, Parma, Ferrara. S-a angajat ca soldat în compania căpitanului Diego de Urbina (îmbarcându-se pe galera „Marquesa”). Pe 7 octombrie 1571 a participat la bătălia de la Lepanto[10], în cadrul armatei creștine condusă de don Juan de Austria (fratele vitreg al regelui spaniol Filip al II-lea). Ulterior, avea să treacă prin orașe din Sicilia și Sardinia, din Genova și Lombardia. A stat doi ani în Napoli, până în 1575.

În timp ce se întorcea din Napoli în Spania la bordul galerei „Sol” (26 septembrie 1575), o flotă turcească de dimensiuni reduse[11] i-a făcut prizonieri pe Miguel de Cervantes și pe fratele său Rodrigo. Dus în Algeria, Cervantes a fost vândut ca sclav renegatului grec Dali Mamí. Faptul că s-au găsit asupra lui scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria și ducele de Sessa i-a făcut pe răpitori să creadă că Cervantes era o persoană foarte importantă și că puteau obține o recompensă apreciabilă; s-au cerut 500 „escudos” de aur în schimbul libertății sale. În cei cinci ani de închisoare, Cervantes, spirit puternic și bine motivat, a încercat să evadeze de patru ori; pentru a evita represaliile împotriva colegilor săi de detenție, s-a declarat, de fiecare dată, unicul responsabil; a preferat să fie torturat decât să devină trădător[12]. În luna mai a anului 1580, au ajuns în Algeria călugării Antonio de la Bella și Juan Gil, doi reprezentanți ai ordinului creștin „Părinții trinitari”, care se ocupa cu eliberarea deținuților, acceptând (uneori) să fie luați ei înșiși deținuți în schimbul eliberării captivilor. Călugării dispuneau de 300 sute de escudos, au încercat, în primă instanță, să-l elibereze pe Cervantes, pentru care se cerea suma de 500; atunci, au făcut apel la negustorii creștini prezenți în zonă pentru a strânge banii care lipseau; au reușit tocmai când guvernatorul se pregătea să plece spre Constantinopol (19 septembrie 1580), Cervantes fiind eliberat. Ajuns în Spania pe 24 octombrie, a rămas un timp la Valencia, iar în luna noiembrie sau decembrie s-a întors, împreună cu familia, la Madrid.

În luna mai a anului 1581, Cervantes s-a mutat în Portugalia, unde își avea pe atunci sediul Curtea lui Filip al II-lea al Spaniei, în scopul găsirii unei modalități de a-și reface viața și de a plăti o parte a datoriilor contractate de familie pentru a-l elibera din Algeria. A fost trimis cu o misiune secretă în Oran, întrucât avea cunoștințe prețioase privind cultura și obiceiurile din nordul Africii[13]. S-a întors la Lisabona și, spre sfârșitul anului, se îndrepta către Madrid. În februarie 1582, solicită, fără succes, să ocupe o funcție rămasă vacantă în Indii.

Probabil că Cervantes a scris prima sa operă literară importantă[14], La Galatea, între anii 1581 și 1583, carte publicată prima dată la Alcalá de Henares în anul 1585. La Galatea a apărut împărțită în șase capitole, reprezentând doar „prima parte” a operei[15]. În anul 1587, călătorește în Andaluzia în calitate de comisar al aprovizionării pentru Armada Invencible; parcurge, de nenumărate ori, drumul între Madrid și Andaluzia, trecând prin Castilia–La Mancha; acesta este itinerariul lui Rinconete și al lui Cortadillo. Se stabilește în Sevilla, ajungând să lucreze ca perceptor de impozite, slujbă ce îi va atrage multe necazuri[16], deoarece era însărcinat să meargă din casă în casă și să strângă impozitele, majoritatea destinată cheltuielilor pentru războaiele în care era implicată Spania. Din 1604 se instalează la Valladolid (pe atunci Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei), iar în 1605 reușește să publice prima parte din opera sa principală, „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”; aceasta a marcat începutul realismului ca estetică literară și a creat specia denumită roman modern, polifonic, ce va avea o influență remarcabilă, prin cultivarea a ceea ce s-a numit „o scriere dezlănțuită”, în care artistul se poate manifesta „epic, liric, tragic, comic”, cu o aparentă ingenuitate parodiind toate genurile literare. A doua parte, El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha, nu apare până în 1615. Ambele părți îi permit autorului să intre în istoria literaturii universale și îl transformă într-un autor canonic al literaturii occidentale, alături de Dante, Shakespeare, Michel de Montaigne, Goethe. Între cele două părți ale lui Don Quijote apar, în 1613, Nuvelele exemplare[17]. Cervantes s-a ocupat, totodată, de critica literară; apare în Galatea, în Don Quijote și într-o carte de sine stătătoare, Viaje del Parnaso (Călătoria Parnasului)[18]. În 1615, publică Opt comedii și opt intermedii noi și niciodată reprezentate. Drama La Numancia (foarte populară în zilele noastre), precum și „El trato de Argel”, au rămas necunoscute până în secolul XVIII…

[1] Se presupune că Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares, pe 29 septembrie 1547, de Sfântul Mihail (potrivit calendarului romano-catolic). A fost botezat la 9 octombrie 1547, în parohia Santa María la Mayor. În certificatul de naștere figurează: „Duminică, a noua zi a lunii octombrie, în anul Domnului o mie cincisute patruzeci și șapte, a fost botezat Miguel, fiul lui Rodrigo Cervantes și al soției sale doña Leonor. L-a botezat reverendul Bartolomé Serrano, preot prin harul dat de Maica Domnului. Martori au fost Baltasar Vázquez, Sacristán și cu mine, care l-am botezat și apoi am semnat. Bachiller Serrano”. Potrivit unor cervantologi (Américo Castro, Daniel Eisenberg ș.a.), Cervantes avea o ascendență cordobeză prin ambii părinți; teoria nu este acceptată în unanimitate. Se cuvine subliniat faptul că numele de familie «Saavedra» nu apare în niciun document din tinerețea lui Cervantes, nici nu a fost folosit de frații săi. Inițial, a fost folosit de o manieră oficială «Miguel de Cervantes Cortinas»; «Saavedra» a fost adăugat numai după eliberarea sa dintr-o închisoare algeriană (probabil, pentru a se diferenția de un anume „Miguel de Cervantes Cortinas” care căzuse în dizgrația Curții regale)…

[2] A fost supranumit „Principele ingeniozității”…

[3] „Hidalgo” era un reprezentant al micii nobilimi…

[4] În epocă, termenul avea alt sens…

[5] Nuvela El coloquio de los perros (Colocviul câinilor) pornește de la o descriere a colegiului iezuiților, aluzie la viața sa de student…

[6] În 1569, a publicat o carte despre îmbolnăvirea și moartea reginei Isabel de Valois, a treia soție a lui Filip al II-lea al Spaniei. López de Hoyos a inclus în acea carte și trei poezii scrise de Cervantes (primele sale manifestări literare), pe care l-a numit într-o ocazie „discipolul nostru scump și iubit”…

[7] După cum declară – în a doua parte din Don Quijote prin gura personajului principal, „se simțea atras de lumea actorilor”…

[8] Paradoxal, acțiunea l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei…

[9] Scriitorul este influențat de stilul acelor autori și de arta italiană în general, fapt demonstrat de una dintre nuvelele sale, El licenciado Vidriera (titlul face aluzie la o persoană foarte delicată și timidă), precum și de alte aluzii presărate de-a lungul operei sale.

[10] Un raport oficial elaborat opt ani mai târziu avea să spună: „Când se putea zări deja armata turcă, în bătălia navală numită, numitul Miguel de Cervantes se simțea rău și avea febră, iar numitul căpitan… și mulți prieteni ai lui i-au spus, că dacă era bolnav și avea febră, să rămână în camera sa de pe galeră; și numitul Miguel de Cervantes a răspuns că ce s-ar spune despre el, și că nu asta ar trebui să facă, și că preferă să moară luptând pentru Dumnezeu și pentru rege, decât să rămână sănătos ascunzându-se… Și s-a luptat plin de curaj cu numiții turci în numita bătălie, în locul unde se dezambarcase, ascultând ordinele căpitanului, împreună cu alți soldați. Și odată terminată bătălia, știind don Juan cât de bine luptase numitul Miguel de Cervantes, i-a crescut onorariul cu patru ducați… Din acea bătălie navală a ieșit rănit de către două săgeți, în piept și în mână, rămânând ciung.” De aici provine porecla „ciungul de la Lepanto” (în spaniolă „el manco de Lepanto”). În realitate, nu i-a fost amputat brațul stâng, doar i s-a anchilozat după ce o bucată de plumb i-a secționat un nerv și nu a mai putut să-l miște cu atâta ușurință. Se pare că acele răni nu au fost prea grave, deoarece după șase luni de spitalizare în Messina, Cervantes și-a reluat viața militară în 1572. A făcut parte din expedițiile navale în Navarino (1572), Corfú, Bizerta și Tunisia (1573). Toate s-au făcut sub comanda căpitanului Manuel Ponce de León, în regimentul lui Lope de Figueroa, menționat în opera dramatică El alcalde de Zalamea (Primarul din Zalamea) a lui Pedro Calderón de la Barca. Cervantes s-a arătat mândru de participarea sa în bătălia de la Lepanto, care a fost, după cum avea să scrie în prefața la a doua parte din Don Quijote, „cea mai mare ocazie pe care au putut-o vedea secolele trecute, cel prezent, și pe care nici nu speră să o poată vedea cele viitoare”…

[11] Comandată de Arnaut Mamí – în zona a ceea ce, actualmente, poartă numele de Costa Brava…

[12] Informațiile privind anii de detenție provin din rapoartele oficiale și din spusele lui Cervantes, precum și dintr-o carte care s-a dovedit a fi scrisă tot de marele scriitor, care e posibil să fi exagerat gesturile sale de eroism. Prima încercare de evadare a eșuat deoarece maurul care trebuia să-l conducă pe Cervantes și colegii săi la Oran, i-a abandonat încă din prima zi. Deținuții au trebuit să se întoarcă în Algeria, unde au fost din nou puși în lanțuri și supravegheați mai atent ca înainte. Între timp, mama lui Cervantes reușise să strângă o anumită sumă de ducați, care nu s-a dovedit suficientă pentru a-i elibera pe ambii fii ai săi. Miguel a preferat să fie pus în libertate fratele său Rodrigo, care, ajuns în Spania, a conceput un plan pentru a-i elibera pe fratele său și pe ceilalți deținuți. Cervantes s-a reunit cu ceilalți deținuți într-o peșteră ascunsă, așteptând venirea unei galere spaniole. Aceasta a venit dar nu a reușit să se apropie de coastă și până la urmă a fost capturată. Creștinii ascunși în peșteră au fost descoperiți datorită trădării unuia dintre ei, poreclit „el Dorador”. Cervantes s-a declarat unicul responsabil pentru organizarea evadării și guvernatorul turc al Algeriei a decis înlănțuirea sa și închiderea într-un loc bine păzit, unde avea să rămână vreme de cinci luni. Al treilea plan de evadare a fost gândit de Cervantes cu scopul de a ajunge până la Orán pe uscat. A trimis acolo pe un maur credincios cu scrisori pentru generalul Martin de Córdoba, în care i se explica planul și i se cerea un ghid. Din păcate, mesagerul a fost prins și scrisorile descoperite. Ele arătau clar că Miguel de Cervantes plănuise tot. A fost condamnat să primească două mii de lovituri, dar sentința nu s-a executat deoarece au intervenit mulți în sprijinul său. Ultima încercare de evadare s-a produs mulțumită unei sume importante de bani pe care i-a înmânat-o un negustor venețian prezent în Algeria. Cervantes a achiziționat o fregată capabilă să transporte șaizeci de deținuți. Când totul era deja aranjat, unul din cei care trebuiau să fie eliberați, fostul doctor dominican Juan Blanco de Paz, a dezvăluit planul guvernatorului turc. Drept recompensă trădătorul a obținut un „escudo” și un ulcior de untură. Guvernatorul l-a mutat pe Cervantes într-o închisoare și mai sigură, chiar în palatul său. După aceea, s-a hotărât să-l ducă la Constantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibilă…

[13] Pentru munca sa a primit 50 de escudos…

14] Până atunci, Cervantes publicase doar câteva compoziții în versuri, ca parte a unor antologii care reunea diverși poeți…

15] Cervantes a promis că o va continua; cu toate acestea, n-a ajuns la imprimerie. În prefața sa, opera este calificată drept „eglogă” și autorul insistă asupra veșnicei sale pasiuni pentru poezie. E vorba de o nuvelă pastorală, specie introdusă în Spania de Jorge de Montemayor. În nuvelă pot fi observate influențe din călătoriile scriitorului ca soldat în Italia…

[16] În 1597, încarcerat în Închisoarea Regală din Sevilla, ca urmare a falimentului băncii unde Cervantes depozita impozitele, a fost acuzat de însușirea banului public, găsindu-se unele neregularități în calculele de care se făcea responsabil. Don Quijote a fost „conceput” chiar la închisoare, sau cel puțin asta a scris Cervantes în prefață, nefiind clar dacă a început sau nu să-l scrie cât timp fusese încarcerat. Cealaltă detenție a lui Cervantes a fost una de scurtă durată, în Castro del Río (Córdoba)…

[17] O grupare de douăsprezece narațiuni scurte, unele dintre ele compuse cu mulți ani înainte, ce dau dovadă de originalitate. Autorul explorează diferite formule narative, cum ar fi satira lucianescă (Colocviul câinilor), nuvela picarescă (Rinconete și Cortadillo), miscelaneul (El licenciado vidriera) nuvela bizantină (Spaniola englezoaică, Amantul liberal) sau chiar nuvela polițistă (Forța sângelui). Pentru câteva dintre ele, cum ar fi El celoso extremeño (Gelosul din Extremadura), s-a păstrat o a doua variantă, revizuită de Cervantes. Ar fi fost de ajuns doar Nuvelele exemplare pentru ca Cervantes să fie recunoscut ca unul din marii autori de limbă castiliană…

[18] Poem lung pe bază de terține…