Ascultă Radio România Iași Live

Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880-19 octombrie 1961)

Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880-19 octombrie 1961)

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 noiembrie 2021, 03:20

Născut la 5 noiembrie 1880 (în Pașcani), stins din viața cunoscută la 19 octombrie 1961, unul dintre primii colaboratori ai revistei tradiționaliste „Sămănătorul”, înainte să ajungă un scriitor realist și adept al curentului poporanist – reprezentat de revista literară „Viața Românească”, colaborator al cotidianelor de stânga „Adevărul” și „Dimineața”, mai târziu al „Însemnări(lor) ieșene”, intrat în Partidul PoporuluiPartidul Național Liberal-BrătianuPartidul Agrar al lui Constantin Argetoianususținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, înrolîndu-se apoi în Partidul Comunist Românpreședinte al Adunării Deputaților, printre cei 5 (cinci) membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române – care a preluat conducerea statului după abdicarea Regelui, președintele Uniunii Scriitorilor din România și membru al Academiei Române

*

Pe Dealul „Vovidenia”, premergător spaţiului monastic al acelui schit care aminteşte de „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, am fost întâmpinat de o casă cu cerdac/; privirile mi s-au îndreptat către valea Moldovei, către Ozana „secată de indolenţă şi nepăsare”; gândurile zburau, cu repeziciune, către fosta „reşedinţă vlădicească” ridicată în 1937pe timpul şi la iniţiativa Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei/cu destinaţia de palat arhieresc, l-a primit pe scriitorul care a locuit aici….

Arhimandritul Mihail Daniliuc – egumenul Schitului „Vovidenia”, Custode al „Casei Memoriale Visarion Puiu și Muzeului Mihail Sadoveanu”, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”-Mănăstirea Neamț, argumentează:

*

Opera lui Sadoveanu poate fi grupată în etape care corespund direcțiilor sau curentelor literare dominante în epoci și perioade (desigur, în afara celor care urmează a fi enumerate, a abordat romanul psihologic și naturalismul): cea de început, primă etapă sămănătoristă, a primelor încercări, nuvele și… Povestiri, Dureri înăbușite, Crîșma lui Moș Precu, Șoimii; a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică, reflectată în romane gen Creanga de aur, Divanul persian; acțiunea are loc, în general, în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul ȘoimăreștilorFrații Jderi, Zodia Cancerului, Venea o moară pe Siret, Baltagul, Hanul Ancuței

deși, în 1952, publică romanul istoric Nicoară Potcoavă, capodoperă a genului, ultima etapă corespunde realismului socialist: a scris Mitrea Cocor, deopotrivă cu celebrul slogan „Lumina vine de la Răsărit”, în favoarea Uniunii Sovietice, a stalinismului, a primit Premiul „Lenin”/pentru Pace (1961), titlul de „Erou al Muncii Socialiste”…

 

Etichete:
(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025
Evenimente Radio Iaşi joi, 3 aprilie 2025, 12:36

(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025

Vineri, 04 aprilie, ora 09.30 şi sâmbătă, 05 aprilie, ora 10.00 vă invităm în sala Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din Suceava să...

(Video live) Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” – Suceava 2025
01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 2 aprilie 2025, 12:02

01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a

Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea artistică a tinerilor pianiști prin mentorat internațional și schimb de experiențe...

01-14 aprilie 2025 – Proiectul „Youth International Musical Piano and Chamber Music Performance”, ediția a II-a
Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași
Evenimente Radio Iaşi joi, 27 martie 2025, 16:01

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Societatea Scriitorilor Fără Frontiere din Iași vă invită la evenimentul de lansare a...

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași
Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 18:15

Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini

...

Iași: 31 martie, orele 18:00, Sala Caudella, Recital de pian Sebastian Beltramini
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 15:42

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în colaborare cu Școala...

„Personaje, elixire și poțiuni” – Eveniment dedicat lecturii și chimiei la Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 26 martie 2025, 12:37

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, organizează la...

Iași: Expoziția de artă plastică „Leondar”
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:41

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a

În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de...

Botoșani: Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a
Evenimente Radio Iaşi marți, 25 martie 2025, 14:37

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național

Programul Național Cantus Mundi invită publicul la seria de concerte extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats, coordonat de...

Zoli Tóth și tinerii percuționiști Cantus Mundi pornesc în turneu național