Muzeul „George Enescu” din Dorohoi (VIDEO)
Publicat de nicolaetomescu, 10 februarie 2017, 10:41
© Nicolae Tomescu (Redactor Șef Radio Iași), realizator/inclusiv foto; Bogdan Zlei, operator imagine și montaj video
În general, oamenii merg pe străzile (oricărui oraș) şi, în zilele lor bune, își aruncă privirea asupra clădirilor vechi, unele în ruină, altele reconstruite; puţini ştiu că în spatele zidurilor se adăpostesc nume care au trăit și au scris istorie… Dorohoiul nu face excepție… Nici strada la care vreau să mă refer: „Uliţa dinspre Buhai”, „Calea Mihăileni”, strada „Cişmeaua”, „Calea Naţională”, „Ilie Pintilie” sau strada „Republicii” – până în 1989, atunci când a primit numele firesc de „George Enescu”… Cel mai important reper de pe această stradă? Muzeul „George Enescu”…
Cel supranumit, de criticii muzicali vienezi, „un Mozart român”[1], a cărui familie a locuit în clădirea de lângă „Casa de Apă”, păstrase imobilul cumpărat în anul 1910 de Costache Enescu[2]…
Muzeul (inaugurat în anul 1957 şi reorganizat în 2005) funcționează într-o clădire ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (în stil moldovenesc, construită pe la 1881, cuprinde două camere), nimeni alta decât casa lui Costache Enescu, tatăl compozitorului. George Enescu (1881-1955) a locuit aici nouă ani; venea la Dorohoi întrucât găsea locul potrivit pentru odihnă şi creaţie…
După moartea maestrului, un grup de intelectuali din localitate, avându-l drept leader pe profesorul de desen Constantin Radinschi (ale cărui lucrări sunt expuse în muzeu), a reuşit să transforme casa în muzeu; de atunci funcţionează și un salon muzical, locul unde, periodic, au loc concerte, recitaluri, amintind de vremurile în care însuşi Enescu exersa, compunea, cânta în casa din strada ce astăzi îi poartă numele… Colecţia s-a îmbogăţit, în timp, ajungând la 1.200 de obiecte care au aparţinut compozitorului: piese de mobilier (recompunând atmosfera de epocă), pian, viori, partituri, manuscrise (printre care opera Oedip şi testamentul muzicianului), fotografii şi fotocopii, scrisori originale, cărţi, picturi, mulajele mâinilor sale, masca mortuară, obiecte de îmbrăcăminte, afişe, distincţiile primite… Fotografii originale din anii copilăriei petrecute la Liveni şi Cracalia, fotografii ale părinţilor Costache şi Maria Enescu, scrisori originale, obiecte personale, iată câteva dintre piesele de rezistenţă ale muzeului… În camera de lucru, care se păstrează şi astăzi, George Enescu a scris Cvartetul de coarde op. 30, Simfonia a 3-a (îşi simţea sporite capacităţile sale creatoare: „O lună de zile pe an trebuie sa vin să calc pe pământul ţării mele”)... Despre pian se știe că a fost realizat în anii ’20 ai secolului al XX-lea, fiind cumpărat de la Viena (de Tinca, mătușa tânărului Enescu), special pentru a-i fi dăruit acestuia. Maestrul obișnuia să cânte la el de fiecare dată când își vizita tatăl. Cât despre viori, cele trei exemplare pe care renumitul muzician le-a folosit în concertele sale sunt adevărate opere artistice în sine; una dintre viori este o creație românească, o alta este de origine franțuzească, iar cea de-a treia este de proveniență neștiută…
Ce știm și în ce credem? Publicul nostru, iubitor de istorie, înseamnă cea mai înaltă justificare a prezentării vieții trecutului… Respinge, totodată, instinctiv și sănătos, săli plate, pline de fotografii și panouri, cu explicații interminabile și semidocte, fără pic de gust și de viață… Iată de ce vom porni către alte și alte destinații autentice…
