Nu ne vom pune de acord, dar nici nu vom uita 14-22 decembrie 1989…

Publicat de nicolaetomescu, 21 decembrie 2017, 12:00 / actualizat: 22 decembrie 2017, 10:17

Cronologia evenimentelor din decembrie 1989:

• 9 decembrie... Este semnalată intrarea în țară a unor coloane de mașini sovietice care se opresc la Arad, Timișoara, Brașov și Iași. Ceaușescu cere închiderea granițelor cu Ungaria, dar se răzgândește (repede). Abia în octombrie 1990, acești „turiști” sunt expulzați din țară la ordinul lui Petre Roman, care a confirmat că erau luptători ai forțelor speciale sovietice.
• 10 decembrie… Liderii Frontului Popular Român din Iași multiplică și împrăștie fluturași în care cheamă lumea, pe 14 decembrie, la un miting anticeaușist. În aceeași zi, la Timișoara, pastorul reformat Tokes Laszlo își anunță enoriașii că, pe 15 decembrie, va fi evacuat de Miliție. Securitatea avea dovezi că anunțul său era legat de o acțiune organizată în Ungaria, menită să aducă în țară oameni care să-l susțină pe Tokes. Peste noapte, pe străzile Timișoarei au fost împrăștiate manifeste anticeaușiste.
• 14 decembrie… La Iași, în Piața Unirii, are loc o tentativă de revoltă populară înăbușită, în fașă, de Miliție și Securitate. Au participat câteva sute de persoane, Liderii FPR sunt arestați. Scriitorul Cassian Maria Spiridon este torturat de Procuratură până pe 18 decembrie, când este îmbrăcat în zeghe și încarcerat. Istoricul Alex Mihai Stoenescu susține (răspicat) faptul că: „Data corectă când putem vorbi de revoluție în România este 14 decembrie 1989 și este localizată la Iași, nu la Timișoara!”.
• 15 decembrie…În apropierea casei lui Tokes Laszlo se adună mai mulți simpatizanți ai săi. Tot acolo este observat și filat, de Securitate, Denis Cury – secretarul II al Ambasadei Marii Britanii, împreună cu o corespondentă de presă din Marea Britanie. Milițienii pleacă din zonă. În acest timp, la București se ia decizia închiderii talciocurilor din Timișoara, lucru care îi indispune pe unii timișoreni cu interese și pe micii negustori. La ora 16:00, în fața locuinței lui Tokes se adunaseră circa 100 de persoane. La ora 19:00, Petru Moț, primarul Timișoarei, la ordinul prim-secretarului PCR Radu Bălan, îl vizitează pe Tokes și îl asigură că nu va fi evacuat. La ora 23:00, Emil Bobu ordonă, de la București, împrăștierea violentă a manifestanților, dar la acea oră nu mai era nimeni în zonă…

Decembrie 1989 / feature: Nicolae Tomescu

• • 16 decembrie… La Timişoara se adună din nou cetăţeni pentru a protesta împotriva evacuării pastorului reformat. După-amiaza, au început să fie scandate lozinci anticomuniste, iar protestatarii s-au răspândit în Timişoara pentru a chema oamenii în centrul oraşului. Populaţia se strânge în număr din ce în ce mai mare în Piaţa Operei, apoi în Piaţa Mare. Apar steaguri cu stema decupată, iar lozincile comuniste din oraş sunt distruse. Trupele de Miliţie, Securitate şi Armată au început să-i bată şi să-i aresteze pe manifestanţi (peste 200 de arestări). La posturile de radio din străinătate încep să fie difuzate ştiri despre revolta populaţiei din Timişoara.
  • 17 decembrie... În cursul nopţii, Nicolae Ceauşescu a discutat cu generalii Vasiel Milea (ministru al apărării) şi Tudor Postelnicu (ministru de interne) măsurile de luat împotriva manifestanţilor de la Timişoara: trimiterea în oraş a unor trupe motorizate şi de grăniceri, înarmate cu muniţie de luptă; demonstraţii militare, de forţă, pe străzi; somarea şi, ulterior, deschiderea focului la picioarele „elementelor declasate”.

  ora 10:30: În Timişoara, Armata defilează pe străzi şi este agresată de cetăţeni. Militarii execută, parţial, ordinele primite. În această zi au apărut primele victime ale Revoluţiei: 59 de morţi şi câteva sute de răniţi. Potrivit mărturiilor celor care au participat la evenimente, au tras atât cadrele Securităţii, cât şi cele ale Miliţiei şi Armatei. Manifestanţii au ripostat cu pietre şi sticle incendiare.

  ora 14:15: Generalul Vasile Milea dă ordinul „alarmă de exerciţiu” pe întreg teritoriul judeţului Timiş.

  ora 16:?: La București, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR au fost confirmate măsurile de represiune în Timişoara. Pentru a le aplica, sunt trimişi cu un avion special generalii de miliţie Constantin Nuță şi Velicu Mihalea, generalul de securitate Emil Macri şi generalii de armată Ion Coman, Ștefan Gușe, Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chițac. Milea, Iulian Vlad şi Postelnicu au fost admonestaţi pentru reacţia slabă avută în raport cu ordinele primite în cursul nopţii şi au fost propuşi pentru destituire. Pe perioada vizitei în Iran, Ceauşescu lasă problema de la Timişoara în mâinile Elenei Ceaușescu şi ale lui Manea Mănescu.

  ora 17:00: Nicolae Ceauşescu a condus o teleconferinţă cu autorităţile locale, în urma căreia a dat ordin să se deschidă foc asupra civililor după nerespectarea somaţiei: „Începînd de astăzi toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe! Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale de somaţie conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat! Nici un fel de justificare!”

  ora 18:45: Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”.

  • 18 decembrie… ora 9.30: Nicolae Ceauşescu pleacă în Iran. Graniţele României sunt închise. La Timişoara continuă demonstraţiile şi represaliile autorităţilor. Un grup de copii şi tineri care cântau colinde şi scandau lozinci anticomuniste pe treptele Catedralei Ortodoxe au fost seceraţi de o rafală trasă dintr-un blindat.

  ora 18: În conformitate cu decizia Elenei Ceauşescu, 40 dintre cadavrele celor împuşcaţi în Timişoara au fost transportate în secret la Bucureşti, unde au fost arse peste noapte, la crematoriu. Alte corpuri au fost îngropate într-o groapă comună. Documentele care conţineau cauza decesului au fost de asemenea distruse, familiilor celor ucişi urmând să li se spună că au fugit în străinătate.

  • 19 decembrie… Muncitorii din Timişoara intră în grevă generală. Are loc o altercaţie între generalul Ştefan Guşă şi reprezentanţii întreprinderii ELBA, în urma căreia este împuşcată o femeie. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă se adresează mulţimii şi le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”.
  • 20 decembrie... În Timişoara muncitorii se îndreaptă spre centrul oraşului. La ordinul generalului Milea, Armata se retrage în cazărmi. Au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente.

  ora 13: Mulţimea din Timişoara desemnează un comitet cetăţenesc care să prezinte revendicările sale autorităţilor comuniste. La Comitetul Judeţean de Partid au fost înmânate primele cereri prim-ministrului Constantin Dăscălescu (venit în mod special): demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a guvernului, organizarea alegerilor libere, reformarea învăţământului şi libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii, anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele de 17, 18, 19 decembrie, eliberarea deţinuţilor politici, înapoierea morţilor pentru a fi îngropaţi creştineşte. În acelaşi timp, a fost creat Frontul Democratic Român, care a proclamat Timişoara drept primul oraş liber din România.

  ora 15: Nicolae Ceauşescu se întoarce din Iran şi organizează o nouă teleconferinţă în care expune implicarea S.U.A., U.R.S.S. şi Ungariei în evenimentele petrecute în ultimele zile.

  după-amiaza şi seara: Revoluţia se extinde la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare și Deta. La Lugoj au apărut primele victime ale Revoluţiei.

  seara: Este elaborată Proclamaţia Frontului Democratic Român.

  seara: Radio Europa Liberă transmite un apel la solidaritate pentru cauza Revoluţiei şi cere românilor să aprindă a doua zi, la ora 19:00, o lumânare în pervazul ferestrei, pentru morţii Timişoarei.

  ora 19: Într-o cuvântare difuzată la televiziune, Nicolae Ceauşescu condamnă manifestaţiile de la Timişoara şi ordonă măsuri drastice de represiune. Dă ordin gărzilor patriotice din unele judeţe din Oltenia să intervină în forţă la Timişoara şi proclamă stare de necesitate pe tot cuprinsul județului Timiș. Sunt organizate mitinguri pentru condamnarea Revoluţiei din Timişoara.

  aproape de miezul nopţii: Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei U.R.S.S. pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara.

  în noaptea de 20 spre 21 decem­brie 1989: Muncitori din Craiova, Calafat, Băilești și Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara.

  • 21 decembrie

  ora 7: Încep manifestaţiile anticomuniste la Arad.

  ora 9: La Timişoara este citită Proclamaţia FDR, din balconul Operei. Se nasc primele manifestaţii şi proteste anticomuniste la Sibiu și Târgu Mureș.

  ora 10:30: După ce realizaseră anterior zeci de arestări, forţele militare din Sibiu provoacă primele victime ale Revoluţiei din acel oraş, deschizând focul asupra manifestanţilor.

  ora 11: Muncitorii de la Uzina Mecanică din Cugir pornesc o manifestaţie anti-ceauşistă.

  ora 11:30: Muncitorii de la IAR Ghimbav se revoltă şi pornesc spre centrul Brașovului.

  înainte de ora 12: Muncitorii din Oltenia au fost primiţi în Gara de Nord de către reprezentanţi ai grupurilor de manifestanţi, unde li s-a explicat situaţia şi au fost duşi în centrul Timişoarei. Li s-a dat hrană şi au fost cazaţi în căminele studenţeşti. O parte dintre ei s-a alăturat timişorenilor, alţii s-au întors acasă pentru a răspândi vestea victoriei Revoluţiei din Timişoara.

  ora 12: La Bucureşti începe mitingul de sprijinire a politicii duse de Nicolae Ceauşescu.

  ora 12:40: La circa un minut de la începerea discursului, se aude o explozie în mulţime, iar manifestanţii încep să se agite. Nicolae Ceauşescu încearcă să-şi continue discursul printre huiduieli.

  ora 12:54: Transmisia Radio-TV este întreruptă.

  ora 13: Încep manifestaţiile anticomuniste la Cluj-Napoca. Autorităţile ripostează violent două ore mai târziu.

  ora 16: În Brașov are loc o manifestaţie în faţa Comitetului Judeţean de Partid, la care participă muncitori de la uzinele Tractorul, ICA Ghimbav şi Steagul Roşu.

  ora 16:45: Încep să se tragă focuri de armă asupra manifestanţilor din Bucureşti

  după amiaza şi seara: Revoluţia se extinde şi în alte oraşe ale României (Reşiţa, Făgăraş etc.).

  ora 18: Nicolae Ceauşescu organizează o nouă teleconferinţă cu prim-secretarii Comitetelor judeţene de partid în care le cere să reprime drastic revoltele izbucnite în oraşele din Ardeal.

  ora 19: Apelul Radio Europa Liberă este urmat de zeci de mii de cetăţeni din toată ţara, care aşează o lumânare aprinsă în geam.

  ora 19: Începe programul Televiziunii în care sunt incluse repetate „chemări pentru consolidarea cuceririlor revoluţionare ale poporului român, apeluri la unitate pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării”.

  seara: În Bucureşti, revoluţionarii organizează o baricadă umană la sala Dalles, care este respinsă de Armată până lângă Hotelul Intercontinental. Forţele militare au eşuat în încercarea de a dispersa mulţimea din acea zonă. Imediat după miezul nopţii, tanchetele au deschis focul asupra demonstranţilor.

  • 22 decembrie

  ora 7: Mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului.

  ora 8:30: Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă-fulger cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare. Acesta iese din şedinţă la 8:45.

  ora 9:20: Generalul Vasile Milea, ministrul Apărării, se împuşcă în sediul CC şi moare câteva ore mai târziu.

  ora 9:54: Prin nota telefonică nr. 36, generalul Nicolae Eftimescu, adjunctul şefului Marelui Stat Major, ordonă trupelor venite din ţară în Bucureşti: „Toate unităţile armatei execută numai ordinele comandantului suprem. Toate unităţile din Târgovişte şi Mihai Bravu se concentrează în Bucureşti în cazărmile din Şoseaua Olteniţei”.

  ora 10:40: Generalul Victor Athanasie Stănculescu, numit în locul lui Milea, dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi.

  ora 10:45: La Radio şi Televiziune este transmis un comunicat prin care se anunţa sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe tot teritoriul României. Comunicatul se retransmite, cu modificări, la 11:02, 11:25 şi 11:37.

  după ora 11: La Radio un revoluţionar anunţă populaţia despre mişcarea populară din centrul Bucureştiului.

  orele 11-12: Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central.

  ora 12: Generalul Ilie Ceaușescu îi primeşte la sediul Ministerului Apărării pe contraamiralul G. A. Mihailov (ataşat militar la Bucureşti) şi pe generalul G. N. Bociaev (reprezentantul Forţelor armate unite ale tratatului de la Varşovia) şi le solicită să îi comunice lui Gorbaciov faptul că în România se intenţionează formarea unui nou guvern şi rugămintea de a da dovadă „de multă reţinere” cu privire la evenimentele din ultimele zile.

  ora 12:06: Soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter, la sugestia generalului Stănculescu.

  ora 12:20: Elicopterul pilotat de Vasile Maluțan, în care se aflau soţii Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu, aterizează la Snagov. Ceauşescu încearcă în zadar să intre în contact cu oficialităţile locale. De asemenea, pilotul cere protecţie aeriană, dar este refuzat.

  ora 12:47: Studioul 5 al Televiziunii emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Apoi crezând că emit în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deșteaptă-te, române”. În fapt, emisia a continuat din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru și Mircea Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.

  ora 12:47: Elicopterul, având acum la bord două gărzi de la Securitate şi pe soţii Ceauşescu, decolează spre direcţia aerodromului Boteni, Ceauşescu sperând să organizeze o rezistenţă la Târgoviște.

  ora 13:09: Elicopterul cu care au fugit soţii Ceauşescu aterizează lângă oraşul Titu. Un om de la securitate îl trage pe dreapta pe medicul Nicolae Deca, iar împreună cu soţii Ceauşescu se urcă în automobilul acestuia.

  ora 13:30: Prin nota telefonică nr. 39, generalul Victor Stănculescu ordonă Armatei să nu mai execute decât ordinele ministrului Apărării.

  ora 13:55: Invocând o problemă tehnică, Nicolae Deca opreşte maşina în dreptul comunei Văcăreşti. Soţii Ceauşescu şi garda de la Securitate se urcă într-un alt automobil aparţinând lui Nicolae Petrişor, cerându-i acestuia să îi transporte la Târgovişte.

  aprox. ora 14:00: Automobilul în care se aflau soţii Ceauşescu ajung la Târgovişte.

  ora 14:30: Soţii Ceauşescu ajung la Centrul pentru protecţia plantelor din Târgovişte. Câteva minute mai târziu, un oficial al cooperativei sună la miliţie.

  ora 15:00: Soţii Ceauşescu au fost preluaţi din Centrul pentru protecţia plantelor cu o maşină de către sg. maj. Ion Enache şi sg. maj. Constantin Paisie de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa.

  ora 18:20: S-au tras primele focuri de armă în Piaţa Palatului, marcând debutul confruntărilor cu „teroriştii”.

  ora 18:10-18:15: Soţii Ceauşescu sunt arestaţi în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa de către reprezentanţi ai miliţiei şi armatei.

  ora 18:30: Soţii Ceauşescu ajung în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.

  ora 19:30: La Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu.

  ora 23:32: Este transmisă la Radio şi Televiziune Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naționale, citită de Ion Iliescu.

  • 23 decembrie

  dimineaţa: Comandamentul Aviaţiei Militare a trimis 7 MIG 23 şi 4 elicoptere pentru a survola Bucureştiul. Două elicoptere sunt lovite de gloanţe în zona cimitirului Ghencea şi sunt nevoite să aterizeze.

  ora 18: Este deschis focul asupra aeroporturilor Otopeni și Băneasa.

  ora 19: Este deschis focul asupra unităţilor militare din Piața Palatului din București de pe clădirile din zonă. Se înregistrează schimburi de focuri în clădirea fostului CC al PCR, asupra căreia se trage şi din fostul CC al UTC. Sunt incendiate Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară.

  ora 20: Din sediul Ministerului Apărării Naţionale i s-a dat ordin colonelului Gheorghe Trosca, şef de Stat Major al USLA, să intervină cu unitatea sa în apărarea sediului ministerului.

  ora 20: la Alba Iulia a fost doborât de la sol elicopterul în care se aflau arestaţi generalul de contrainformaţii Constantin Nuță şi adjunctul acestuia, generalul de miliţie Velicu Mihalea. Pasagerii şi pilotul locotenent-colonel Nicolae Tudor au fost carbonizaţi.

  către ora 23: O coloană militară a UM 01065 din Popești-Leordeni este atacată în dreptul şoselei de centură din Bucureşti de pe blocurile învecinate. A fost rănit un singur militar. Coloana este atacată din nou în piaţa Aviatorilor, dinspre consulatul sovietic. De această dată este ucis un soldat şi răniţi alţi 4. Unitatea se va mai confrunta cu atacurile teroriste în aceeaşi noapte şi în Piaţa Virgiliu, după care se va retrage la Televiziune.

  după ora 23: Colonelul Trosca şi militarii săi au ajuns cu două TAB-uri în dreptul sediului MApN, unde sunt întâmpinaţi cu foc de către militarii detaşamentului de Cercetare din Buzău. Au murit 4 ofiţeri USLA şi au fost răniţi alţi 7. Acelaşi lucru li se întâmplă şi studenţilor Academiei Militare Tehnice, care au fost chemaţi pentru întărirea dispozitivului de pază la minister. Atacaţi cu foc de armă de pe blocurile vecine, aceştia ripostează. Sunt ucişi 5 studenţi şi răniţi alţi 8.

  • 25 decembrie

  ora 13: La Târgovişte aterizează elicopterele venite de la Bucureşti cu completul de judecată al Tribunalului militar excepţional.

  ora 13:10: Vizita medicală a cuplului Ceauşescu.

  ora 13:20: Începe procesul soţilor Ceauşescu. Soţii Ceauşescu nu recunosc Tribunalul militar excepţional şi refuză recursul.

  ora 14:30: Procesul se încheie. Completul de judecată se retrage pentru deliberarea sentinţei.

  ora 14:40: Este citită sentinţa. Soţii Ceauşescu sunt găsiţi vinovaţi de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale (în comunicatul transmis la Radio şi Televiziune apare şi un al cincilea capăt de acuzare, anume încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuşi la bănci străine).

  ora 14:50: Sentinţa tribunalului militar excepţional a fost dusă la îndeplinire prin împuşcare, în curtea unităţii militare 01417 din Târgovişte.

  ora 15:05: Elicopterele în care se găsesc completul de judecată şi corpurile soţilor Ceauşescu decolează spre Bucureşti.

  ora 21:30: Crainicul Televiziunii Petre Popescu anunţă procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate…

*

Dintr-o anume perspectivă, evenimentele din 1989 au reafirmat valabilitatea acordurilor de la Ialta din 1945, cu o modificare: deplasarea cortinei de fier cu câteva sute de kilometri mai spre est. Acordul de la Malta[1] cuprindea, printre altele, şi înţelegerea dintre preşedinţii celor două mari puteri mondiale, privitoare la intervenţiile pentru înlăturarea regimului politic din România/o piedică în realizarea înţelegerilor. Bush ar fi arătat, cu acest prilej, că statele membre ale NATO vor continua politica de restricţii în relaţiile lor cu România şi solicita U.R.S.S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor de ţiţei, gaz metan, minereuri de fier[2]. Occidentul era mulţumit doar cu împânzirea pieţii, iminentă în condiţiile previzibilei destabilizări ce ar fi urmat eliminării lui Ceauşescu; nu exista, se pare, niciun interes pentru un regim capitalist în România, aceasta fiind lăsată mai departe în sfera de interes a Moscovei[3].

*

Decembrie 1989 a fost recuperat de oameni împotriva cărora se presupune că evenimentele s-au îndreptat. Unii afirmă, şi nu ştiu dacă sunt foarte departe de adevăr, că evenimentele au avut drept scop să consolideze poziţiile acaparate prin forţă, cu sprijinul Armatei Roşii, de către o „oligarhie colonială” care a stăpânit România. „Oligarhia colonială”, clasă artificial creată de puterea de ocupaţie pentru a exercita, la faţa locului, mandatul de ocupant şi pentru a pune în valoare, a exploata, bogăţiile ţării, conţinea trei categorii: nucleul – o nomenclatură, nu foarte diferită de creaţia anilor ’45 ai secolului al XX-lea, în jurul căreia s-a strecurat o clientelă politică şi care  s-a amplificat prin parentelă, fiecare nomenclaturist căsătorindu-se, având copii, cumnaţi, cumătri intraţi parazitar în sistem. Oligarhia a mimat, graţie odraslelor trimise la studii prin Occident, comportamentele liderilor democraţi, a limitat democraţia la împrumutarea unei grile de criterii folosite pentru a stabili nişte norme, a împrumutat un anumit jargon tehnic, prin înlocuirea limbii moarte, de lemn, cu o alta – plină totuşi de expresii lipsite de sens, pur retorice. Lucrul acesta le-a permis să transfere confuzia atributivă şi patrimonială dintre Partidul unic şi Stat în situaţii personale pentru membrii grupului social[4].

*

Nu mă eschivez de la diagnosticarea situaţiei în care cred că ne-am complăcut/ne găsim. Oricum, este punctul de plecare pentru orice judecată cu privire la unghiurile de incidenţă. Din nefericire, evoluţia atinge doar domeniul imaginaţiei, iar, atunci când se schimbă, lucrurile îmbracă, adesea, aspectul ilarităţii. Ne copleşeşte răutatea şi lupta împotriva corupţiei (pe cât de hilară, pe atât de necesară). Prea multe lucruri capătă o înfăţişare arbitrară, fiind rezultatul amestecului nefericit de viclenie, hazard, beţie a puterii. Populismul şi demagogia, corelative inevitabile ale democraţiei, induc în manifestări procedee şi revendicări patetice. Unii vor să (se) creadă că reprezintă poporul, că trebuie transferate asupra lor şi asupra „oamenilor lor” virtutea discernământului şi autoritatea deciziei. În lipsa educaţiei consistente, sunt manipulaţi oameni care încep să ia în serios ideile monstruoase; de fapt, acestea devin pretexte ale unor grupuri doritoare să pună mâna pe putere. Se propagă idei maniheiste care împart lumea în buni (adică „noi”) şi răi (adică „ei”); răii sunt și cei care se opun edificării paradisului terestru, deci trebuie urâţi şi lichidaţi (desigur, unii se prosternează, de-a dreptul, unor realități neconforme dezvoltării sociale și individuale). Mecanismul urii funcţionează pe orice schemă, iluziile continuă otrăvirea cugetelor. Foştii securişti ș.a. (ca ei) plus „clonele” mai tinere – dar la fel de iresponsabile, îşi propun să transforme, într-un infern, viaţa celor care nu sunt după chipul şi asemănarea lor; anumite știri trebuie să ocupe toate clipele oamenilor normali, pentru a-i împiedica să se regăsească…

[1] Din 2-3 decembrie (anul deja menționat)…

[2] Dictatorul de la Bucureşti primea, despre toate acestea, note informative din partea Securităţii dar el, probabil, nu mai era capabil sau, pur şi simplu, nu mai dorea să proceseze informaţiile. A primit note informative şi în legătură cu poziţia preşedintelui american care dorea să vadă lucrurile mişcându-se şi în România, Casa Albă fiind dispusă să execute toate presiunile necesare; avea știință şi despre afirmaţia ministrului de externe german, Hans Dietrich Geenscher, din septembrie 1989, că în trei luni România va cunoaște evenimente importante; nu-i era străină nici întâlnirea din 6 decembrie 1989 dintre Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterand, în care Franţa ar fi cerut U.R.S. să se opună reunificării Germaniei (evoluţiile ulterioare din anul 1990 au schimbat destinul Germaniei)…

[3] Înlăturarea lui Ceauşescu, dorită de statele din Europa de Vest, s-ar fi realizat prin revolta populară – iniţiată şi întreţinută de serviciile secrete din Europa apuseană, Statele Unite şi Israel, un rol deosebit avându-l cele din Ungaria (nutrea tendinţe revizioniste în legătură cu Ardealul); în Ungaria ar fi fost organizate şi ar fi funcţionat lagăre de pregătire a unor comandouri ce au acţionat la Timişoara, impulsionând revolta populară împotriva măsurilor de austeritate excesivă luate de regimul dictatorial…

[4] Aşa s-a produs, spre exemplu, prima privatizare „împlinită” până la alegerile din ’96 (secolul trecut). Împărţirea s-a făcut prin următorul mecanism: toate finanţele au fost în mâinile fostei Securităţi, depozitele în devize ale BNR şi averile structurilor bancare româneşti pe lângă cele din străinătate; băncile având relaţii reciproce, schimburile comerciale ale românilor antrenau, prin exporturi, depozite în bănci aflate în exteriorul României. Banii au fost încredinţaţi unor cadre specializate sau considerate a fi pline de talent, aşa cum ni s-au înfățișat/se înfăţişează „milionarii de carton”…