Pe malurile Dunării albastre: Viena (VIDEO)

Publicat de nicolaetomescu, 22 februarie 2017, 10:49

Pe malurile Dunării albastre se află un oraş, dulce ca o prăjitură cu cremă, cu aromă de cafea cu scorţişoară şi muzică aleasă. Acesta este Viena. Grădinile întinse, casele împodobite şi cafenelele intime o fac să fie considerată una dintre cele mai agreabile capitale europene…

©  Nicolae Tomescu (inclusiv foto);

operator imagine: Andrei Scribleac (filmări 2012);

montaj video: Bogdan Zlei

Uneori, poate să pară artificială. Dar are şi cu ce se mândri… La Viena, au compus Beethoven, Mozart şi Strauss, Sigmund Freud şi-a formulat teo­riile psihanalitice, Gustav Klimt şi-a schiţat femeile senzuale… Este de ajuns să închizi ochii pentru a-ţi imagina o trăsură care aleargă pe caldarâm…

Capitala austriacă îmbină, de o manieră excepţională, tradiţia cu modernitatea. Pe de o parte, ascultă cu bucurie sunetele ariilor – nu numai în ilustra casă de operă și companie de operă, deopotrivă în cafenelele de odinioară, sub portretul împăratului Franz Iosif, sau îşi reaminteşte de anii de aur ai monarhiei… Pe de altă parte, aici răsună muzica tehno, ne invadează sculpturile avangardiste şi arhitectura modernă pre­ponderent din sticlă[1]. Nu departe de palatele şi catedralele monumentale, în stil baroc sau clasic, pâlpâie luminiţele din oraşul vesel, uşor strident, din jurul Prater-ului. Datorită (nu din cauza) acestor contraste, toată lumea se simte în largul său: începând cu melomanii şi pasionaţii de artă, până la amatorii de escapade nocturne…

Viena este un oraş conceput la scară… umană. Se pare că aproape toate monumentele mai importante se află la o întindere de un braţ. Inima capitalei Austriei bate acolo unde, deasupra acoperişurilor caselor, domină cupola Catedralei Sfântul Ştefan, acoperită cu ţiglă policromă; în vârful ei, la o înălţime de 137 m , pe un glob de bronz, veghează vulturul bicefal (stema monarhiei habsburgice şi simbolul care, alături de alte fapte, avea să asigure oraşului îndestularea și siguranța)[2]…

*

Ridicată pe zidurile unei biserici romanice din secolul al Xll-lea, Catedra­la Sfântul Ştefan (Stephansdom) impune prin corpul masiv, stârnind admiraţia cu dantelăria ei arhitectonică şi acoperişul multicolor, fiind car­tea de vizită a Vienei[3] şi cea mai impresionantă construcţie gotică din Austria[4].

Masiva catedrală cântăreşte (potrivit estimărilor inginereşti) peste 200.000 de tone. Pentru ridicarea construcţiei de susţinere a acoperişului, făcută din lemn de molid, estimată la 1.250 de tone, s-au folosit 3.000 de trunchiuri de copaci, ceea ce echivalează cu tăierea a circa 1,5 km de pădure matură. Numărul ţiglelor este evaluat la 230.000…

*

Ne vom referi, și altădată, la Viena… Încercarea noastră de astăzi are, totuși, un sfârșit pe măsură… Reședința imperială de vară…

După victoria asupra turcilor (1683), împăratul Leopold I l-a desemnat pe Johann Bernhard Fischer von Erlach, arhitectul austriac de stil baroc, să clădească un palat de vânătoare. O jumătate de secol mai târziu, Maria Tereza declara, oficial, transformarea Schönbrunn-ului în reşedinţă de vară[5]; construcţia avea să renască în stil rococo, prin Nicolaus Pacassi. Familia imperială însăşi a contribuit la decorarea spaţiilor, ceea ce conferă palatului o istorie aparte[6], plină de exuberanţă, care relevă şi o parte din viaţa cotidiană a Habsburgilor…

*

Citite şi parcurse cu privirea, o parte din clipu-uri şi fotografii nu îşi pot pierde savoarea, ele dobândind alt sens în preajma mimicii gesturilor/dicţiunii vorbitorului; oricum, experienţele împărtăşite nu pot să rămână schelet lipsit de viaţă… O vom demonstra în împrejurări noi…

feature audio: Nicolae Tomescu și Erika Engel

[1] Nu se vor plictisi la Viena amatorii de locuri ciudate, precum clădirile avangardiste în care se află incineratorul de gunoi (operă a lui Hundertwasser) sau Muzeul Mormintelor (Bestattungs-Museum) cu sicriele de uz multiplu, născocite de împăratul Iosif al II-lea…

[2] Închinată primului mucenic, primului martir creştin con­damnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim, a supravieţuit tunurilor tur­ceşti, bombardamentelor ame­ricane şi sovietice… Impunătorul lăcaş a fost construit la dorinţa dinasti­ei Habsburgilor (stăpâ­nitoarea acestor teritorii, începând cu sfârşitul secolului al XIII-lea). Ei au dorit să confere Vienei un rang superior, cea mai sim­plă modalitate fiind aceea de a transforma oraşul în reşedinţă episcopală. Pentru a accelera atribuirea privilegiului, s-a început construirea catedralei. Mai devreme, în seco­lul al XII-lea, aici se afla un lăcaş romanic, întemeiat (1137) de episcopii Passawy, care l-au construit în locul unui vechi sanctuar păgân…

[3] În catedrală au avut și au loc loc festivităţi religioa­se şi de stat… Cu timpul, s-au născut ritualuri de Curte având caracter deosebit. Unul dintre ele era legat de înmormânta­rea suveranilor. Când sicriul cu corpul vreunuia din ei ajungea în faţa catedralei, prelatul care oficia întreba: „Cine roagă să intre?” Mareşalul curţii răspun­dea: „Maiestatea sa, împăratul Austriei, regele Ungariei, rege­le Cehiei, regele Ierusalimului, marele principe de Toscana şi de Cracovia”. „Nu-i cunosc!” – replica prelatul. Cu nervozitate simulată, mareşalul repeta titlu­rile suveranului, dar răspunsul suna mereu: „Nu-i cunosc!”… Abia când mareşalul schimba formula şi spunea: „Sunt Franz Iosif, un păcătos sărman şi rog milostivenie”, prelatul răspun­dea: „Poţi intra!”…

[4] Unii asociază corpurile masive ale catedralei cu Arca lui Noe… Blocurile de piatră, din care a fost construită, provin din munţii Leithagebirge şi din frag­mentele unor morminte romane şi ziduri de apărare. S-a păstrat intrarea principală, adică „Poarta uriaşă” (Risentor) şi aşa-numitele „Turnuri păgâ­ne” (Heidenturme), care pot fi admirate până în zilele noastre. „Poarta uriaşă” a ars în două rânduri, în 1193 şi 1258, iar pia­tra de temelie a actualei con­strucţii i se datorează lui Rudolf al IV-lea (în anul 1359). Turnul cel mai înalt al lăcaşului, cel din partea de sud (Hochturm), a fost ter­minat în anul 1433, după 74 de ani de la începerea edificiului; aici se afla observatorul străjerilor; în prezent, turnul este accesibil vizitatorilor. Pentru a ajunge în vârf, trebuie să urci 343 de trepte, dar efor­tul este răsplătit pe măsură, întrucât, de pe platforma tur­nului, de la înălţimea de 57 m, poți admira partea veche a oraşului (dinspre Schedenplatz), precum şi modelele geometrice ale ţiglelor policrome de pe aco­periş. De la terasă până în vârful turnului, unde triumfă vulturul bicefal al Habsburgilor, mai sunt câteva zeci de metri, căci înălţi­mea construcţiei gotice este de 137 m. Când vremea te răsfață, Steffle, cum mai e alintat turnul de către vienezi, se vede de pe o rază de câteva zeci de metri de oraş. Turnul de sud al catedralei a fost nu o dată martor al unor evenimente dramatice. În anul 1683, contele Starhenberg, observând manevrele oștii tur­ceşti care împresura Viena, a trimis semnale disperate, astfel încât în ajutorul oraşului a reu­şit să vină regele polon Ioan al III-lea Sobieski; dacă susținerea nu ar fi sosit la timp, nu se ştie dacă turnul nu ar fi fost transformat în minaret. Turnul de nord, numit „Turnul vulturilor” (Adlerturm), este mai mic şi are fleşa în stil renascentist, dar nu ca urmare a intenţi­ei arhitectului, ci a împresurării turceşti din anul 1529, care a făcut imposibilă continuarea construcţiei (costisitoare). În vâr­ful lui se află Pummerin, cel mai mare clo­pot din Austria, în greutate de 21 de tone. Potrivit cro­nicilor, prima versiune a aces­tuia (distrusă în timpul bom­bardamentului sovietic din anul 1945) a fost turnată de fiul unui turc creştinat, Carol Achamer; se pare că acesta ar fi topit 80 de tunuri abandonate de musul­mani în timpul despresurării oraşului în anul 1683. În exteriorul lăcaşului, cea mai puternică impresie o pro­duce mozaicul pestriţ al ţiglelor policrome de pe acoperiş (se pot număra 10 nuanţe, printre care aurie, neagră, verde-închis, albă). Modelele sunt aranjate pe o parte a acoperişului în confi­guraţii geometrice, sub forma literei „V”, iar pe cealaltă parte în forma simbolului habsburgic, anume vulturul bicefal…

[5] Împărăteasa petrecea lunile de vară împreună cu oamenii de la Curte; aceasta din urmă număra, la vremea respectivă, peste 1.500 de membri…

[6] Urmaşii Mariei Tereza au lăsat urmele trecerii prin viaţă, mai ales strănepotul ei, împăratul Franz Joseph, care s-a născut în Schönbrunn şi a murit aici după alţi 68 de ani de domnie…