„Publishing House” – Nicolae Tomescu; 6 zile, câte o întrebare pe zi (III)
Publicat de nicolaetomescu, 14 octombrie 2017, 08:30
3. Care sunt sursele principale ale manipulării în România contemporană? Putem identifica surse concrete sau, dimpotrivă, discuția rămâne la un nivel abstract?
În România se pune problema (veche) a legitimităţii criteriilor de selecţie, de promovare în fiecare domeniu, dar, mai ales, a grabei îndrumătorilor politici care culeg „profit”. Aproape totul este o „instalaţie” pentru câştigarea puterii, prin anticiparea exerciţiului ei, respectiv pregătirea de noi cadre „plauzibile” pentru a conduce ziare, reviste, radiouri, televiziuni. O logică sănătoasă ar fi trebuit să-i îndemne pe cei numiţi astfel, responsabili pentru desăvârşirea sloganului-realitate un Sistem=o afacere de grup, să se ocupe, măcar în subsidiar, nu doar de elaborarea unei „strategii electorale”, ci și de identificarea, rezolvarea chestiunilor esențiale. Singura preocupare vizează, însă, acapararea puterii, singura „datorie” trebuie plătită celor care îi susţin iar „principiile” care le guvernează conduita nu sunt prioritatea interesului public, profesionalismul, integritatea morală, libertatea gândirii şi a exprimării, cinstea şi corectitudinea, deschiderea şi transparenţa, imparţialitatea şi nediscriminarea (dimpotrivă). Manifestările ţin de rudimente ideologice: se justifică puterea, nedisimulând că ea rămâne sacră pentru cei care o exercită în numele lui, că trebuie să fie astfel pentru cei care o suportă şi că presupune o ameninţare de violenţă pentru cei care o refuză. Politrucii/politicianiștii au fost „învăţaţi” să îmbrăţişeze trufia care face abstracţie de determinarea obiectivelor; vanitatea îi atrage înspre verdictele pure, iar „diplomaţia critică” încearcă să le ascundă complexele (în loc să le vindece). Îi ispiteşte să semene împăraţilor având degetul ridicat sau coborât în faţa arenei care aşteaptă verdictul. Din ceremonial, împrumută doar nefirescul: îi încununează cu lauri pe cei care pierd (vremea). Capriciile – individuale şi ale găştii – îi îndeamnă să creadă în „dreptul de viaţă şi de moarte”. Nu au respect faţă de lege (de fapt, vorbesc în numele legii, atacă în numele acesteia, denunţând calomnios, cerşind, cu ură nedisimulată, condamnarea nevinovaţilor care le stau în cale, apărându-şi complicii infractori etc.). Nu au asupra lor ideea şi dreptul de proprietate asupra ideilor; acţionează precum un bumerang; pretind dreptul de a fi discreţionari, de a decreta „îmi place” sau „nu-mi place”, „vreau asta” şi „nu vreau cealaltă” (pe baza dublei gândiri, a dublului discurs, a dublului standard). De fapt, apără un Sistem, în care se regăsesc întrebări fundamentale cu răspuns precodificat: Cât de virtuoasă este condamnarea penală definitivă? Devine sursă de putere atunci când partidul pe care îl conduci obține majoritatea voturilor pentru Parlamentul României? Sistemul politic reprezintă, din punctul meu de vedere, sursa principală a manipulării în România contemporană.
