„Publishing House” – Nicolae Tomescu; 6 zile, câte o întrebare pe zi (V)
Publicat de nicolaetomescu, 16 octombrie 2017, 08:30
5. Cine ar trebui să se ocupe cu ceea ce s-ar putea numi „rezistența la manipulare”? Are intelectualul român vreun rol în această opoziție la manipulare sau este un factor activ în procesul de manipulare?
S‑a afirmat că există cel puţin două maniere de a iubi puterea: te poţi consacra acesteia exersând‑o sau analizând‑o. Dacă situațiile se prezintă astfel, unii intelectuali au preferat forma de exercitare a puterii pe care mass‑media o cunoaşte foarte bine şi pe care nu ezită să o folosească. În contrast cu teoria amintită, alții caută să înţeleagă evoluţia profesiei lor și a societății, ceea ce poate conduce şi la sublinierea aspectelor derivate.
Câteva lucruri ar fi esențiale pentru redobândirea credibilității presei, din perspectiva „rezistenței la manipulare”. M-aș referi la propria reglementare, lucru ce presupune revitalizarea asociațiilor profesionale sau la reglementarea printr-o lege a presei care să stabilească obligații și răspunderi de la patronat până la profesioniști, care să limiteze imixtiunea angajatorilor/patronilor în politica editorială și să oblige la transparentizarea bugetului publicațiilor/televiziunilor. Chiar mai importantă decât prima direcție, ar fi creșterea în valoare a conținutului jurnalistic.
Ştiu, din proprie experienţă, că spaţiul public are înfăţişarea unei maşini de tocat reputaţia. Luptele de ariergardă hotărăsc cine şi ce rămâne. Cioran ne-a avertizat: „Simt că sunt liber, dar ştiu că nu sunt”. Sau poate că preferați Kazantzakis: „Nu mă tem de nimic, nu sper nimic, sunt liber pe deplin”. Nu trebuie, ca intelectuali, să acceptăm verdicte subiectivo-viscerale ca pe o fatalitate, să confirmăm „dogmele” unor păpușari numiți politic (mai grav, păpuşarii întărâtă acoliţii, aceştia din urmă sunt zădărîţi ori de câte ori stăpânii lor simt nevoia, desfăşurând atacuri repetate asupra indezirabililor cu scopul de a le provoca fie „panică”, fie pentru a nu le permite mişcarea în direcţia sensului autentic, pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor fireşti). Să le refuzăm şansa celor bântuiţi de banalitatea răului, invitându-i să nu scape de urmările propriilor lor verdicte. Prea multe lucruri capătă o înfăţişare arbitrară, fiind rezultatul amestecului nefericit de viclenie, hazard, beţie a puterii. Poate că, în viitor, „selecţia de cadre” va arăta diferit, poate că nu vor mai fi recompensate loialităţile private iar funcțiile și viața însăși nu vor încăpea pe mâna politrucilor, rudelor, prietenilor, amicilor, cunoştinţelor. De-abia atunci mă voi bucura să fiu, pur şi simplu, observatorul îndepărtat. Până în acea clipă a fericirii, îmi propun să nu mă las prostit în public…
