Sfântul Sava

Publicat de nicolaetomescu, 5 decembrie 2021, 09:45

Sfântul Sava a fost un reprezentant de seamă şi un mare organizator al vieţii monahale în Răsăritul creştin.

Dorinţa de a realiza o cât mai desăvârşită trăire spirituală i-a îndemnat pe mulţi creştini să se retragă în ţinuturi nelocuite şi, sub conducerea unui îndrumător spiritual, să ducă o viaţă închinată rugăciunii, reculegerii şi renunţării chiar la unele satisfacţii legitime, prin voturile de sărăcie, castitate şi ascultare. Acest fel de viaţă s-a numit „viaţă monahală”, după cuvântul grec monahos – monastikos = solitar, cel care trăieşte singur. Monahismul s-a realizat sub două forme principale: viaţă eremitică sau anahoretică, adică retragere totală, în chilii individuale, numite schituri sau ermitaje, uneori grupate în aşezări de tip rural, constituind o Lavră, şi viaţa chinovială, cenobitică sau conventuală, adică viaţă organizată într-o mănăstire, cu participarea în comun la activităţile materiale şi spirituale.

Sfântul Sava a fost fondatorul Lavrei Mari din Valea Cedronului, la porţile Ierusalimului, cu peste o mie de eremiţi/ce au avut un rol însemnat în viaţa bisericească şi civilă. El s-a născut la Mutalesca, aproape de Cezareea Capadociei, în anul 439. După ce a petrecut câţiva ani într-o mănăstire din partea locului, la vârsta de optsprezece ani s-a îndreptat către Ierusalim, în comunitatea monahală întemeiată de Passarian, dar nici aici nu şi-a aflat mulţumirea. Spre deosebire de mulţi monahi „ambulanţi”, „rătăcitori”, care părăseau chiliile şi umblau prin oraşe ducând o viaţă puţin edificatoare, Sava, doritor de adevărată singurătate, s-a dus la Alexandria, şi acolo a cerut şi a primit de la episcop permisiunea de a se retrage singur într-o peşteră unde să se roage şi să lucreze, urmând ca, în fiecare sâmbătă şi duminică, să vină la mănăstire pentru a lua parte împreună cu ceilalţi călugări la sfintele slujbe. După cinci ani, în 478, s-a întors la Ierusalim şi a descoperit o grotă ascunsă pe Valea Râului Cedron; aici şi-a stabilit locuinţa, la care nu ajungea decât pe o scară de funii; această scară a atras atenţia altor doritori de sihăstrie şi, în curând, întreaga vale a Cedronului s-a populat de sihastri ce, rând pe rând, au ocupat toate grotele săpate de apa Cedronului în pământul calcaros. Ca într-un imens stup, s-au adunat peste o mie de călugări pe care patriarhul de Ierusalim i-a pus sub conducerea Sfântului Sava, în timp ce grupul celor care trăiau în mănăstirea din jurul bisericii au fost daţi în grija Sfântului Teodosie. Astfel, a luat fiinţă Marea Lavră, una dintre cele mai originale mănăstiri ale antichităţii creştine. Sava, cu răbdare şi, în acelaşi timp, cu indiscutabilă autoritate, a guvernat armata de eremiţi, ce devenea din ce în ce mai mare, organizându-i după normele de viaţă monahală fixate cu un secol mai înainte de Sfântul Pahomie. Pentru ca autoritatea lui să fie întărită, patriarhul de Ierusalim l-a sfinţit preot în anul 491. Deşi ar fi preferat să rămână departe de lume, el nu şi-a neglijat îndatoririle preoţeşti. A întemeiat alte mănăstiri, între care una la Emaus, şi a luat parte activă la lupta împotriva ereziei monofizite, ajungând să-i mobilizeze pe călugării săi într-o adevărată expediţie paşnică, pentru a se opune înscăunării unui episcop eretic, trimis la Ierusalim de împăratul Anastasie.