Temperatura și culoarea întrebărilor. Garabet Ibrăileanu

Publicat de nicolaetomescu, 22 mai 2019, 23:20

Garabet Ibrăileanu (născut la 23 mai 1871, Târgu Frumos – chemat pentru întâlnirea cu Dumnezeu la 12 martie 1936, Bucureşti), critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar, romancier, una dintre cele mai influente personalităţi din literatura română  a primelor decenii din secolul al XX-lea (între 1906-1930)…

• Tatăl său, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu; mama, Maria Marcovici, era fiica lui Andronie şi a Varteniei Marcovici din Roman, descendenţi, la rândul lor, ai unor vechi familii armeneşti din Moldova.

  

  

  

  
  

  

  

  

  
  

  

  

  

  
  

  

  
  

• 1872: Părinţii, împreună cu copilul, se mută la Roman, în casa Varteniei Marcovici.

• 1876: Teodor Ibrăileanu arendează, „în asociaţie”, moşia de la Poiana lui Iuraşcu, din apropierea Romanului, unde se mută toată familia. „Aici, la Poiana lui Iuraşcu”, scrie, peste ani: „(…)am cunoscut natura.” În ziua de 17 septembrie 1876, Maria Ibrăileanu moare, după ce dăduse naştere copilului Maria.

• 1877: Teodor Ibrăileanu se recăsătoreşte din „combinaţii gospodăreşti”, după cum îi caracterizează gestul Garabet Ibrăileanu (în Amintiri).

• 1878: Garabet Ibrăileanu este înscris la o şcoală din Bacău, dar se trezeşte mutat (cât de curând) la Roman, întrucât tatăl îşi găsise o slujbă de administrator la o moşie din apropierea târgului. Copilul se îmbolnăveşte şi este retras.

• 1879-1883: Studiază la Şcoala primară din Roman.

• 1883-1887: Urmează cursurile gimnaziului „Roman-Vodă”; începând cu clasa a II-a, a obţinut premiul I în fiecare an.

• 1887: Se înscrie în clasa a V-a a Liceului „Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, acelaşi an, moare Teodor Ibrăileanu.

• 1888: Garabet Ibrăileanu înfiinţează Societatea Literară „Orientul”.

• 1889, iunie: Societatea „Orientul” se destramă, prin plecarea – din Bârlad – a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Văian, publicǎ Revista „Şcoala Nouă”, care apare până în iunie 1890. Secretar de redacţie, Garabet Ibrăileanu semnează, la început cu iniţiale, iar din numărul 3 sub pseudonimul Cezar Vrajă, pe care avea să-l folosească, cu sincope, întreaga lui viaţă; Garabet Ibrăileanu publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

• 1890, iunie – Garabet Ibrăileanu termină liceul; în toamnă, îşi ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iaşi. Se înscrie la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din „capitala Moldovei”; în primul an de învăţământ superior, frecventează toate facultăţile, dar nu-şi găseşte locul.

• 1891: Susţine examene la Şcoala Normală Superioară. O parte din discipline erau predate tot de profesorii facultăţii. Atras de febra publicistică şi de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu hărăzeşte un rol secundar studiilor superioare, absolvind examenele cu întârziere.

• • Din 1890, colaborează la săptămânalul bucureştean „Munca”;
  • În 1892 îl întâlnim la „Adevărul şi critica socială”;
  • În 1893 şi 1894, la „Evenimentul literar” (se contopeşte, apoi, cu „Lumea nouă”); din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaborează la “Lumea nouă”.

• 1894: Termină Şcoala Normală Superioară.

• 1895, aprilie: Susţine examenul şi obţine licenţa în ştiinţe istorico-filozofice. O cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Elena Carp (născută la 25 mai 1873).

• 1896: Traduce Bel Ami de Guy de Maupassant; semnează, din nou, Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieţi din Bacău, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iaşi, unde dă lecţii particulare; lucrează, sub conducerea lui Alexandru Philippide, Dicţionarul Academiei; petrece timpul în preajma Elenei Carp.

• 1899, aprilie: Se prezintă la postul din Bacău.

• 1900: Este numit, în septembrie, profesor la Liceul Internat „Costache Negruzzi”.

• 1901:  Colaborează la „Noua Revistă Română” a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie se căsătoreşte cu Elena Carp. Suplineşte un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Naţional (fosta „Academie Mihăileană”).

• 1902: Între lunile ianuarie şi aprilie susţine examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naşte Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar din Iaşi.

• 1904: În martie, aprilie şi mai, călătoreşte în Austria, Germania, Italia, Elveţia.
• 1905: Colaborează în numerele 1-3 ale revistei „Curentul nou”, editată de H. Sanielevici.
• 1906, martie: Apare, la Iaşi, „Viaţa românească” (directori: C. Stere şi Paul Bujor, secretar de redacţie G. Ibrăileanu). Până la 1 iulie 1908, redacţia revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutare, cenaclul literar continuă în aceeaşi locaţie.
• 1907, 18 decembrie: Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv.
• 1908, 1 septembrie: Este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultăţii de litere din Iaşi. A ocupat catedra şi a servit interesele profesionale până în 1934. Ibrăileanu a reluat strălucita tradiţie a societăţii  „Junimea” şi a revistei  „Convorbiri literare”, prin reunirea celor mai însemnaţi scriitori ai epocii în jurul revistei „Viaţa românească”, prin orientarea mişcării literare a vremii în direcţia creaţiei de caracter specific, legată de realităţile naţionale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existenţă, din prima serie a revistei „Viaţa românească”, de excese şi de exclusivism, permiţând scriitorilor importanţi ai epocii (Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi ş.a.) să-şi dezvolte cariera.
• 1909: Îi apare volumul Scriitori şi curente; în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul „Sfânta Elisabeta” din Bucureşti.
• 1911: Redactează o biografie detaliată ce va apărea postum sub titlul Amintiri din copilărie şi adolescenţă. La 5 noiembrie, este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris şi docent universitar.
• 1911, decembrie: Ibrăileanu se înscrie la doctorat.
• 1912: Publică teza de doctorat: Opera literară a d-lui Vlahuţă. În iunie, Consiliul facultăţii propune numirea lui Ibrăileanu ca profesor la aceeaşi catedră; de acum înainte, viaţa lui Ibrăileanu se va împărţi între revistă şi Universitate.
• 1916, august: „Viaţa românească” îşi încetează apariţia.
• 1918 Între aprilie şi septembrie Ibrăileanu publică cotidianul „Momentul”.
• 1918 octombrie: Academia Română îi respinge candidatura.
• 1919, din februarie până în decembrie: apare revista săptămânală „Însemnări literare”.
• 1920, martie: Reapare „Viaţa românească”. Publicǎ volumul Note şi impresii.
• 1921: Apar volumele După război, Scriitori români şi străini.
• 1924-1925: Redactează Adela într-o primă versiune, pe care o citeşte soţiei şi prietenilor.
• 1927: Lucrează la o ediţie a poeziilor lui Eminescu/editată în 1930 de „Cultura naţională”. În acelaşi an, apar volumele Studii literare, Privind viaţa. Tot în 1930, redacţia „Viața românească” se mută la Bucureşti, editată fiind de „Adevărul”.
• 1933, ianuarie: Se retrage de la conducerea revistei (aceasta revine lui Mihail Ralea, director pentru partea ideologică şi politică, şi lui George Călinescu, directorul părţii literare şi artistice). În mai, apare romanul Adela.

Secvență din Adela… (Ștefan Iordache – în rolul introvertitului Emil Codrescu; Violeta Andrei – în rolul misterioasei Adela)

Constantin Ciopraga – despre Garabet Ibrăileanu; înregistrare Radio Iași/1996

• 1933, iunie: i se conferă premiul naţional de proză.
• 1934: Boala se agravează; în aprilie, suportă la Bucureşti o intervenţie chirurgicală; spre toamnă, este internat la sanatoriul „Casa Diaconeselor”.

1936: În noaptea de 10 spre 11 martie, Ibrăileanu a părăsit lumea cunoscută de muritori; la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat şi, preţ de un sfert de oră, i s-a cântat andantele Simfoniei Nr. 6 „Pastorala” de Ludwig van Beethoven…