Teoctist Galinescu, un drum al conștiinței…
Publicat de nicolaetomescu, 14 august 2021, 18:40
Pe 24 iulie 1921 se năştea, la Hangu[1], Teoctist Galinescu[2].
Personalitatea culturală a „Ţării Hangului” absolvise cursurile „Şcolii Normale” şi a „Şcolii Militare de Ofiţeri”, fiind trimis (la vârsta de 23 de ani) pe prima linie a frontului[3]; rănit în luptă și lăsat la vatră, la mijlocul anilor ’40 ai secolului al XX-lea, începea activitatea didactică la gimnaziul din comuna natală. Acuzat, în 1948, de „propagandă ostilă regimului”, era condamnat la zece ani de temniţă grea[4]; când s-a reîntors în comuna natală, Teoctist Galinescu, pregătit să revină la catedră, suferea de pe urma altor oameni fără căpătâi care dețineau puterea – aceștia au „instituit” alt fel de pedeapsă: două decenii fără activitate didactică[5]. Pe parcursul deceniilor opt şi nouă ale veacului trecut a susţinut o bogată activitate didactică şi artistică, chintesența fiind reprezentată de editarea publicaţiei trimestriale „Ţara Hangului”[6].
Inteligent, blând, jovial, curajos, perseverent, a învins nepăsarea față de propriul timp, lăsându-ne moștenire o adevărată enciclopedie (cu documente, fotografii, hărţi, lucrări, trei volume care au văzut lumina tiparului[7]); a plecat[8], iar alții au rămas cu „amintirea dascălului serios, corect şi obiectiv, amintirea unui om plin de iniţiativă şi de viaţă, sub amprenta căruia s-a înfiinţat «Fundaţia Culturală Gavriil Galinescu» şi, mai târziu a fost editată revista «Ţara Hangului», pe care a reuşit, semnând cu sufletul, dar şi implicându-se material, să o aducă la numărul 47. A plecat, lăsând în urmă amintirea unui hangan, cu spiritul mereu treaz şi deschis spre noi orizonturi, care nu şi-a uitat niciodată originile şi nici «Ţara Hangului», de unde s-a ivit anume, pe 24 iulie 1921, să poarte peste ani, tradiţia acestei localităţi pentru spiritualitatea căreia a sacrificat tot ce se putea sacrifica.”[9]
L-am cunoscut în 1997 și, imediat (în 1998) l-am recunoscut ca personaj al cărții Satul despre el însuși[10], din care xerocopiez paginile care îl privesc pe Teoctist Galinescu:
[1] La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Piatra-Muntele a județului Neamț; era formată din satele Gura Hangului, Fârțigi, Durău, Răpciune, Schitu, Lețești, Izvorul Alb, Boboteni, Audia, Ciurubucu și Strâmtura, având în total 4.167 de locuitori. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa, în aceeași plasă, și comuna Buhalnița (cu satele Buhalnița, Izvorul Alb, Izvorul Muntelui, Lacu Buhalniței, Poenari și Potoci). Anuarul „Socec” din 1925 consemnează cele două comune în plasa Muntele a aceluiași județ. În 1931, satele Lețești, Răpciuni și Schit s-au separat din comuna Hangu pentru a forma comuna Ceahlău, iar comuna Hangu a rămas cu satele Audia, Boboteni, Fârțagu și Hangu. În 1950, comunele au trecut în administrarea raionului Târgu Neamț din regiunea Bacău. Lucrările la barajul Bicaz au dus la modificări importante ale structurei comunelor în anul 1960: astfel, în comuna Hangu, satele Fârțigi, Hangu și Gura Hangului au fost desființate, în locul lor au apărut satele Chirițeni și Grozăvești, iar reședința comunei a fost mutată în satul Audia; comuna Buhalnița luase anterior numele de Izvorul Alb; a reapărut o comună cu numele de Buhalnița (satele Brădițel – înființat cu această ocazie, Buhalnița, Ruginești și Potoci). În 1968, comunele Buhalnița și Hangu au revenit la reînființatul județ Neamț; tot atunci, comuna Buhalnița a fost desființată, satul ei de reședință trecând la comuna Hangu (alte sate ale ei trecând la orașul Bicaz); au fost desființate satele Boboteni (comasat cu Audia) și Brădițel (comasat cu Buhalnița); satul Audia (reședința comunei) a căpătat denumirea de Hangu, întrucât locuitorii fostului sat Hangu fuseseră strămutați în acel loc…
[2] Nepotul compozitorului, folcloristului, profesorului Gavriil Galinescu…
[3] În luptele de pe Mureş, având calitatea de comandant de pluton, „proaspătul locotenent îşi îndrumă subordonaţii cu responsabilitate şi devotament îndeplinindu-şi datoria faţă de ţară”…
[4] Pedeapsa era executată la Aiud, parte la Canalul „Dunăre-Marea Neagră”, de unde a fost eliberat la 11 august 1953; în ianuarie 1954 – dovadă a fapului că omul caută împlinirea și în perioade crâncene – s-a căsătorit cu educatoarea Florica Gheorghieş…
[5] A ocupat funcţii retribuite modest, pe posturi inferioare nivelului său de pregătire profesională; și-a întreţinut, cu greu, familia, lucrând la serviciul contabilitate-IFET, la „Cooperativa de Consum” a Raionului Ceahlău, la Districtul Hangu, Drumuri Naţionale, până în 30 aprilie 1970, atunci când era reintegrat în învăţământ (până la pensionare/1981)…
[6] Adresată localnicilor şi fiilor comunei, în rândurile colaboratorilor numărându-se cadrele didactice şi personalităţile culturale din comuna Hangu, din împrejurimile acesteia… Primul număr al revistei a apărut în 1995 (anterior, Teoctist Galinescu a înfiinţat Fundaţia Culturală „Gavriil Galinescu”)…
[7] Ţara Hangului, Plutaşii pe Bistriţa, În zile de sărbători; cărţile ne vorbesc despre viaţa oamenilor pe care i-a iubit şi pe care i-a respectat…
Despre mutarea satului Hangu, în vederea construirii Barajului de la Bicaz, Teoctist Galinescu mărturisea: „Fiecare şi-a transportat sicriele cu morţi când şi cum a putut. La fel cum s-a întâmplat şi cu turnul şi biserica de la Hangu, care au fost mutate, bucată cu bucată, în deal. Comuniştii nu aveau voie să dărâme biserica, pentru că era declarată monument istoric. Are aceleași caracteristici ca Biserica Muşatinilor de la Bogdana-Rădăuţi. Barajul a fost închis într-o seară a lui iunie 1960. Sătenii îşi mutaseră deja morţii în deal la Chiriţeni. Chiar şi cei neidentificaţi au fost reînhumaţi într-o groapă comună. Sigur, au mai rămas sub lac morminte de care nu mai ştia nimeni. Eu am avut de mutat doar un mort, pe tata. Murise în 1954, aşa că sicriul era încă întreg. I-am făcut slujba de dezgropăciune la Hangu, sub actualul lac, apoi una de înmormântare, nouă, la Chiriţeni, pe deal”…
[8] „10 august 2008, o zi desenată cu lacrimi, pentru oamenii care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe domnul Teoctist Galinescu, o zi dăltuită adânc și dureros în inimile hanganilor care l-au iubit. Cinci ani de când domnul Teoctist Galinescu a plecat la Cer. A plecat lângă îngeri, zâmbind, pentru că știa cât de multă bogăție spirituală lasă în urmă și resemnat pentru că și-ar fi dorit să mai rămână între noi, alături de familie, în căsuța atât de primitoare și în livada cu cireșe date în pârg și cu piersici aromate, alături de cei dragi, alături de revista «Țara Hangului» căreia i-a dat viață într-un moment în care nu exista în România nicio publicație de istorie și cultură în mediul rural și pe care a iubit-o atât de mult, încât niciun sacrificiu material nu era prea mare pentru a o edita și tipări, transmițându-ne bucuria și entuziasmul lui la fiecare număr nou apărut de sub tipar. Revista «Țara Hangului» a fost copilul familiei Galinescu, născut din pasiune, din dăruire, din dragoste, din respect, din prețuire față de tot ceea ce înseamnă istoria, tradiția și cultura acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu și de o frumusețe fără seamăn. Cât sacrificiu, câte eforturi, câtă iubire, cât timp, cât suflet a investit domnul Galinescu în Fundația Culturală «Gavriil Galinescu» și în revistă, înțelegem abia acum. Un motiv în plus să îl admirăm, să îl respectăm, să îl iubim și să nu lăsăm timpul să-i șteargă amintirile din inimi și din ungherele ciudate ale memoriei. A sacrificat pentru educația noastră spirituală și pentru promovarea istoriei, a tradiției și a culturii comunei Hangu tot ce se putea sacrifica, dar cel mai copleșitor e faptul că a pus suflet în fiecare fotografie pe care a arhivat-o, în fiecare document pe care l-a inventariat, în fiecare carte pe care a scris-o cu mare drag, în fiecare întâlnire, sărbătoare sau eveniment special. Un model al sacrificiului de sine greu de egalat decorat astăzi și în fiecare zi (…) de când a trecut în neființă, cu cea mai nobilă, mai prețioasă, dar și cea mai greu de obținut distincție, aceea de «A învinge timpul»” (Liliana Pîntea (bibliotecar, redactor-şef al revistei „Ecoul Hangului”)…
[9] Liliana Bostan, în revista „Ţara Hangului” nr. 48..
[10] Nicolae Tomescu, Satul despre el însuși, Editura „Ankarom” , 1998, 165 de pagini…
