Trei pentru eternitate (M. Preda, C. Andronescu, F. Pittiș)…

Publicat de nicolaetomescu, 5 august 2018, 14:00

Sunt oameni şi opere care servesc drept model de perfecțiune. După cum sensul cuvântului clasic priveşte ceea ce este scris după canoanele obișnuite, tradiționale… nu atât ce concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc., cât ceva/cineva de mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța, rămâne în patrimoniul cultural al unui popor sau al lumii…

*

• 5 august 1922: S-a născut scriitorul Marin Preda 
• [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=qcNxPHWd6FM[/youtube]

În aprilie 1942, debutează, în ziarul „Timpul” (la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu), cu schiţa Părlitu’. Debutul de la 20 de ani îi dă încredere, publicând, în continuare, schiţele şi povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp. Părăseşte postul de corector la „Timpul”; pentru scurt timp, este angajat funcţionar la Institutul de statistică. La recomandarea lui Eugen Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”. În 1943, martie, îi apare Colina – în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie, același an, „Evenimentul zilei” publică schiţa Rotila. Ia parte la câteva şedinţe ale cenaclului „Sburătorul”, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce, asupra celor prezenţi, o impresie vie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani; nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri; în nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeţii; ea este construită pornind de la tehnica „muştei pe perete” (o naraţiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau, mai târziu, de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri. Între 1943-1945, a fost luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945, devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi, din 1952, devine redactor la revista „Viaţa românească”. În 1956, primeşte Premiul de Stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing. În 1954, se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu; scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum; au divorţat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care a emigrat ulterior în Franţa (la începutul anilor ’70 ai secolului XX); cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru. Între 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner (proza lui Preda are evidente afinităţi). În 1965, traduce, împreună cu soţia (Eta), romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968, este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii „Cartea Românească”, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970, traduce – în colaborare cu Nicolae Gane – romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. În 1974, este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar, în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională. Între 1975-1980 locuieşte în Bucureşti. Moare (16 mai 1980) la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS „ar fi dispărut”; familia este convinsă că moartea fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni; dispariţia a survenit în condiţii oculte; potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”. În ultimii cinci ani de viaţă a fost mentor şi prieten literar al lui Cezar Ivănescu…

*

• 5 august 1998: A murit actriţa Coca Andronescu (născută în 1932).
• [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=t-vHNE2rNjk[/youtube]

S-a născut în Buzău şi a absolvit Facultatea de Teatru la Cluj, în 1953, devenind apoi actriţă a „Teatrului Naţional” din Bucureşti. S-a remarcat prin rolul episodic (O elevă) în Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, montare de referinţă (din 1956) a lui Sică Alexandrescu. În 1957, a interpretat rolul Pyrrhei din Ovidiu de V. Alecsandri. La sfârşitul anului 1958, a jucat în Minunata pantofăreasă de Federico García Lorca, făcând din rolul Pantofăresei o creaţie memorabilă, în compania lui Mihai Fotino. În 1959, Sică Alexandrescu i-a încredinţat rolul Mirandolinei din Hangiţa, de Goldoni. Toate aceste creaţii au impus-o ca actriţă de comedie cu un simţ special al construcţiei şi al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă. Coca Andronescu deţine o bogată filmografie, începând cu varianta TV a celebrului spectacol al lui Sică Alexandrescu, Bădăranii de Carlo Goldoni (1960), în care îi avea ca parteneri pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Constantin Rauţchi, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman, Grigore Vasiliu-Birlic, continuând cu Titanic Vals (în care interpreta rolul Sarmisegetuzei, 1964), Balul de sâmbătă seara (1968), Zile de vară (1968), Aşteptarea (1970), Comedie fantastică (1975), Singurătatea florilor (1975), Serenadă pentru etajul XII (1976), Eu, tu şi Ovidiu (1977), Tufă de Veneţia (1977), Expresul de Buftea (1978), Alo, aterizează străbunica! (1981), Cine iubeşte şi lasă (1982), Hangiţa (1983, teatru TV), Muşchetarii în vacanţă (1984), Masca de argint (1985), Cuibul de viespi (după Gaiţele de Al Kiriţescu, 1986), În fiecare zi mi-e dor de tine (1987), Recital în grădina cu pitici (1987), Moartea unui artist (1989)…

*

• 5 august 2007: A murit Florian Pittiş

documentar: Nicolae Tomescu