V. I. Popa: scriitor, dramaturg, pictor scenograf, regizor teatral, publicist…

Publicat de nicolaetomescu, 28 iulie 2021, 14:10

Primele mărturii despre existenţa unui nucleu al artei teatrale la Bârlad datează din 1860, când profesorul Ion Popescu, directorul de atunci al „Şcolii primare” nr. 1, cerea printr-un raport ca „Ion Smeu, adjunctul clasei a II-a, să fie scos din învăţământ întrucât joacă pe scena teatrului local unde era angajat cu contract şi salar”. La începutul secolului al XX-lea, arta teatrală locală, deşi destul de vie în viaţa comunităţii, se găsea totuşi sub auspiciul nefavorabil al instabilităţii şi amatorismului. Treptat, se netezeşte calea către aspiraţii mai înalte, ca aceea a înfiinţării unui teatru profesionist; dezideratul devine realitate palpabilă la 28 decembrie 1955, când are loc spectacolul inaugural al „Teatrului de Stat”-Bârlad, cu piesa (jucată în premieră pe ţară) „Mielul turbat” de Aurel Baranga, în regia lui Sică Alexandrescu. În 1956, cu prilejul unui an de activitate, teatrului i se conferă, la cerere, titulatura „Victor Ion Popa”[1], numele eminentului om de cultură, fiu al Bârladului; evenimentul a fost marcat de spectacolul cu piesa „Take, Ianke şi Cadâr”. Din 1955 (spectacolul inaugural) şi până astăzi, teatrul a respectat o politică repertorială având ca repere valoarea artistică şi diversitatea; texte din literatura dramatică română şi universală au devenit spectacole de succes si veritabile evenimente culturale[2]. Teatrul „Victor Ion Popa” şi-a intensificat activitatea de promovare a spectacolelor sale prin intermediul turneelor efectuate în ţară şi străinătate; în 1996, s-au pus bazele unei colaborări de lungă durată cu „Asociaţia Culturală şi Amicală Română”, condusă de Gabriel Penciu, având ca prim scop mai buna cunoaştere a artei teatrale româneşti în spaţiul cultural francez; datorită succesului repurtat, actorii bârlădeni au onorat în repetate rânduri invitaţia de a juca la Strasbourg, atât pentru publicul local, cât şi pentru diaspora, în spaţii convenţionale şi neconvenţionale…

[1]

VICTOR ION POPA
(26 iulie 1895, Bârlad – 30 martie 1946, Bucureşti)

Fiul Aspasiei Pavelescu și al învăţătorului Ioan G. Popa, și-a petrecut copilăria şi a început studiile primare în satul Călmăţui (comuna Griviţa, județul Galați), la „Şcoala model” patronată de proprietarul cărturar Tache Anastasiu. Activitatea în domeniul teatrului, între anii 1923-1946, a fost completată de calitățile pictorului scenograf, secretarului „Societăţii autorilor dramatici”, directorului de scenă, regizorului, autorului, dramaturgului, directorului teatrelor „Naţional” din Bucureşti (1926), din Cernăuţi (1927-1928), „Muncă şi Lumină” (Bucureşti, Uranus, 1938-1944), regizorului la Teatrul „Naţional”-Bucureşti (1944), profesorului universitar la „Conservatorul de Teatru” din Bucureşti (1943-1946), directorului „Oficiului Naţional Cinematografic” (1943). A avut o prodigioasă activitate literară şi artistică, colaborând la reviste literare şi publicând romane, nuvele, un larg repertoriu de piese de teatru, articole despre aviaţie, probleme cetăţeneşti. Participa la anchetele de sociologie rurală iniţiate şi conduse de Dimitrie Gusti, fiind co-organizator al Muzeului Satului (1936) şi Comisar General al Pavilionului Român la „Expoziţia Internaţională” (Paris, 1937); organizator al „Expoziţiei Cărţii” (Bucureşti, 1937). Era recompensat cu Marele Premiu Literar „I.L. Caragiale” (1923), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1934), decorat cu „Legiunea de Onoare” a Franţei (1937). A colaborat cu artista Maria Ventura, cu scriitorul Ion Sân Georgiu, cu dramaturgii Mircea Ştefănescu, Tudor Muşătescu, G.M. Zamfirescu, cu regizorul Sică Alexandrescu, a promovat exigenţa artistică a actorilor şi repertoriul dramatic modern naţional, a îndrumat activitatea unor mari actori – Radu Beligan, Nineta Cristi, Irina Răchiţeanu, Toma Caragiu…

[2] Dintre acestea: „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, „Dezertorul” de M. Sorbul, „Gaiţele” de Al. Kiriţescu, „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais, „Platon” şi „Noţiunea de fericire” de Dumitru Solomon, „Puterea întunericului” de L. Tolstoi, „Doi tineri din Verona” de W. Shakespeare, „Mama” de D. R. Popescu, „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, „Luna dezmoşteniţilor” şi „Anna Christie” de E. O`Neill, „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, „Rinocerii” şi „Scaunele” de Eugene Ionesco…

© Nicolae Tomescu 2012