Veșnicia zilei de 15 iunie 1889… In Memoriam Mihai Eminescu
Publicat de nicolaetomescu, 15 iunie 2021, 09:20
Eminescu a fost şi este susceptibil de a fi privit din foarte multe puncte de observaţie… Astăzi, unii merg cu demitizarea lui până acolo încât identifică tot felul de puncte mai puţin seducătoare din viaţă şi comportament, conturându-i un portret care nu seamănă cu fotografia din tinereţe. Pentru ceilalți, Eminescu a rămas omul „pământului nostru”, al esenţelor elementare, cufundat într-un soi de atemporalitate, aproape dizolvându-se în cosmos, în natură şi într-o istorie impermeabilă la modernitate.
Oricum/oricare ar fi percepțiile, integrala operei lui Eminescu şi-a găsit împlinirea după 100 de ani de la moartea poetului. Niciun popor nu şi-a permis să aştepte atât de mult cu o valoare naţională, fapt care îl determinase pe Constantin Noica să afirme: „Românii au două păcate: primul este că nu-l cunoaştem noi înşine pe Eminescu; al doilea, că nu-l facem cunoscut lumii aşa cum se cuvine.”
*
La 15 ianuarie 1850 (există și argumente în favoarea afirmației potrivit căreia trebuie invocată data de 20 decembrie 1849), s-a născut, în Botoșani, al șaptelea copil din familia Eminovici…
Se pare că Mihai și-a petrecut primii ani din viață la Botoșani…
Copilăria a fost plină de farmecul Ipoteștilor… Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus – parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – reînvie atmosfera celor treizeci de ani (1848-1878) în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, în casa construită de căminar odată cu mutarea definitivă la moşia din sat.
Eminescu nu înseamnă doar Ipotești… În centrul istoric, lângă Biserica Uspenia, locul unde a fost botezat poetul, a existat o casă – cea în care a fost adus pe lume copilul Mihai/astăzi, un imobil degradat… Actuala Primărie adăpostea (pe la 1860-1865) Tribunalul districtului Botoșani; Eminescu a fost copist, câteva luni ale anului 1864. O casă retrocedată… doar atât? În 1868, într-o sală amenajată pentru spectacole de teatru, am fi găsit trupa condusă de Mihail Pascaly, avându-l ca sufleur pe Mihai Eminescu… Locuind, doar un an, în casa surorii sale Harieta (două camere de pe strada Pușkin), Eminescu a fost îngrijit în ultima parte a vieții. Ce amintește de acest loc? Plăcuța atârnată…
A frecventat școala primară greco-orientală din Cernăuți și gimnaziul din localitate, dar și-a întrerupt studiile (1863), inclusiv pentru a deveni copist (1865) în administrația din Botoșani /… mai târziu, sufleor și traducător în trupa lui Mihai Pascaly…
A continuat studiile la Cernăuți, având grijă de biblioteca profesorului său, Aron Pumnul…
Tot în 1866 începe colaborarea la revista „Familia” din Budapesta… Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu…
A absolvit numeroase cursuri (1872), la Viena (peste doi ani, la Berlin), întorcându-se în Botoșani…
Anterior, începuse colaborarea la revista ieșeană „Convorbiri literare”. Stabilindu-se în Iași, Maiorescu l-a numit director al „Bibliotecii Centrale” și revizor școlar pentru Iași, pentru Vaslui, deopotrivă cu faptul că a publicat în ziarul conservator „Timpul”…
Vezi, totodată, Eminescu la Văratec: între „A avea și a nu avea”, „A fi sau a nu fi”…
În aprilie 1888, după îngrijirile primite de la sora sa, Harieta, a plecat dinspre Botoșani către București (însoțit de Veronica Micle), pentru ca, în februarie 1889 să fie internat, din nou, la „Sanatoriul Caritas” și să aducă veșnicia zilei de 15 iunie 1889…
Nicolae Tomescu (Redactor Șef)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=_xEQrJC3VK8&feature=youtu.be[/youtube]
