„Zeiţa de la Montreal”… s-a născut la 12 noiembrie 1961

Publicat de nicolaetomescu, 11 noiembrie 2019, 20:25 / actualizat: 12 noiembrie 2019, 10:50

Lumea aştepta vedetele din Uniunea Sovietică… În numai 20 de secunde, românca născută în Oneşti (de fapt, ironia sorţii, oraşul se numea Gheorghe Gheorghiu Dej – statut impus la moartea liderului stalinist), fata subţire, longilină, aparent firavă, cu o gestică sinceră şi expansivă, a oferit o evoluţie perfectă; după o clipă… fără sfârşit, a apărut nota: 1.00; desigur, o ezitare înainte de a înţelege – calculatoarele nu erau programate pentru a afişa nota 10, puteau merge doar până la 9.95.

Sala izbucnise în ovaţii. Spectatorii prezenţi în oraşul canadian Montreal asistau la prima nota perfectă din istoria gimnasticii. Cinci zile, câte au urmat, Nadia obţinea alte note de 10; reţeaua ABC i-a compus melodia Nadia’s Theme; jurnalistul Gilles Marcotte scria: „(…) în viitor, atunci când se va dori să se vorbească despre ceva frumos, emoţionant, întruchipând perfecţiunea, ar trebui să se pronunţe … nadiesque”; acasă, succesul i-a adus distincţia de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Câştigătoare a 5 (cinci) medalii olimpice de aur, una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii – din toate timpurile, primul sportiv român inclus în memorialului „International Gymnastics Hall of Fame”, fiica lui Gheorghe şi Ştefania-Alexandrina Comăneci (câteva surse susţin că s-ar fi născut… Anna Kemenes), botezată după Nadejda” („Speranţă”)/eroină a unui film, a concurat pentru prima dată la nivel naţional în România, în 1970, ca membră a echipei oraşului său.

Considera antrenamentele ca fiind un lucru serios şi, în acelaşi timp, un motiv de joacă; nu simţea plictiseală când repeta exerciţiile. Bela şi Márta Károlyi au înrâurit o parte a personalităţii copilului şi adultului Nadia.

La vârsta de 13 ani, primul succes major însemna câştigarea a trei medalii de aur la Campionatele Europene din 1975 (Skien, Norvegia) – Associated Press a numit-o „Atleta Anului”. Comăneci şi-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieşit din competiţie în finale, ca semn de protest (politic) împotriva arbitrajului. Mai târziu, a câştigat cel de-al treilea titlu european la individual compus (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reuşit respectiva performanţă). Spitalizată înainte de a participa la concursul mondial, a părăsit spitalul şi a concurat, performanţa conferind României prima medalie de aur în concursul pe echipe.

Deşi dintr-o cu totul altă postură decât o făcuse la ediţia canadiană (vârsta, destul de mare pentru gimnastică, începea să-şi spună cuvântul, „focul nu mai ardea în ea”), Nadiei i-a fost dat să vadă spiritul olimpic scufundat de o corupţie dezlănţuită; ziua de 24 iulie 1980 a rămas în istoria Jocurilor Olimpice ca una în care s-a petrecut o nedreptate strigătoare la Cer; întrecerea a fost întreruptă timp de 28 de minute, scandalul a continuat şi la festivatatea de premeiere, în faţa unor spectatori implicaţi (Moscova… nu credea în lacrimi).

Cu toate că între 1984-1989, ca membru al Federaţiei Române de Gimnastică, a ajutat la antrenarea juniorilor, frica soţilor Ceauşescu – ca Nadia să nu urmeze exemplul soţilor Károlyi şi să fugă din ţară – a făcut să-i fie refuzate multe participări la invitaţii externe; restricţiile impuse au făcut-o să se gândească tot mai mult la plecare; în noaptea de 27/28 noiembrie 1989 trecea ilegal graniţa româno-maghiară, solicitând apoi azil politic guvernului Statelor Unite; gestul dramatic a avut un efect important asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducătoare a României.

Nadia şi-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic şi rochii de mireasă. În 1994, s-a întors în România (pentru prima dată de la plecare). În 1999, a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Naţiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internaţional al Voluntariatului; Nadia a creat o clinică de caritate în Bucureşti pentru a ajuta copiii orfani din România; proprietar al Academiei de Gimnastică Bart Conne, Perfect 10 Production Company, a câtorva magazine de echipamente sportive, editor al Magazinului de Gimnastică Internaţională, vicepreşedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Preşedinte Onorific al Federaţiei Române de Gimnastică, Preşedinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Româneşti, Vicepreşedinte în Consiliul Director al Asociaţiei Distrofiei Musculare, membră a Fundaţiei Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic/acordat de CIO, Comitetul de candidatură al oraşului Los Angeles la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 2024 a inclus-o în comisia sportivilor, alături de legendarul atlet american Carl Lewis, de două foste glorii ale tenisului – Andre Agassi şi Steffi Graf; în decembrie 2003 i-a fost publicată Scrisori către o tânără gimnastă…

În februarie 2016, s-a reîntors în sala din Montreal, acolo unde, la Jocurile Olimpice din 1976, devenise prima gimnastă notată cu 10; de altfel, a înmânat medalia de aur la finalul probei de individual compus feminin a Campionatului Mondial desfășurat în același oraș/perioada 2–8 octombrie 2017/, fiind ambasadoarea competiției…

Recent (octombrie 2019), a încercat să explice faptul că România ratează, pentru a doua oară (la rând), calificarea la Jocurile Olimpice: „Este un drum lung pentru ca gimnastica românească să ajungă unde a fost odată. Este greu de explicat în câteva cuvinte. Am rămas puțin în urmă, anumite lucruri sunt puțin expirate și trebuie să facem un plan de lungă durată, cu un buget frumos care trebuie oferit antrenorilor și bazelor sportive nu foarte adaptate la ceea ce este nevoie. Când mergi în alte țări poți să observi acest lucru. Apoi, este nevoie și de răbdare. Deci, un buget mai mare, o statistică diferită, o promovare diferită, o înțelegere diferită. Pentru că, în ziua de azi, comunicarea cu noua generație este diferită față de cea de acum 20-30 de ani”…

Sportul rămâne iubirea vieţii sale. Şi-a dorit să continue implicarea în promovarea fenomenului sportiv românesc, să dezvolte programe de atragere a cât mai multor copii…

Motto Nadiei Comăneci? «Nu te ruga pentru o viaţă uşoară, roagă-te să fii puternică!»…