„Ziua națională a Curajului”. Editorial: Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 5 iulie 2021, 13:36

Toată lumea și-ar dori să aibă curaj, un atribut al caracterului care ne transformă în oameni demni de respect (sunt destui cei care susțin că îl practică, dar îl confundă cu nesimțirea, cu indolența, cu picăturile lor de neputință). De la Biblie până la basme, dinspre miturile antice către filmele de la „Hollywood” (sau… „Bollywood”), „cultura planetară” s-a îmbogățit în povești exemplare despre vitejie și sacrificiu de sine – pentru întronarea Binelui. Copiii sunt crescuți în și printr-o rețea întreagă de povești eroice și inspiraționale (asta până când intervin jocurile video, variante virtuale ale jocurilor de societate)…

Curajul nu este doar unul fizic… Cărțile de istorie întrețin unele povești ale unor activiști sociali (cum ar fi Martin Luther King și Nelson Mandela), care au ales să se pronunțe (de fapt, să lupte) împotriva nedreptății, asumându-și un mare risc personal. De-a lungul veacurilor, oamenii au căutat alchimia precisă a ingredientelor[1]. Există diferite tipuri de curaj – de la implicarea forței fizice până la rezistența mentală și inovație…

Aristotel a numit curajul „prima virtute”, întrucât face posibile toate celelalte virtuți. Contrar credinței populare, curajul poate fi privit drept o abilitate de învățat, majoritatea are (sar ar trebui să aibă) capacitatea de a fi curajoasă. Am avut o teamă apăsătoare de înălțimi, dar, în timp, mi-am trimis o invitație la curaj, am acceptat-o, am devenit tot mai încrezător, dominând-mi frica (suficient cât să urc munți cu grad mare de dificultate). La job, cea mai importantă lecție pe care mi-am predat-o singur este că întreaga forță de muncă are de câștigat atunci când se prezintă, în fiecare zi, cu mai mult curaj, cu mai puțină frică (inclusiv cu mai puțină bârfă și mai puțin timp irosit în împroșcarea frustrărilor); așa ne asumăm proiecte mai grele, ne ocupăm mai bine de schimbări (salariații curajoși încearcă mai mult, au încredere sporită, spun mai multe acolo unde este nevoie de cuvinte și, mai ales, de idei)…

Cine se confundă cu majoritatea oamenilor, va echivala curajul cu neînfricarea, dar aceasta este o interpretare defectuoasă. De fapt, curajul acționează în pofida fricii pe care o (re)simți. Curaj înseamnă disponibilitatea de a răspunde fără teamă, în ciuda anxietății și îngrijorărilor care te-ar putea (a)trage în abis; una dintre cele mai oneste modalități de a fi curajos este să înțelegi de ce ți-e frică, apoi să refuzi ca această frică să te paralizeze; ultima are puterea de a te împiedica să progresezi, să-ți asumi riscuri, să profiți de oportunitățile vieții (aflate în legătură cu oamenii sau cu destinul); curajul îți permite să riști, să-ți urmărești visurile, să scoți, din viață, aproape tot ceea ce vrei (dacă, în fiecare zi, săvârșim lucruri mici – care nu ne aduc un confort, dar corespund dorinței noastre pentru obținerea unui rezultat –, înseamnă că depășim frica, urmăm angajamentul față de noi înșine, de modul în care ne-am integrat actului de curaj, oricât de mic ar părea); lucrurile „mărunte” se adună și capătă importanță. Curajul presupune să ne fie frică, dar să facem lucrurile propuse, să ne pese suficient încât să ne aplecăm asupra lor, cu toate riscurile posibile…

[1] Câțiva antreprenori au luat în calcul riscuri financiare pentru a-și urma visele și pentru a inova; ei sunt asemuiți „cavalerilor moderni”, exemplificând recompense și recunoștința publică. În proporții la care trebuie să ne raportăm cu măsură, se spune că marii lideri demonstrează o judecată îndrăzneață, dar motivată, o asumare de riscuri (în spirală), dar calculată, o dispoziție asertivă, dar reflectivă; chestiunea se complică din perspectiva așteptărilor și nevoilor celor care sunt conduși: unii doresc lideri care iau decizii decisive, dar interpretează situațiile cu inteligență rațională și emoțională, emană încredere și umilință…