Ascultă Radio România Iași Live

Timbrul cultural, o inițiativă care provoacă o dispută aprinsă între edituri și Uniunea Scriitorilor

Publicat de isoreanu, 18 februarie 2015, 09:48

Proiectul de lege privind introducerea timbrului cultural a dat naștere unor dezbateri intense. Proiectul a trecut de Senat prin adoptare tacită la sfârşitul anului trecut şi se află în Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, după care urmează votul în plen. Timbrul ar trebui să fie aplicat oricărui produs cultural din România Federaţia Editorilor din România contestă proiectul de lege care afirmă reprezentanții acesteia presupune creşterea preţului cărţilor.

De altfel, la solicitarea acelorași reprezentanți, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a convocat pentru luni consultări cu reprezentanţii celor direct vizaţi de noile prevederi legislative, dezbateri care s-au dovedit a fi aprinse.

Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, susține introducerea timbrului cultural și a explicat pentru Radio Iași că dacă proiectul va deveni lege, va ajuta la diminuarea evaziunii fiscale:


„Este vorba în primul rând, vreau să fac o precizare la o lege care există încă  din 2000. Doar că proiectul actual de amendare aduce două lucruri inedite: Primul: în locul unui procent de 2% pe fiecare carte se prevede un timbru de 1 leu forfetar, ceea ce într-ul fel îi scuteşte pe editori să facă un calcul de procente în funcţie de preţul cărţii. Al doilea: Sigur, posibilitatea unor penalizări în cazul în care taxa de timbru nu e plătită. Nu există în legea veche ceea ce ne-a făcut să avem procese numeroase pentru că editorii nu au plătit cu minime  excepţii nu au plătit deloc sau cu mult mai puţin. După părerea mea, această taxă de timbru e necesară pentru a stopa evaziunea fiscală. După calculele noastre, ea se duce undeva între 20 – 30 de milioane de euro pe an.”

Așa cum am menționat, editorii se opun acestui proiect de lege spunînd că acesta va face ca prețul cărților beletristice să crească și va afecta atât editurile cât și pe consumatorii de carte.


„Este un timbru care ar avea un puternic impact negativ asupra pieţei de carte. Această lege va veni să crească preţul cărţii în primă instanţă nu cun 1 leu ci cu toate costurile asociate lipirii acestui timbru pe fiecare exemplar de carte şi a schimbării întregii contabilităţi a sistemelor de contabilitate. Editorii din România publică la fiecare sfârşit de an bilanţurile financiare  şi le transmit la ANAF. Evaziune fiscală nu prea îşi permite nimeni să facă pentru că este o piaţă atât de mică încât nu au cu ce să supravieţuieşti nici măcar jucând cinstit d-apoi să faci evaziune fiscală şi supunându-te unor riscuri.”

Mai mult, nici toți membrii Comisie pentru Cultură din Camera Deputaților nu agreează acest proiect. Deputatul Teodor Paleologu, PNL, este de părere că această inițiativă legislativă nu va trece de Camera Deputaților și a mai spus și că este nejustificată:


„E o iniţiativă care cel mai probabil nu va fi adoptată pentru că ar suferi foarte multe critici şi inexistenţe îndreptăţite. Există o lege deja care prevede acest lucru  pentru finanşarea uniunilor de creatori, numai că uniunile respective nu reuşesc să colecteze  sumele. De aici şi ideea cam ciudată într-adevăr de a lipi un timbru de cărţi de parcă ar fi băuturi alcoolice sau ţigări pentru a asigura colectarea banilor. O asemenea de prevedere creează o serie de probleme. Formula forfetară în loc de procentaj pentru cărţile ieftine, evident că  avem de-a face cu o creştere enormă a sumei percepute. Preţul cărţii pe care o plăteşte cumpărătorul este timbru forfetar. Este enorm! Cum să fie o carte taxată în halul ăsta de dragul Uniunii Scriitorilor, nu există nicăieri în Europa aşa ceva!”

(Radio Iaşi/ FOTO multicrudi.ro)

Etichete:
ANAF atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă
Naţional vineri, 14 martie 2025, 07:42

ANAF atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă prin care oamenii sunt contactaţi telefonic...

ANAF atenţionează că există o nouă campanie frauduloasă
Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în UE, anul trecut, provin din România
Naţional joi, 13 martie 2025, 19:18

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în UE, anul trecut, provin din România

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în Uniunea Europeană, anul trecut, provin din România atrage atenţia Organizaţia Salvaţi...

Aproape 80% din cazurile de rujeolă înregistrate în UE, anul trecut, provin din România
Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic
Naţional joi, 13 martie 2025, 16:29

Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic

Guvernul a modificat astăzi prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic, etapă în demersurile Ministerului Mediului pentru...

Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Statutul personalului silvic
Elena Lasconi şi-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale
Naţional joi, 13 martie 2025, 16:22

Elena Lasconi şi-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi-a depus astăzi dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai. Ea a criticat prestaţia...

Elena Lasconi şi-a depus dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale
Naţional joi, 13 martie 2025, 15:53

Plafonul de garantare pentru Programul „Noua casă”, aferent anului în curs, a fost stabilit de Guvern la 500 de milioane de lei

Plafonul de garantare pentru Programul ‘Noua casă’, aferent anului în curs, a fost stabilit de Guvern la 500 de milioane de lei....

Plafonul de garantare pentru Programul „Noua casă”, aferent anului în curs, a fost stabilit de Guvern la 500 de milioane de lei
Naţional joi, 13 martie 2025, 15:00

Instanţa supremă a respins contestaţiile depuse de Horaţiu Potra, de fiul său şi de un alt membru al familiei şi a menţinut mandatele de arestare în lipsă emise pe numele lor

Instanţa supremă a respins astăzi contestaţiile depuse de mercenarul Horaţiu Potra, de fiul său, Dorian Potra, şi de un alt membru al...

Instanţa supremă a respins contestaţiile depuse de Horaţiu Potra, de fiul său şi de un alt membru al familiei şi a menţinut mandatele de arestare în lipsă emise pe numele lor
Naţional joi, 13 martie 2025, 14:18

Preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale

Preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale din luna mai. Este pentru a doua oară când ea...

Preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale
Naţional joi, 13 martie 2025, 11:44

Peste 2,5 milioane de pensionari vor primi un ajutor financiar

Peste 2,5 milioane de pensionari vor primi anul acesta un ajutor financiar de 800 de lei, împărţit în două tranşe egale, în aprilie şi...

Peste 2,5 milioane de pensionari vor primi un ajutor financiar