Zilele de 24 şi 31 decembrie ar putea fi declarate libere
Publicat de Andreea Drilea, 10 decembrie 2014, 11:27
Guvernul ar putea discuta în şedinţa de miercuri o hotărâre prin care zilele de 24 şi 31 decembrie să fie declarate libere, au anunţat surse guvernamentale pentru AGERPRES.
Conform legislaţiei în vigoare, în decembrie zilele libere sunt 1 (Ziua Naţională), 25 şi 26 (prima şi a doua zi de Crăciun).
Dacă această hotărâre va fi aprobată, bugetarii ar urma să aibă câte trei zile libere de Crăciun (24, 25 şi 26 decembrie) şi de Anul Nou (31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie). (Agerpres/FOTO redesteptarea.ro)